Incontestabil, artele, arhitectura si istoria omenirii au în comun mai multe elemente, care ar putea fi concentrate în acea formula misterioasa si magica ce ne conduce negresit catre „numarul de aur”, de veacuri cautata de alchimisti si matematicieni, de filosofi si poeti, de francmasoni si aventurieri, dar niciodata deslusita în întregime.
Si asta, probabil pentru simplul fapt ca ea se ofera în fiecare clipa suprasimturilor noastre, dar nu avem capacitatea sau nu ni se permite înca sa îi cunoastem fata si numele nerostit. Iar locul fizic ori imaginar în care o tot cautam dintotdeauna se afla de fapt pretutindeni, ca o constructie perfecta a entitatii pe care – cu putinatatea mijloacelor gândirii noastre – o definim ca Dumnezeu sau Creatorul.
Reprezentantii celor trei domenii mentionate mai sus sunt poate si cei care trudesc cu cea mai profunda asiduitate la cautarea acelui adevar interzis, la cladirea unor cai aspre, taioase, catre piscul în care acesta va fi stând urcat, într-o fascinanta singuratate si bucurie a revelatiei.
Uneori, pictorii, sculptorii, arhitectii si filosofii chiar se afla la câtiva pasi de el, însa nu stiu ca au ajuns atât de aproape. Si continua sa caute… Au demonstrat aceasta geniile incontestabile ale domeniilor respective si poate ca au simtit prezenta sau chiar au avut certitudinea miracolului, dar au înteles ca nu trebuie sa-i ridice valul de pe fata.
Sa fi fost oare Leonardo da Vinci cel care a atins poalele Absolutului? Niciodata nu vom sti, dar am putea îndrazni sa sugeram ideea ca, cel putin în clipa în care ne aflam cu totii, imposibila performanta este realizabila numai prin reunirea farâmelor de divin ale tuturor oamenilor care vietuiesc cu adevarat în lumina. Din nefericire, un vis tot mai îndepartat!
În cautarea acelui fascinant Adevar etern se afla aproape toti artistii, realitate pe care se cuvine sa o acceptam, sa o apreciem si sa o primim ca atare în sufletele si în gândurile noastre.
Vorbim despre o artista mai degraba discreta, pentru care începuturile umanitatii si constructia unei structuri cât mai apropiate de orizontul cautarior sale capata valori egale, imposibil de definit si de explicat.
Pe numele sau Cristina Mariana Georgescu, ea a inventat un termen nu doar inspirat, ci si edificator asupra a ceea ce încearca sa realizeze: Art-hitectura. Ea nu se ocupa doar de arta sau doar de arhitectura, ci de amândoua, adaugându-le un liant ce se poate dovedi miraculos: istoria veche, cu componenta ei inegalabila reprezentata de creatia populara.
De ce am conturat acest „peisaj” ce poate parea alcatuit din contururi alambicate si din culori amestecate în mod nepermis în acelasi mojar? Pentru ca, la fel ca în cazul oricarui artist plastic autentic, creatiile Cristinei Georgescu alcatuiesc un întreg bine sudat, elaborat coerent si cu incontestabila abilitate în gestionarea ideilor, care ne conduce pas cu pas catre acel orizont al cautarii.
Tematica generala abordata poate fi reunita pe doua-trei directii de baza, cumva coordonate de motivul miturilor originare. Una, dar nu neaparat si cea principala, porneste de la religia crestina. Nu pentru a ilustra subiecte mai mult sau mai putin cunoscute, ci interpretându-le într-un stil personal, prin asezarea lor într-un context autohton.
Astfel, crucea si potirul vietii constituie universul de lumina în care porumbelul învesmântat în simboluri nationale îsi scalda candoarea aducatoare de liniste, dar si o coloana a eternitatii în jurul careia mâinile sfinte se aduna pentru a frânge cuminecatura mântuirii oamenilor.
Pe de alta parte, daca am vrea sa scurtam la limita o prezentare a Cristinei Georgescu, am putea spune ca avem de-a face cu o simbioza reusita si echilibrata între domeniile mentionate, cu precizarea ca în modernitatea confortabila a locuintelor noastre de azi îsi gasesc un cuib ideal amintiri si trairi ancestrale.
Astfel, o odaie anume conceputa sa evoce caminul de lemn si pamânt al stramosilor nostri primeste un suflu aparte prin antropomorfizarea imaginilor ce o împodobesc si totodata prin recursul la simbolurile universale ale eternitatii, spirala „de Cucuteni” parând ca ocupa un loc privilegiat.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii