Motorul fotonic si corabia stelara

          O corabie, toata lumea stie, avanseaza pentru ca vântul sufla in pânze si deplaseaza corpul navei. O corabie stelara, spune fizicianul SF-ist Gregory Benford, ar inainta in Cosmos cam pe aceleasi principii: lumina „bate” in pânze de celule fotovoltaice („aripi” cu o suprafata totala de.

          O corabie, toata lumea stie, avanseaza pentru ca vântul sufla in pânze si deplaseaza corpul navei. O corabie stelara, spune fizicianul SF-ist Gregory Benford, ar inainta in Cosmos cam pe aceleasi principii: lumina „bate” in pânze de celule fotovoltaice („aripi” cu o suprafata totala de… 10000 km2) iar fotonii imping corpul navei cu o viteza apropiata de cea a luminii. Cum va spuneam, Greg Benford este un cunoscut scriitor de Science Fiction. L-am intâlnit ultima oara la Congresul Mondial al SF-istilor, la Melbourne, unde ne-a lasat pe toti cu gura cascata prezentând vehiculul din viitor despre care va vorbesc. I-am luat chiar si un interviu, pentru emisiunea „Lumea de mâine” de la TVR, iar dl Benford mi-a explicat ca este atât de sigur de inventia lui incât a infiintat si o societate comerciala la care, culmea, americanii au si investit bani seriosi! Explicatia este alta: Gregory Benford este si un eminent fizician, chiar, se zice, eligibil la Premiul Nobel – iar americanii au o mare si sfânta incredere in stiinte, tehnologii si „preotii” acestei extraordinare Puteri a lumii.
          De curând, marele fizician italian Carlo Rubia, premiant Nobel, ii da o mâna de ajutor colegului Benford. Inventia sa se numeste propulsie spatiala nuleara electromagnetica, a fost recent prezentata intr-un simpozion la Versailles si este vorba de urmatoarele: in loc sa ejecteze gaz, ca in fuzeele chimice clasice, Rubia propune sa se emita… lumina, deci fotoni – particule, se stie, fara masa. Propulsia fotonica nu se realizeaza insa nici prin raze solare, nici prin raze laser – cum propunea Benford la „corabia” lui – ci… folosind un „soare” propriu al rachetei. Acest soare este imaginat de Rubia ca un fel de urias ac de seringa, inauntrul caruia un reactor nuclear in forma de placa va mentine temperatura la 3000sC si va radia lumina, fotonii ejectati in urma si propulsând dispozitivul inainte, conform principiilor Mecanicii. Carlo Rubia marturiseste, de altfel, ca el nu a facut altceva decât sa perfectioneze o mai veche idee – din 1935! – a germanului Eugen Saenger si specifica: nava mea nu va putea decola direct de pe Terra ci doar de pe o orbita circumterestra, motorul (a carui putere ar trebui sa fie de 3 gigawati – adica 3 miliarde de wati, deci un motor din viitor…), nefiind capabil sa invinga lanturile gravitatiei terestre decât de la câtiva kilometri deasupra Pamântului. De altfel, isi incheia Rubia conferinta de la Versailles, eu dau doar ideile, inginerii sa-si bata capul sa construiasca nave cu propulsie fotonica… …Ma intorc la Gregory Benford, cu ale sale pânze solare si nava gonind cu viteza luminii, mânata de o raza de laser, emisa, sa zicem, de pe Luna, si va relatez finalul conferintei de la Melbourne, când un SF-ist din public ii pune intrebarea incuietoare: „Greg, da’ cum opresti tu corabia ta, acolo, la capatul drumului, in proxima Centauri, unde nu ai un dispozitiv laser in fata, care sa-ti frâneze miscarea?” Stana de piatra, fizicianul-scriitor SF a murmurat, abia auzit: „Uite ca la oprirea navei inca nu m-am gândit…”