Cu mai bine de un veac si jumatate in urma, in 1849, arheologul italian G.B. De Rossi a facut o descoperire de o importanta coplesitoare pentru lumea crestina. In apropierea zidurilor Romei, in afara orasului, a gasit o retea de catacombe, un cimitir subteran, in care isi dormeau odihna vesnica primii crestini ai Imperiului, printre care si primii papi ai Bisericii. Descoperirea l-a emotionat profund pe Pius al IX-lea, papa in momentul respectiv, care s-a grabit sa vada catacomba cu mormintele stramosilor sai. Arheologul facea de multi ani cercetari, dupa ce, lânga Via Appia, gasise o capela crestina in care a vazut o lespede care pastra doar o jumatate de inscriptie. Surse literare mentionau ca in zona se gasea catacomba Sfântului Callistus, care nu fusese inca descoperita. De Rossi a continuat sapaturile si rezultatul a fost de-a dreptul spectaculos. El a gasit un labirint de coridoare in care era nu doar jumatatea de lespede cautata ci si nisa cu mormintele papilor.
Acesta reprezinta o parte din catacombele sapate in secolul al III-lea, numite Saint Callistus. Catacombele serveau ca locuri de intâlnire ale crestinilor pâna in secolul al IV-lea, când religia a fost oficial recunoscuta. Erau galerii care se intretaiau, adesea sapate pe mai multe nivele, ducând catre incaperi speciale. Cu toate ca asemenea complexe mortuare au fost gasite si in Malta sau Asia Mica, cele mai cunoscute ramân cele din Roma, sapate in apropierea drumurilor, in afara zidurilor, deoarece inmormântarile in oras erau interzise de lege.
Cu toate ca in timpul lui Nero (54-68) se declansasera persecutiile impotriva crestinilor, ei continuau sa se intâlneasca in catacombele care erau considerate, chiar si de romani, locuri sacre si deci nu erau jefuite sau distruse decât extrem de rar. Lânga Via Appia exista o serie de asemenea catacombe, cele mai cunoscute fiind cele numite dupa sfintii inmormântati aici: Callistus, Sebastian si Domitilla. Toate sunt alcatuite din coridoare inguste de-a lungul carora sunt aliniate rânduri de nise numite „loculi” in care se afla ramasitele pamântesti ale crestinilor din primele veacuri de dupa Hristos, invelite in giulgiuri sau acoperite cu o crusta de var. In capetele acestor coridoare se gaseau cavouri de marimi impresionante, adapostind morti ai aceleiasi familii. Peretii erau impodobiti cu simboluri sacre precum ancora sau pestele si cu fresce cu subiect biblic, motivele preferate fiind invierea lui Lazar sau imaginea lui Iisus pastor.
Inmormântarile erau considerate de primii crestini o datorie sacra si de aceea o parte importanta din sumele colectate de comunitati era folosita pentru inmormântarea celor saraci pentru ca toti trebuiau ingropati dupa legea lor. Credinciosii se intâlneau in aceste locuri pentru rugaciuni, pentru comemorari, pentru impartasanie. Catacombele erau sapate de muncitori profesionisti numiti fossores si erau executate in tuful vulcanic, adeseori pe terenurile unor latifundiari convertiti si ei la crestinism. In secolul al V-lea s-a renuntat la construirea lor, iar acestea au fost jefuite in timpul invaziilor gotilor si longobarzilor in anii 537 si 755. De teama profanarilor in secolele VIII-IX moastele sfintilor, martirilor si papilor au fost mutate de autoritatile eclesiastice in bisericile din oras.
Evul Mediu a asternut uitarea peste aceste catacombe dar secolul al XIX-lea le-a readus in atentia oamenilor care de atunci si pâna in zilele noastre vin aici sa se patrunda de atmosfera cu adevarat sacra.
IRINA STOICA
Comentarii