O problema foarte actuala azi in societatile occidentale, aceea a rolului statului in sustinerea economiei, era la ordinea zilei si in secolul al XV-lea, evident, nu sub forma dezbaterilor publice televizate. Daca expeditia lui Vasco da Gama spre India a fost pe de-a-ntregul sustinuta de Coroana portugheza, cea de-a doua calatorie spre India, condusa de Pedro Alvarez Cabral (1464-1520) si de secundul acestuia, Bartolomeu Dias, s-a bucurat si de o sustinuta sponsorizare privata.
Era normal, de vreme ce negustorii vremii adulmecasera cu narile dilatate, aroma viitoarelor afaceri cu mirodeniile din India. Faptul ca politica economica a curtii regale fata de sustinerea financiara a expeditiilor spre India s-a schimbat se datoreaza in buna masura esecului comercial inregistrat de Vasco da Gama: el nu fusese in stare sa aduca suficiente bunuri din India, care sa acopere cheltuielile facute de Curtea regala portugheza.
S-a gasit si o solutie pentru reducerea cheltuielilor necesare expeditiei: spre deosebire de oamenii lui da Gama, cei ai lui Cabral urmau sa fie platiti cu o parte din banii obtinuti pe marfurile aduse din Calcutta si apoi revandute la Lisabona. Putem spune ca era si aceasta un fel de cointeresare materiala, practicata cu destul succes si azi. Dincolo de aceasta „impartire a profitului”, investitorilor individuali li s-a permis sa cotizeze cu anumite procente in expeditia lui Cabral.
Si, ca si in cazul afacerilor contemporane, unora li s-a permis mai mult decat altora. Astfel, cel care si-a tras „partea leului”, adica i s-a permis sa investeasca mai mult, a fost un oarecare bancher florentin, (cum altfel?), pe nume Bartolomeo Marchioni. Miscarea nu era deloc proasta, cu atat mai mult cu cat comertul cu bunuri orientale din Florenta cazuse in umbra celui venetian. Florentinul gasise o buna ocazie de a prospera investind in explorarile maritime efectuate de Portugalia.
Marchioni a simtit de unde bate vantul, a vazut si cine controla apele sudului si ale Oceanului Indian si a mizat pe aceasta carte. El a continuat sa investeasca si dupa expeditia lui Cabral, in cele ulterioare, din 1507 si 1514, mai mult, l-a imprumutat cu mari sume de bani chiar pe regele Manuel pentru ca acesta sa finanteze comertul cu India. Si astfel, ne gasim in ultimul an al secolului al XV-lea, suntem la 1500, si pe 9 martie, expeditia spre India a „flotei” lui Pedro Alvarez Cabral se pune in miscare, punct de plecare, Lisabona.
Cand spun „flota” nu exagerez foarte mult, pentru ca de data asta nu mai era vorba de 3-4 corabii si o suta-doua de marinari, ci de o intreprindere mult mai serioasa care avea la activ 13 vase si 1.200 de oameni. Dupa ce convoiul a trecut de insulele Capului Verde, locul de nastere al „cantaretei desculte” de azi, Cesaria Evora, caravana s-a indreptat spre sud-vest si nu spre sud-est cum ne-am fi asteptat, daca ne luam dupa directia urmata de Vasco da Gama.
Pe un asemenea curs, si pe 23 martie, deci dupa numai doua saptamani de la plecarea din Lisabona, prima nava din expeditia lui Cabral a aruncat ancora pe coasta Braziliei! De bucurie ca au ajuns cu bine peste Atlantic, Cabral a numit „portul” recent descoperit, „Porto Seguro”, Portul Sigur. El crezuse ca locul in care tocmai poposise se afla la est de linia de demarcatie stabilita de Papa de origine spaniola Alexandru al VI-lea (Rodrigo Borgia) in anul 1493.
Atunci, papa trasase pe harta lumii o linie imaginara care trecea prin dreptul celor doua Americi de azi si decretase ca toate teritoriile aflate la vest de aceasta linie apartin Spaniei si ce ramane la est, apartine Portugaliei. Fiind convins ca se afla in „sfera de influenta” portugheza, si crezand ca pamantul unde ancorase este o insula, Cabral a botezat-o „Insula Vera Cruz” (Insula Adevaratei Cruci) si a considerat ca o poate lua in posesie prin simpla inaltare a unei cruci de lemn si comandarea unei slujbe religioase sumare. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii