Stramosii îndepartati ai mamiferelor, care au trait în urma cu 250 de milioane de ani, se înmulteau depunând oua sau dând nastere unor pui? Analiza unui embrion de Lystrosaurus raspunde, în sfârsit, la aceasta întrebare.
Este un mister care îi preocupa pe paleontologi de multe decenii: se presupune ca sinapsidele, grupul de vertebrate tetrapode din care provin mamiferele, erau animale ovipare, la fel cum sunt, dintre descendentii lor actuali, ornitorincii si echidnele.
„Însa ne lipseau dovezile concrete, iar dovezile începusera chiar sa se acumuleze în sens contrar”, a declarat Julien Benoit, profesor la Institutul de Studii Evolutive din cadrul Universitatii Witwatersrand din Johannesburg (Africa de Sud).
La aceasta situatie a contribuit si faptul ca, în 180 de ani de cercetari stiintifice, niciun ou de sinapside nu a fost identificat oficial ca atare, informeaza AFP/Agerpres.
„Aici, în Africa de Sud, s-au gasit oua de dinozauri cu coaja moale, asa ca nu exista niciun motiv sa nu gasim oua de sinapside care traiau în acelasi timp, în acelasi loc si erau mult mai numeroase”, a explicat acelasi om de stiinta.
Studiul aduce dovada mult asteptata gratie unei fosile minuscule de Lystrosaurus, un erbivor care a trait în urma cu 250 de milioane de ani.
Fosila a fost descoperita acum 17 ani în bazinul Karoo (Africa de Sud), povesteste într-un comunicat al Sincrotronului European din Grenoble o alta coautoare a studiului, Jennifer Botha.
„Asistentul meu, John Nyaphuli, un vânator de fosile fara egal, a identificat un mic nodul care, la început, nu dezvaluia decât fragmente minuscule de os. Pe masura ce pregatea cu grija specimenul, a devenit evident ca era vorba despre un pui de Lystrosaurus, perfect ghemuit. Banuiam deja la acea vreme ca murise în ou, dar, pur si simplu, nu aveam tehnologia necesara pentru a confirma acest lucru”, a dezvaluit Botha, profesoara la Institutul de Studii Evolutive din cadrul Universitatii Witwatersrand.
„Oriunde altundeva în lume, vazând un pui ghemuit astfel, s-ar fi spus «este doar un ou». Dar, în Africa de Sud, este ceva destul de obisnuit sa gasesti fosile întregi ghemuite”, explica Julien Benoit. Prinse în capcana vizuinilor lor în urma unor inundatii bruste, animalele au fost îngropate în noroi în timp ce dormeau.
Cheia succesului
Atunci a intrat în scena Sincrotronul European din Grenoble (ESRF), un „supermicroscop” care produce raze X de 10.000 de miliarde de ori mai puternice decât cele utilizate în spitale.
„Am putut scana fosila cu o precizie maxima si, astfel, am obtinut nivelul de detaliu necesar studierii acestor oase atât de mici si de fragile”, a explicat Vincent Fernandez, cercetator la ESRF.
Scanarile au relevat un detaliu crucial în mandibula micului Lystrosaurus, al carui craniu masura în total doar 4 centimetri. Acest os al maxilarului inferior este compus din doua jumatati care trebuie sa fuzioneze pentru ca animalul sa se poata hrani.
„În mod normal, aceasta este o structura care se închide cu mult timp înainte de nastere. Aici, am constatat ca în interior exista o gaura uriasa, care este o adevarata structura anatomica, nu doar leziuni care ar fi putut fi provocate post-mortem”, a dezvaluit Julien Benoit.
La embrionii pasarilor si testoaselor actuale, acest stadiu de dezvoltare se observa doar înainte de eclozare, dovada ca era vorba într-adevar despre un ou.
Descoperirea explica, de asemenea, unul dintre motivele pentru care acest erbivor îndesat, echipat cu doi colti scurti, a putut domina ecosistemul epocii sale dupa cea mai devastatoare criza pe care a cunoscut-o viata pe Pamânt: extinctia în masa din Permian-Triasic (în urma cu aproximativ 225 milioane de ani).
În urma unei încalziri climatice brutale, 95% dintre speciile marine si 70% dintre vertebratele terestre au disparut.
Cu toate acestea, Lystrosaurus a supravietuit si a ajuns chiar sa ocupe un loc predominant într-o lume marcata de temperaturi ridicate si secete prelungite. Una dintre cheile succesului sau ar fi putut fi dimensiunea oualor sale, relativ mari, sustin autorii studiului.
La animalele moderne, ouale mai mari rezista mai bine la deshidratare si contin mai mult vitellus (galbenusul), care furnizeaza toate substantele nutritive necesare dezvoltarii embrionului.
NICUSOR DINCA
Comentarii