Principalele arte plastice, dar în mod special pictura, nu ar fi ceea ce vedem si admiram astazi, daca pictorii nu si-ar fi ales anumite modele care sa le pozeze pentru tablouri de mare valoare estetica.
Femeia, ca model pentru portretul personal, nu reprezinta însa o limita a acestei laturi a picturii (si nu numai a celei de sevalet). Femei devenite celebre au servit drept model inclusiv pentru tablouri de inspiratie religioasa, iar unele au facut cariera în propagarea unor puternice curente artistice, cum ar fi Cubismul sau Suprarealismul.
Modelele legendare din istoria artei sunt mult mai mult decât obiecte dintr-o compozitie, asa cum sunt considerate uneori. Este mult mai probabil sa cunoastem pictorii (în cea mai mare parte barbati) celebrati de-a lungul istoriei artei, dar cum ramâne cu modelele care le-au inspirat lucrarile si care si-au împrumutat chipul si corpul celor mai valoroase lucrari ale culturii universale?
Sub acest aspect apare o nedreptate flagranta: cel mai frecvent, respectivele femei au fost reduse la a fi doar sotia, amanta sau muza unui artist; mai mult decât obiecte dintr-o compozitie.
Totodata însa, chiar legatura afectiva foarte puternica si neconditionata dintre cei doi devine scena de punere în valoare a modelului respectiv, asa cum este cazul celebru al Galei, sotia lui Salvador Dalí (rusoaica din Kazan, nascuta Elena Ivanovna Diakonova). Ea fusese sotia poetului Paul Éluard, si el suprarealist, dar a inspirat multi alti scriitori si artisti.
La începutul anilor 1930, Dalí a început sa-si semneze picturile cu numele lui si al ei, afirmând: „mai ales cu sângele tau, Gala, îmi pictez pozele”. El a declarat ca Gala a fost pentru el mai mult decât o muza. În realitate, o anomalie erotica a marelui artist a determinat transformarea liber consimtita a acesteia în partenera si pentru alti barbati. Ceea ce nu stirbeste cu nimic magia exercitata de tablourile în care a fost imortalizata.
Una dintre cele mai tulburatoare aparitii ale acestei femei în cadrul unei teme biblice este postura iconica a Madonei tinând în brate un copil (Pruncul Iisus), într-o viziune suprarealista ce poarta amprenta inconfundabila a lui Salvador Dalí.
O relatie oarecum similara în ceea ce priveste colaborarea pe tarâm artistic a existat între un alt mare „rebel” al picturii moderne – Pablo Picasso – si Dora Maar (pe numele real Henriette Theodora Markovici). Dar nu numai cu aceasta a avut artistul relatii pasionale. Era casatorit cu dansatoarea Olga Koklova, când a început o relatie cu Marie-Thérèse Walter, cu aproape 30 de ani mai tânara decât el. Dupa ce Olga a aflat despre infidelitatile sotului sau (care avea o aventura si cu Dora Maar, o remarcabila artista a fotografiei), acesta a sugerat ca muzele lui sa „lupte” pentru a-l cuceri. Picasso a fost intrigat de comportamentul seducator si masochist al lui Maar, care a servit drept inspiratie pentru multe dintre lucrarile sale de-a lungul relatiei lor.
Legatura va dura aproape noua ani, timp în care el nu si-a încheiat relatia cu Marie-Thérèse Walter, mama fiicei sale, Maya. În afara posturii de model pentru acesta, care a pictat-o frecvent înlacrimata, Dora a fotografiat în atelierul lui Picasso etapele succesive ale crearii capodoperei „Guernica”.
Alice Ernestine Prin, supranumita „Regina din Montparnasse”, cunoscuta si sub numele de Kiki de Montparnasse, a fost model, muza literara, cântareata de club de noapte, actrita si pictorita, contribuind la definirea culturii libere a Parisului anilor 1920.
Adoptând pseudonimul „Kiki”, ea a devenit favorita pictorilor din Montparnasse si un model popular, pozând pentru zeci de artisti, printre care Sanyu, Chaïm Soutine, Julian Mandel, Tsuguharu Foujita, Constant Detré, Francis Picabia, Jean Cocteau, Arno Breker, Alexander Calder, Hermine David, Pablo Gargallo, Mayo si Tono Salazar.
Totusi, partenerul ei în cea mai mare parte a anilor 1920 a fost Man Ray, care i-a facut sute de portrete. Kiki a fost muza lui la acea vreme si subiectul unora dintre cele mai cunoscute imagini ale sale, inclusiv imaginea suprarealista din „Le violon d’Ingres” si „Noire et blanche”.
Exista alte nenumarate cazuri de modele implicate profund în diverse fenomene artistice, unele mai notorii, altele ramase în anonimat, unele încheiate firesc, altele curmate de drame personale impresionante.
Totusi, dincolo de culisele acestor colaborari dintre artist si model, trebuie avuta în vedere, fara niciun fel de resentimente, valoarea operelor lasate posteritatii.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii