Poate ca se vorbeste prea putin despre Bartolomeu Diaz si poate ca pe nedrept. Chiar daca alti aventurieri au fost ridicati la rang de staruri mediatice, cum am spune noi azi, e vorba despre Cristofor Columb sau Amerigo Vespucci, sa nu uitam contributia la marile descoperiri ale sfârsitului veacului al XV-lea, a unor navigatori precum John Cabot sau Bartolomeu Diaz. Parca mai mult ca oricine, Diaz mi se pare a fi aventurierul care a dat tonul marilor explorari geografice pe mare.
Dorul de duca al unui Columb sau Vespucci, si chiar al lui Cabot, trebuie sa se fi nascut imediat dupa expeditia spre sudul Africii a lui Bartolomeu Diaz din 1487, moment în care acesta a descoperit si notat pe hartile vremii cel mai sudic punct al continentului, botezat de el „Capul Furtunilor” si, mult mai inspirat, rebotezat de regele Portugaliei Joao al II-lea, Capul Bunei Sperante.
Tocmai aceasta îndrazneata aventura spre sudul planetei a fost cea care a aratat tuturor, umplându-i de stamina pe marii navigatori, ca lungile expeditii pe mare sunt posibile. Si daca Diaz, îmboldit de regele sau, a dorit sa ajunga în Asia, locul prin care ajunsese Marco Polo traversând uscatul Asiei, calatorind spre est, ceea ce era o idee cât se poate de fezabila, geniul celor pomeniti mai înainte a constat ca ei si-au propus sa ajunga în acelasi loc traversând Atlanticul si tinând compasul spre vest.
Aceasta eroare practica a visului lor a dus însa la descoperirea celui de-al „patrulea continent” cum s-a zis atunci si pe care noi îl cunoastem azi sub numele de America. Dar nici ideea lui Bartolomeu Diaz nu era de lepadat în acel secol de ev mediu. Ocolind Africa, obiectivul era traversarea Oceanului Pacific si tinta, India si China, putea fi atinsa. Poate ca bulversarea produsa de descoperirea unui nou continent a fost cea care a aruncat oarecum în derizoriu, desi nu e deloc meritat, ruta aleasa de Diaz.
Un om mai putin visator, dar temeinic si hotarât. Sa nu uitam ca reusita lui de la 1487 a deschis nu doar dorul de duca al unora, ci si, mult mai practic, drumul pe mare spre India. De altfel, pasiunea de a calatori pe mare, a avut-o din tinerete. Tocmai împlinise 30 de ani când, în 1481, s-a hotarât sa-l însoteasca pe Diego de Azumbuja într-o expeditie spre Coasta de Aur. 16 ani mai târziu, si la zece ani dupa ce atinsese cel mai sudic punct al Africii, Diaz renunta la expeditiile pe cont propriu, dar nu si la pasiunea spre aventura, si astfel îl gasim în 1497 la bordul unei corabii, însotindu-l, din pozitie de subordonat, pe Vasco Da Gama care preluase ideile, îndrazneala si descoperirile lui Diaz, si pornea acolo unde acesta nu îndraznise sa se încumete: spre India, pe mare, prin est!
Secolul se apropia de final, descoperirea „Indiilor” de peste Atlantic facea valuri, toata lumea, banuiesc, numai despre asta vorbea, asa ca e de înteles de ce, dupa expeditia din sudul Africii din 1487 si cea cu Gama din 1497, Diaz îsi abandoneaza instinctul si visul de a deveni primul european care ajunge în Asia pe mare, si se lasa si el sedus de efervescenta noilor descoperiri. Asa ca în ultimul an al secolului, era anul 1500, se îmbarca într-o expeditie maritima de data asta peste Atlantic, spre America, însotindu-l pe Pedro Álvares Cabral care dorea din tot sufletul sa vada si el cum arata „Noua Lume”. Astfel, Diaz a participat la descoperirea Braziliei, dar din postura de „mâna a doua”.
Calatoria a fost cu ghinion pentru Diaz, pentru ca avea sa fie si ultima oara când el vedea oceanul. La întoarcerea din Brazilia, pe niste furtuni puternice, în timp ce încerca sa ajunga la un loc drag lui, Capul Bunei Sperante, a pierit împreuna cu alti marinari, înainte de a atinge uscatul. Poate cu gândul tocmai la acest nefericit deznodamânt, un nepot al lui, Paulo Diaz de Novais, avea sa devina un cunoscut colonizator al Africii în secolul urmator, al XVI-lea.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii