Subconstientul si mai ales inconstientul uman au asimilat dintotdeauna ideea ca intre doua sau mai multe locuri sau structuri oarecare exista puncte de trecere dintr-o parte in alta. Caci in acceptiunea ratiunii noastre este cat se poate de evident ca, dincolo de „ceva” trebuie sa existe „altceva”.
Usa reprezinta tocmai aceasta punte de trecere intre lumi, care poate fi una reala si fidela gandirii umane, dar poate fi si inselatoare, o iluzie nascuta din trairile, intrebarile, capacitatile noastre. Iar ca principiu de baza general, usile se inchid pentru a ne proteja de ceea ce stim sau banuim ca se afla de cealalta parte, dupa cum, dimpotriva, ele se pot deschide pentru a lasa lumina sa patrunda, pentru a primi prietenii sau pentru a duce la o noua aventura.
Intrucat cuprinde nenumarate sensuri explicite ori simbolistici, usa apare foarte frecvent in lucrari de arta, in literatura, incercand sa traduca multe neintelesuri ale mentalului individual si colectiv.
Artistul fotograf si scriitorul american Edward M. Fielding face o scurta incursiune in imaginarul uman intim, exprimandu-si parerea ca o usa deschisa poate reprezenta urare de bun venit, invitatie, pe cand cele incuiate pot simboliza protectie sau intimitate, tinandu-ne in siguranta „inauntru” fata de amenintarea din „exterior”.
Candva insa usile erau insemnate cu un X, pentru a avertiza asupra prezentei ciumei dincolo de ele. Coborand si mai adanc in subconstient, in instincte, sub acelasi semn extrem, ele reprezinta inchisoarea, o capcana, ingradire sau control.
„O usa este un portal, actionand ca intrare sau iesire. Metaforic, o usa poate duce la aproape orice – o alta lume, un nou inceput, provocare sau oportunitate. Pe de alta parte, o usa inchisa poate reprezenta o fundatura cu sentimente de inchidere, o recluziune fara iesire. Usile detin esenta misterului, separand doua zone distincte, tinand lucrurile separate. Ele sunt o bariera, o granita, care trebuie negociata inainte de a putea fi trecut pragul. O usa serveste ca punct de primire sau ca o bariera de protectie, o legatura intre lumi, reprezinta o intrare si o iesire, conexata la pasaje si portaluri, tranzitie si timp.”
Nu doar arhitectii folosesc caracteristicile usilor pentru a imbunatati aspectul constructiei. Romanele, poeziile si picturile au folosit simbolismul multifatetat al usilor ca prescurtare pentru conceptul de trecere, de deschidere sau apropiere. In artele plastice, la nivelul de perceptie elementar, rolul unei usi este in primul rand functional: ea imparte si totodata uneste spatiile.
In afara oricarui paradox aparent, usa ca obiect fizic in sine exista atat in interior (cladirea, casa, camera), cat si in exterior. Usile inseamna tranzitie, dar simbolismul acestei caracteristici arhitecturale simple depaseste cu mult functia sa. Cele trei usi ale unei catedrale reprezinta credinta, speranta si caritatea.
O usa este o aparare, o bariera, dar si un semn al noilor inceputuri. Si nu ne putem referi strict la acest spatiu de tranzit, ci si – ca magistral simbol cultural multimilenar – la acele inceputuri ancestrale regasite in mitologie. Zeul roman Janus, tatal lui Zeus si patronul tuturor granitelor era o figura cu doua fete, care privea atat catre viitor, cat si spre trecut.
Luna ianuarie a fost numita dupa el: un an devine trecut, un alt an incepe. De aceea, sculpturile compozite ale vremii il prezinta cu chip proteic, tanar si batran in acelasi timp, intruchiparea binarului, ca o usa care are doua fete opuse. Templul lui Janus din Roma avea porti la fiecare capat. Portile erau inchise in timp de pace si deschise in timpul razboaielor.
Unii pictori au o predilectie aparte catre dezvaluirea – si nu doar ca detaliu secundar al imaginii, ci chiar ca „personaj” central al creatiilor lor – bogatiei impresionante a fiecarui detaliu al usii, totul evoluand realmente de-a lungul timpului. Sunt imagini superbe (precum cele din ciclul portalurilor mediteraneene pline de culoare si vitalitate, desi tin pe umerii lor ziduri de cladiri vechi, decrepite, al artistului de origine maghiara Emerico Imre Toth), care sensibilizeaza la modul direct si evident sufletul privitorului.
Altele se adreseaza unui anume grad avansat de cultura, precum sofisticatele usi atribuite curentului Art Nouveau, pentru care fiecare detaliu, de la maner si ciocanelul-sonerie pana la toc, la ancadrament ori trepte devine o arta in sine.
Nu in cele din urma, alte orientari vin cu viziuni socante asupra usii, uneori chiar greu de suportat. Suprarealismul il are drept exemplu pe magistralul pictor belgian René Magritte, care abordeaza acest subiect in numeroase lucrari. „Victoria” (1939) sugereaza ca o usa nu separa neaparat un interior de un exterior, ci ea poate sta in fundal ca simbol evident al misterelor, temerilor si sperantelor.
Reprezentant american de frunte, pictorul Ivan Albright, exploreaza mai degraba „dincoacele” decat acel „dincolo” de usa, intr-o compozitie profund nelinistitoare si contrarianta, incepand de la titlul bizar: „Ceea ce ar fi trebuit sa fac, nu am facut (Usa)”.
El evoca acea prezenta niciodata vazuta aievea, ce ne-a inspaimantat in nopti ale copilariei, printr-o usa sumbra, plina de decoratiuni oculte, pe tocul careia e asezata mana unei femei batrane, care nu se stie daca ar vrea sa treaca acel prag sau pandeste aparitia cuiva de dincolo. Cine ar putea fi ea? Poate chiar noi, cei care privim imaginea desprinsa din propria noastra constiinta!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii