Misterele apei

          Poate ca n-as fi îndraznit sa va vorbesc despre cea mai comuna substanta în lumea în care traim,daca nu m-ar fi stârnit un articol din respectata revista „National Geographic”. Caci ce se mai poate spune despre apa, în afara de faptul ca este o combinatie a hidrogenului cu oxigenul – H2O, asta stiu si copiii de scoala primara – si ca, fara sa bagam macar de seama, ne scaldam într-un ocean de H2O, ba chiar suntem noi însine construiti din molecule de apa – la care se adauga si alte elemente, fireste, dar nu prea multe.

          Poate ca n-as fi îndraznit sa va vorbesc despre cea mai comuna substanta în lumea în care traim,daca nu m-ar fi stârnit un articol din respectata revista „National Geographic”. Caci ce se mai poate spune despre apa, în afara de faptul ca este o combinatie a hidrogenului cu oxigenul – H2O, asta stiu si copiii de scoala primara – si ca, fara sa bagam macar de seama, ne scaldam într-un ocean de H2O, ba chiar suntem noi însine construiti din molecule de apa – la care se adauga si alte elemente, fireste, dar nu prea multe…
          Deci, apa, cu 100sC punct de fierbere – îsi încep Schultz si Achenbach pagina lor – dar, nu uitati, ne avertizeaza ei, fierberea depinde de nivelul marii, din pricina legilor fizicii, cele numite Gay-Lussac, Charles si Boyle-Mariotte, care leaga presiunea de temperatura si volum. Nu uitati ca în Tibet, spune Schultz, îti poti bea ceaiul fara sa te frigi, caci atmosfera fiind rarefiata – deci presiune mica – temperatura apei tine pasul cu legile fizicii: apa în care pui frunzele de ceai fierbe la mult sub 100s C. Iar în spatiul cosmic, ce sa mai vorbim, apa fierbe la orice temperatura…
          Respectuoasa cu legile, H2O se dizolva corect, clasic, logic. Numai ca… mai toate substantele care ies din tabloul lui Mendeleev-Lavoisier se micsoreaza în volum când trec de la starea lichida la starea solida. Apa, nu bucatelele de gheata, cum cu ochiul liber se observa, plutesc voios în paharul cu whisky, gin, martini oferit de gazda musafirilor. De ce cristalizeaza apa atunci când îngheata ramâne o întrebare subtila, cu raspunsuri în legile fizicii (celebre – si discrete – Legea fazelor, de pilda), dar zguduind bunul simt: compresezi un cub degheata, el se topeste, relaxeaza presa, gheata se formeaza la loc, cu, se pare, interstitii între moleculele de H2O, în care îsi face loc aerul – asa spune teoria. Ghetarii, mai zice Achenbach, luneca la vale fiindca masa morenei preseaza stratul de contact cu muntele, îl transforma în lichid, deci, în lubrefiant, si asa iau nastere vaile alpine. Revin, cu o observatie de extrema importanta, la punctul de fierbere al apei la Ecuator, acesti fix 100sC: stiti ca daca H2O ar avea un punct mai jos de fierbere, oceanele Pamântului s-ar evapora în spatiu? Fereasca Dumnezeu…
          Achenbach spune ca el stie de ce apa este o atât de stranie substanta: din cauza valentelor hidrogenului. Legatura de hidrogen tine molecula de apa stabila, sustine el, cu exact cantitatea de energie de care este nevoie – caci totul în Univers depinde de energie. Sa fi gresit Creatorul cu un strop, în plus sau în minus – spune chimistul Martin Chaplin – si aceasta comuna si fantastica substanta care este apa n-ar mai fi curs, cum o face acum, ci s-ar fi comportat ca sticla… Iar în molecula organica, decide Chaplin, legatura hidrogenului cu alte elemente este esentiala pentru succesul vietii, adica a materiei organizate în forma sa suprema. Nu haos, ci structura, asta aduce „simpatia” hidrogenului pentru alte metale si nemetale: apa este „lubrefiantul” care face posibila chimia biosului, a vietii – oceane, nori, râuri, lacuri sunt medii pe care hidrogenul si oxigenul le-au creat, parca la o comanda suprema.
          Amintesc ca în România doi cercetatori marginalizati de lumea stiintei – profesorul universitar Ion Mânzatu si extraordinarul experimentator care este Gheorghe Lucaci – vorbesc de multa vreme despre un „câmp al formei” si, implicit, despre diversele forme arhitectonice pe care le are comuna molecula de H2O. Dar desi rezultatele practice ale experimentelor Mânzatu-Lucaci s-au materializat în produse farmaceutice care si-au gasit, aflati, piata externa, lumea stiintifica româneasca continua sa-i ignore, senina, pe cei doi: mergi împotriva regulilor clasice, nu suntem alaturi de tine, spun reprezentantii stiintei clasice si bine crescute! Dar, cum se vede din cele ce va spun, apa noastra cea de toate zilele este o substanta stranie, nu gluma…