Consumatorul contemporan de arta plastica este un „prizonier al curcubeului”, cum spunea candva Dali. Cromatica, deseori agresiva pentru a crea senzatia de forta, pare sa neglijeze de multe ori mesajul artistic. De aceea, compozitiile contemporane în alb si negru sunt evitate. Si asta pentru ca exista genii, precum Albrecht Dürer, care au atins culmi dumnezeiesti în a realiza compozitii monocrome. Durer (1471-1528) s-a nascut la Nürnberg si este considerat cel mai mare artist renascentist german.
Mostenirea sa consta în peste trei sute de gravuri (cupru si lemn), opt sute de desene si peste optzeci de panze. Dar dincolo de „recensamantul artistic” al unui asemenea creator de frunte, opera sa este bantuita – în sensul nobil al termenului – de mistere care si astazi trezesc comentarii contradictorii. Durer a trait într-o epoca zbuciumata, cand conflictele ideologice (deseori cu puternice nuante religioase) trezeau pasiuni vulcanice si printre artisti. Marele geniu german renascentist a fost si el animat de astfel de teme controversate, însa a stiut sa le cripteze cu o abilitate care depaseste puterea de întelegere a multor critici contemporani.
Dincolo de biografia extrem de bogata în calatorii de studiu – mai ales în Italia -, marele merit al gravorului Durer a constat în finetea formelor sale si în profunzimea scenariilor alese de el. Preocupat de temele majore ale epocii – suferintele christice, apocalipsa, ipostazele Fecioarei Maria -, maestrul si-a imaginat întotdeauna alegoric scenele capodoperelor sale. Dali spunea despre gravurile privind apocalipsa ca reprezinta „o aglomerare senzationala de metafore care-si întorc sufletul pe toate partile” si ca „fiecare fragment al compozitiilor poate fi interpretat în mai multe feluri”…
Apreciat în mediul regal al mai multor Curti europene, Durer a lucrat într-un ritm istovitor, uitand de viata personala. Poate de aceea casatoria sa cu „discutabila” si fermecatoarea Agnes Frey, fiica de mare comersant, a lasat loc unor povestiri anecdotice – justificate sau nu. Cert este ca imediat dupa mariaj, artistul a plecat în pelerinaj artistic fara consoarta. De asemenea, se stie ca maestrul a avut foarte multi frati – între 14 si 18 -, dar nu se stie cu exactitate cati. Însa cu siguranta meseria de aurar a tatalui sau i-a deschis ochii asupra propriei vocatii.
Una dintre cele mai enigmatice gravuri ale sale este cea intitulata „Patru vrajitoare”. Iubitorul de arta va constata uimit cat de mult seamana aceasta compozitie cu celebra tema a „Celor trei gratii”. Datata 1497, gravura prezinta patru nuduri de femei care nu au nimic diabolic. Doar titlul aduce aminte de vanatoarea de vrajitoare declansata prin enciclica papei Inocentiu IV (1484) si prin „manualul” de pedepsit vrajitoare publicat de Jacob Sprenger în 1486 („Malleus maleficarum”). Oare Durer era un oponent al acestui curent? La randul ei, capodopera „Cavalerul, Moartea si Diavolul” poate avea (cel putin) o dubla interpretare: fie artistul face referire la rolul salvator al lui Christ fie la cavalerii templieri. Unii critici de arta aduc aminte de faptul ca ultimul mare maestru templier, Jacques de Molay, a fost ars pe rug la ordinul lui Filip cel Frumos (în 1314) si ca victima ar fi rostit un blestem de moarte asupra regelui Frantei si nu numai… Albrecht Durer te face sa uiti de betia cromatica si poate de aceea, o data mai mult, gravurile sale te înfioara.
PAUL IOAN
Comentarii