Ar fi un mare act de curaj pentru cel care si-ar asuma statutul si atributele unui profet, dar poate ca de mai mult curaj ar avea nevoie semenii sai dispusi sa îi recunoasca respectivele calitati.
Cu toate acestea, în cazul unui artist, prejudecatile si retinerile ori suspiciunile se dilueaza în însasi substanta creatiilor lui.
Ca argument, gasim în acest sens exemple de necontestat, absolut magistrale – de la Leonardo daVinci sau Michelangelo la Victor Brauner sau la contemporanul nostru Stefan Câltia.
Reprezentant emblematic al realismului fantastic, artistul plastic brasovean poseda imensul beneficiu al petrecerii unor ani din copilarie lânga Fagaras, în satul Sona, acolo unde s-au adunat în mod firesc cele mai multe vise si stari de reverie ale sale, unde lumea reala a prins deseori contururi si forme imaginare sau râvnite cu sufletul (reflectate ulterior în pictura, în grafica si în sculptura sa), acolo unde vor fi prins viata, alcatuind nu doar universul cotidian al artistului, ci si prevestirile mai mult sau mai putin deslusite ale unor evenimente si întâmplari de rascruce.
Lucrarile lui Stefan Câltia par figurative, la o prima impresie, însa imaginile izvorâte din filoanele cele mai intime ale fiintei artistului, cu o limpezime sesizabila doar de catre receptorul initiat în semantica artelor vizuale, transcend cele trei dimensiuni ale realitatii fizice si cele cinci sau sase simturi umane, în egala masura provocându-ne sa coborâm în teluricul primordial al omenescului si sa urcam în sferele multicromatice ale divinului.
Dar nu exista frontiere palpabile, concrete între aceste doua universuri intuite în creatiile respective. Legile obiective ale fizicii se topesc de la sine în cautarea unui adevar al Universului greu sau imposibil de deslusit, însasi limita dintre regnurile cunoscute de noi pare – nu diluata, ci eliminata fara îngaduinta din trairile noastre comune, iar finalitatea acestui etern „pelerinaj” al artistului catre un tarâm fabulos al fagaduintei se îndeparteaza mereu de noi, la fel ca o Fata Morgana ispititoare.
Una dintre caracteristicile socante ale lumilor supra-umane si hiperrealiste imaginate de catre Stefan Câltia este imponderabilitatea. Dar nu acea plutire „cosmonautica” într-un spatiu lipsit de gravitatie, ci o „localizare” cât se poate de fireasca a elementelor materiale între non-coordonatele infinitului. Practic, artistul ne ajuta sa întelegem ca stânga-dreapta, sus-jos, nord-sud etc. nu reprezinta altceva decât ancore fragile ale mentalului nostru în Cosmosul cel fara de început si fara de sfârsit.
El ne arata, cu mijloacele artei, ca omul se foloseste de elemente inventate ad-hoc de propria sa minte, pentru a nu se descoperi asa cum este în realitate: pierdut între lumi ale caror margini niciodata nu va reusi sa le atinga aievea.
Pestele plutitor – nu în ape primordiale, ci în vazduhul rarefiat; casa albastra surprinsa si ea într-un zbor ilogic pe o farfurie comparabila cu covorul fermecat devenit astfel „ozeneul” navigatorilor imposibilului pamântesc; îngerul solitar care pare a cauta lumea careia sa-i trâmbiteze evenimente capitale, însa nu o gaseste; trupa de saltimbanci hibrizi aflati într-o pribegie catre nicaieri – iata tot atâtea personaje ce populeaza obsesiv si obsedant profetiile lui Stefan Câltia.
Toate la un loc alcatuiesc unul dintre Universurile noastre posibile, unul poate nu chiar fatalist, dar nici promitator de miracole. Ne-o sugereaza culorile care nu debordeaza de vitalitate, chipurile grave si întrucâtva distante ale creaturilor cu trasaturi batraciene, dar si un detaliu mai greu de sesizat.
În dinamismul imaginilor, majoritatea evidenta a personajelor respective se deplaseaza de la dreapta spre stânga. In ocultism, partea stânga („sinistra”, în latina!) semnifica neviata, maleficul, amenintarea nedeslusita si spaimele noastre ancestrale. Oare ce va fi vazut artistul Câltia în viitorul omenirii?
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii