Despre forta gravitationala au început sa fie emise ipoteze teoretice generale înca din secolul al IV-lea î.Hr., începând cu Aristotel si continuând cu Arhimede. In toate marile civilizatii antice – indiana, araba, chineza – au existat oameni luminati care s-au aplecat asupra acestui element invizibil, însa prezent în întreg Universul, sub diferite forme.
Abia în 1915 ipotezele au prins „consistenta”, prin Teoria relativitatii formulata de Einstein, conform careia toate obiectele cad cu aceeasi viteza, indiferent de masa lor. Un detaliu a ramas neelucidat total: se poate învinge forta gravitationala? Daca da, atunci ce anume se poate opune total acesteia si prin ce fel de mijloace?
În statul indian Andhra Pradesh se afla o asezare rurala devenita cunoscuta în întreaga lume: Lepakshi. Faima sa se datoreaza în primul rând „Stâlpului suspendat”, o minune arhitecturala care sfideaza gravitatia, parte componenta a stravechiului templu hindus Veerabhadra, construit în jurul anului 1530.
Privit de la distanta, pare ca „se pierde” printre ceilalti 70 de piloni de sprijin ai locasului sacru, dar observat cu atentie arata o particularitate aparent imposibila: dedesubtul sau este un mic spatiu liber (aproximativ 2 centimetri) ce lasa impresia ca pluteste. Maiestria si precizia acestei minuni de granit au intrigat istoricii timp de secole si a condus la aparitia mai multor teorii în încercarea de a explica aceasta structura particulara.
O legenda locala sustine ca stâlpul a fost construit de fiinte divine care au aratat puterile lor ceresti lumii muritorilor. Unii specialisti sugereaza ca stâlpul a fost ridicat în mod intentionat în acest fel pentru a demonstra abilitatile arhitecturale avansate ale constructorilor si stabilitatea templului, chiar daca stâlpul „levita”, iar altii presupun ca este o dovada a imperctiunilor care pot aparea în cautarea excelentei arhitecturale.
O alta relatare afirma ca monumentele megalitice antice au fost construite folosind vibratiile sunetelor, gravitatia fiind neutralizata prin incantatii muzicale si bete magnetizate care ridicau pietrele în aer. În special unele surse arabe descriu modul în care au fost construite piramidele egiptene.
Cronicarul Al-Masudi sustinea în secolul al X-lea ca blocurile de piatra, învelite în papirus, au fost lovite cu o bagheta de un preot. Ele au devenit complet lipsite de greutate, putând fi mutate pâna la 50 de metri în aer. Hierofantul a repetat apoi gestul, pâna când piatra a ajuns pe locul destinat. Este una din explicatiile pentru absenta aschiilor pe marginile blocurilor, îmbinarea pietrelor fiind atât de precisa, încât este imposibil sa se introduca o simpla foaie de hârtie între ele.
Arheologul François Lenormant amintea, în 1874, în cartea sa despre magia caldeeana, o legenda despre preotii din Heliopolis care foloseau sunete ca sa ridice pietre grele pe care mii de oameni nu le-ar putea misca. Prin acest proces ar fi fost ridicata imensa lespede de la Baalbek, ramasa în cariera la poalele terasei templului construit de Titani. Ea masoara 21,50 x4x4,20 metri! Nu mai putin de 40.000 de muncitori ar fi fost necesari pentru a muta aceasta masa enorma, care trebuiau sa aiba acces, în acelasi timp, în jurul placii pentru a o ridica!
Socrate Scolasticul (sec. IV-V) relateaza cazul unei femei misterioase din Regatul Iberiei, autoarea unei lucrari incredibile „de antigravitatie”. Regele si regina construiau o biserica si una dintre coloanele cladirii era atât de grea, încât nu putea fi pusa pe locul ei. Femeia a mers în santier la miezul noptii si a început sa se roage pentru ajutorul lui Dumnezeu.
Deodata, stâlpul s-a ridicat în aer si a plutit acolo pâna dimineata, când muncitorii nu au mai avut nicio dificultate în a manevra coloana pentru a o sigila pe baza, unde a revenit la greutatea normala.
Desi levitatia acustica este acceptata de fizica moderna, ea a fost demonstrata doar în laboratoare pentru obiecte microscopice si necesita o cantitate uriasa de energie directionata, imposibil de generat la scara macroscopica în Antichitate.
De fapt, arheologia experimentala a demonstrat ca romanii si egiptenii foloseau sisteme complexe de pârghii, planuri înclinate, lubrifierea solului cu noroi sau apa, scripeti, dar si o impresionanta forta de munca, foarte bine organizata.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii