În anul 480 î.Hr., Imperiul Persan a pornit una dintre cele mai impresionante invazii din lumea antica. Regele Xerxes I, conducatorul Imperiului Ahemenid, voia sa duca la capat ceea ce tatal sau, Darius I, nu reusise: supunerea cetatilor grecesti.
Cu o armata uriasa si o flota adunata din numeroase regiuni ale imperiului, Xerxes a trecut în Europa si a pornit spre sud. În calea sa se afla o lume greaca divizata, dar hotarâta sa reziste. Pregatirile persane fusesera extraordinare. Pentru a traversa Hellespontul, strâmtoarea care desparte Asia de Europa, au fost construite poduri din corabii.
În peninsula Athos fusese sapat chiar si un canal, menit sa permita flotei persane sa evite apele periculoase din jurul promontoriului. Xerxes nu lasa aproape nimic la voia întâmplarii. Primele confruntari au fost favorabile persilor. La Termopile, mica armata greaca condusa de regele spartan Leonidas a rezistat câteva zile înainte ca persii sa gaseasca o cale de a o înconjura. În acelasi timp, flotele persana si greaca s-au înfruntat în apropiere de Artemisium.
Dupa caderea Termopilelor, drumul spre sud era deschis. Atena a fost ocupata si incendiata, iar situatia grecilor parea disperata. În nord, un alt comandant persan, Artabazus, primise misiunea de a mentine controlul asupra regiunii Chalcidice.
Multe dintre cetatile de acolo acceptasera autoritatea persana. Una dintre ele însa refuza sa se supuna: Potideea. Aceasta se afla într-o pozitie strategica, pe istmul peninsulei Pallene, în Chalcidice. Orasul fusese întemeiat de corinteni si se afla într-o regiune importanta pentru comunicatiile si comertul din nordul Marii Egee. Artabazus a pornit împotriva ei si a început asediul. Atunci s-a produs un eveniment care, potrivit istoricului grec Herodot, a schimbat brusc soarta orasului. Persii au observat ca marea se retragea neobisnuit de mult. Apa disparuse dintr-o zona întinsa, lasând în urma o portiune de fund marin care, în conditii normale, se afla sub apa.
Pentru soldatii persani, fenomenul parea o oportunitate neasteptata. Daca marea se retrasese atât de mult, puteau traversa terenul descoperit si puteau ajunge la fortificatiile Potideei dintr-o directie pe care aparatorii nu o anticipasera. Soldatii au început sa înainteze pe fundul marii.
Dar retragerea apei nu era un simplu capriciu al mareei. Dupa ce o mare parte din tarm ramasese descoperita, apa s-a întors cu o forta devastatoare. Un val urias a maturat zona si i-a surprins pe persii aflati în larg. Multi dintre soldati au fost înghititi de apa, iar cei care nu stiau sa înoate au murit. Atacul s-a prabusit aproape instantaneu.
Relatarea lui Herodot este deosebit de interesanta pentru ca descrie ceea ce pare a fi succesiunea caracteristica unui tsunami: retragerea brusca si neobisnuita a marii, urmata de revenirea violenta a apei.
Regiunea Marii Egee este puternic activa din punct de vedere seismic, iar cutremurele submarine pot genera astfel de valuri. Herodot prezinta evenimentul într-o lumina religioasa si aminteste ca persii profanasera temple si imagini sacre în timpul campaniei.
Marea care se ridicase împotriva invadatorilor putea fi astfel privita drept razbunarea lui Poseidon, zeul marii si al cutremurelor. Asediul Potideei a esuat, iar Artabazus a renuntat la cucerirea orasului si s-a retras.
Potideea a ramas libera si a putut trimite aproximativ 300 de oameni pentru a se alatura fortelor grecesti care aveau sa învinga armata persana la Plateea.
GABRIEL TUDOR
Comentarii