Rapiti de OZN-uri

          Suntem vizitati de bio-roboti?
          
          Judecând dupa declaratiile celor peste 100 de persoane pe care le-a examinat, David Jacobs afirma ca marea majoritate a celor care efectueaza rapirile poseda o înfatisare asemanatoare oamenilor, dar au inaltimea de cel mult un metru treizeci sau un metru patruzeci si o constitutie extrem de fragila. Pielea lor este colorata de la cenusiu închis pâna aproape de alb (dar nu albeata europenilor), însa este dificil de spus daca sunt goi sau poarta o îmbracaminte lipita pe corp.

          Suntem vizitati de bio-roboti?
          
          Judecând dupa declaratiile celor peste 100 de persoane pe care le-a examinat, David Jacobs afirma ca marea majoritate a celor care efectueaza rapirile poseda o înfatisare asemanatoare oamenilor, dar au inaltimea de cel mult un metru treizeci sau un metru patruzeci si o constitutie extrem de fragila. Pielea lor este colorata de la cenusiu închis pâna aproape de alb (dar nu albeata europenilor), însa este dificil de spus daca sunt goi sau poarta o îmbracaminte lipita pe corp. Scheletul este invizibil sub musculatura amorfa, pieptul îngust, craniul este disproportionat de mare, socând cu ochii mari, fara pupila, iris sau cornee. Bratele sunt subtiri si fragile si adesea mâinile au patru sau chiar trei degete, fara unghii.
          Între ei exista un „sef”, asa-numita „fiinta înalta”, asemanatoare cu ceilalti dar ceva mai mare. Multi au avut sentimentul ca ea este de sex feminin, desi nici un semn nu trada aceasta, poate cel mult un comportament mai gratios.
          În afara fapturilor descrise mai sus, numite uneori „cenusii standard”, multe persoane rapite relatau si despre alte „rase” cum ar fi „nordicii”, „reptiloizii”, „insectoizii”, ca si despre fiinte foarte înalte, îmbracate cu robe sau cu capul acoperit de o gluga.
          
          Un comportament bizar
          
          Nici un martor nu a vazut vreodata veneticii spalându-se pe mâini, dar nici respirând sau miscând din buze. Nu s-au semnalat nici dinti, limba ori saliva. Niciodata aceste fapturi n-au fost vazute mâncând sau bând; doar câteodata au oferit celor rapiti sa bea ceva lichid. Nici un martor n-a spus ca ar fi vazut bucatarii, alimente, toalete, nici dormitoare ori paturi, nici instalatii pentru distractii, cum ar fi radioul sau televizoarele noastre.
          O constatare generala este ca rapitorii îsi exercita sarcina oarecum mecanic, incapabili sa aiba o atentie distributiva. Nu par sa aiba sentimente la intensitatea omeneasca, desi uneori par sa manifeste o oarecare compasiune pentru suferintele victimelor lor, pe care cauta sa le linisteasca si sa le reconforteze. Se pare ca ei se tem de oameni, motiv pentru care de regula îi imobilizeaza. Ei însisi nu sunt agresivi ori furiosi. Toate aceste date au facut sa se avanseze ipoteza ca fiintele cu care se întâlnesc cei rapiti sunt doar niste bioroboti, în slujba unei „inteligente superioare” care ramâne ascunsa.
          
          De unde vin?
          
          Atunci când sunt întrebati despre lumea lor, veneticii raspund evaziv de maniera „e foarte departe” sau „nu ati fi în stare sa întelegeti” sau „nu are importanta”, ca si când ar urmari o politica sistematica de non-informare. Uneori arata spre cer, într-o directie oarecare, totusi nu vorbesc niciodata despre universuri paralele, calatorii în timp, despre alte dimensiuni, ori locuri „exotice” de acest tip.
          Unele persoane rapite sunt convinse ca au fost duse departe, în Cosmos, ca au vizitat alte planete etc. Dar cine poate garanta ca aceste calatorii n-au fost doar induse în mintea celor rapiti sau prezentate acestora într-un soi de realitate virtuala?
          
          Cine e rapit?
          
          Criteriile de selectie a celor rapiti nu sunt cunoscute. Statisticile facute de David Jecobs arata ca daca un parinte este rapit, sunt sanse crescute sa fie rapiti si copiii lui, ceea ce sugereaza un experiment genetic, extins pe mai multe generatii. Rapirile încep la o vârsta frageda, prima rapire reamintita petrecându-se, de regula, când victima avea între patru si sapte ani. Câteodata aceste evenimente sunt rememorate ca întâlniri cu „îngerul pazitor”, cu „stafii”, cu un animal miraculos ori cu alte astfel de „fapturi paravan”. O data „aleasa”, victima nu se mai poate ascunde de urmaritori, rapirile continuând, uneori pâna la o vârsta înaintata. Chiar daca se muta dintr-o localitate în alta, oricât de departe, victima va fi totusi gasita. Atât timp cât se afla între foarte multi oameni este protejata pe moment, dar aceasta înseamna doar o simpla amânare.