Trecand pe Valea Loarei nu poti sa nu fii impresionat de stralucirea si simetria castelului Cheverny, unul dintre cele mai elegante din Franta. Edificiul, realizat in linii drepte, este alcatuit din doua pavilioane patrate, cu acoperisul presarat de lucarne. Aici planimetria stilului pur renascentist a fost modificata datorita gustului pentru clasic, manifestat de proprietarii castelului. Marturie in acest sens sunt busturile, impodobind fatada, care, lipsita de aceste ornamente, ar fi fost putin greoaie. In dependintele castelului se afla o minunata Sala de Trofee in care sunt expuse mai multe capete de cerb si imaginile unor caini de vanatoare.
De fapt proprietarii din Cheverny organizau cu regularitate partide de vanatoare, foarte apreciate de amatori. Spre deosebire de Blois sau Chambord, ale caror interioare sunt acum mai mult goale, Cheverny prezinta mobilierul si toate celelalte accesorii intacte, oglindind astfel epoca lui Ludovic al XIII-lea. Aceasta se datoreaza in mare masura si faptului ca o lunga perioada de timp castelul a apartinut aceleiasi familii, pana in 1564, cand, a trecut o scurta perioada in proprietatea Dianei de Poitiers.
In 1315 pe locul castelului era numai o moara, care apartinea familiei Hurault, deja celebra in epoca. Membrii acesteia ajunsesera secretari de stat, ministri, cancelari sub diferiti suverani, atingand apogeul in timpul lui Ludovic al XII-lea si Henri al IV-lea.
In 1490, Jacques Hurault, intendentul lui Ludovic al XII-lea, a hotarat sa transforme moara in castel si a ridicat un edificiu inconjurat de santuri, poduri mobile, barbacane si alte sisteme de aparare. Acest prim castel a disparut de-a lungul vremii, dar se pare ca era ridicat acolo unde se afla actualele dependinte. Un document mentioneaza ca noul castel a fost construit incepand din 1634 „pe locul celui vechi” dar exprimarea este destul de ambigua si nu se stie daca aici si nu in alta parte fusese vechea moara.
Marchizul Durfont de Cheverny care a locuit aici in timpul Revolutiei relateaza in „Memoriile” sale un episod tragic din istoria castelului. Henri Hurault, conte de Cheverny, mostenise castelul la varsta de 24 de ani, dupa ce, foarte tanar, se casatorise cu Françoise Chabot, inca o copila. Cei doi se intalnisera destul de rar datorita lungilor campanii militare si obligatiilor pe care curtea regala le impunea sotului. Intr-o zi, acesta se afla la Paris, la curtea lui Henri al IV-lea, cand regele a glumit in spatele sau, punandu-i doua coarne.
Intreaga asistenta a izbucnit in ras si tanarul conte a surprins intr-o oglinda gestul regelui. Fara o vorba a iesit din sala, a incalecat si, gonind nebuneste, a ajuns acasa in zori, navalind in camera sotiei. Se spune ca tanarul paj cu care aceasta se consola s-a aruncat imediat pe fereastra, si-a rupt piciorul si imediat a fost spintecat de sabia sotului inselat. Contele a intrat din nou in camera sotiei, insotit de un preot. Contesei i s-a dat sa aleaga intre a muri de sabie sau otrava si a ales-o pe aceasta din urma. Lucrurile sunt prezentate diferit in registrul parohiei din Blois.
Aici se mentioneaza ca tanara contesa a fost otravita fiind necredincioasa. La autopsia, executata de maestrul Guillaumee si fiul sau, s-a descoperit ca femeia era insarcinata in cinci luni si jumatate. Ea urma sa dea nastere unui baiat al carui tata, Chambelin, gentilom de Burgogne, a fost repede descoperit si ucis de conte. Indiferent care ar fi fost adevarul, este sigur ca sotul care se razbunase, a ajuns in aceeasi seara la Paris, la timp pentru a asista la ceremonia de culcare a regelui. Cand a aflat ce se intamplase, regele, care se simtea intr-un fel responsabil, a reactionat violent, obligandu-l pe conte sa se retraga pe domeniul sau din Cheverny.
In timpul acestui „exil” contele s-a casatorit cu fiica unuia dintre demnitarii sai. Cronicile o descriu ca pe o femeie inteligenta, cu mult bun gust, conducand lucrarile de largire si infrumusetare a castelului, ajutata in acest scop de arhitectul Bohier si pictorul Jean Mosnier. Mostenitorii contelui au intretinut frumusetea si eleganta castelului, dar deasupra zidurilor si a gradinilor pluteste inca amintirea tragediei de odinioara.
IRINA STOICA
Comentarii