Eclipsele totale de Soare sunt un laborator natural care a contribuit la numeroase descoperiri stiintifice, de la identificarea heliului pâna la confirmarea teoriei relativitatii generale, iar astazi îi ajuta pe cercetatori sa înteleaga mai bine comportamentul vietuitoarelor si al atmosferei terestre, într-un articol publicat înaintea eclipsei totale de Soare din 12 august.
Cunoasterea stiintifica este rezultatul unei serii continue de fapte de-a lungul secolelor, de aceea este imposibil sa se stabileasca când au început eclipsele sa produca acest tip de rezultate. Ceea ce se stie cu exactitate este ca cea mai veche înregistrare precisa dateaza din anul 1223 înaintea erei noastre.
Referirea la acea eclipsa totala a ramas înscrisa pe o tablita de argila gasita în 1948 în ruinele orasului Ugarit (Siria), a declarat fizicianul specializat în activitati solare Jose Carlos del Toro. În plus, progresul stiintific necesita, de regula, timp.
Este cazul eclipsei produse în anul 133 înaintea erei noastre în Babilon, care este descrisa pe o tablita pastrata la Muzeul Britanic si care „acum ne-a facut sa punem sub semnul întrebarii modelele noastre de rotatie a Pamântului”, a declarat fizicianul.
Daca Pamântul s-ar fi rotit cu viteza de astazi, eclipsa ar fi avut loc în Insulele Baleare, însa daca încetinirea rotatiei ar fi avut ritmul la care ne-am astepta, eclipsa ar fi fost vizibila în Afganistan.
Nu ne ramâne alta solutie decât sa ne revizuim calculele, pentru ca, pe lânga maree, trebuie sa existe si alte cauze care influenteaza ritmul de frânare a rotatiei, afirma Carlos del Toro.
Eclipsele totale permit observarea si studiul coroanei solare, care reprezinta stratul cel mai exterior al atmosferei Soarelui si care ascunde un mister: nu se stie cu certitudine de ce temperatura ei este mult mai ridicata decât cea a suprafetei. Prima referire clara la coroana solara a fost facuta de Plutarh.
Confirmarea teoriei relativitatii generale
În ceea ce este considerata a fi prima descriere stiintifica a unei eclipse, cea din 1560 din Coimbra (Portugalia), facuta de iezuitul Cristopher Clavius, se vorbeste despre marea lumina care a înconjurat Soarele.
Pentru a sti daca acest halou este un fenomen solar, lunar sau terestru a trebuit sa asteptam pâna în secolul al XIX-lea, când s-au facut descoperiri importante, dar si câteva greseli, pentru ca stiinta nu avanseaza doar prin succese.
Exista un element chimic, heliul, a carui existenta a fost descoperita de astronomul britanic Joseph Lockyer în timp ce observa o eclipsa solara, fiind nevoie sa treaca câtiva ani pâna când a fost localizat si pe Pamânt. Coronium este elementul despre care s-a speculat, dar care s-a dovedit ca nu exista. S-a crezut ca a fost descoperit observând spectrul coroanei solare în 1869 si a fost nevoie de mai mult de 30 de ani pentru a afla ca este vorba, de fapt, de fier ionizat de 13 ori, a explicat Del Toro.
Cea mai importanta contributie a eclipselor la stiinta a fost obtinerea uneia dintre primele dovezi experimentale ale teoriei relativitatii generale a lui Albert Einstein. Aceasta a fost realizata prin observarea eclipsei din mai 1919, în cadrul unei duble expeditii britanice care nu a fost lipsita de peripetii.
Participantii la expeditia de pe insula Principe s-au confruntat cu o vreme atât de nefavorabila încât de-abia au putut vedea eclipsa. Cei din Sobral (Brazilia) au ajuns la destinatie cu telescopul stricat si au putut obtine doar un înlocuitor de urgenta mult mai mic.
Rezultatele au confirmat ca lumina se curbeaza atunci când trece printr-un câmp gravitational intens, cum este cel al Soarelui, si ca o face în limitele prevazute de teorie. Acea demonstratie a crescut popularitatea lui Einstein si a deschis calea pentru numeroase aplicatii, dintre care Del Toro mentioneaza corectiile gravitationale relativiste folosite de GPS.
În secolul XXI, misiuni europene precum Solar Orbiter, care s-a apropiat la distante incredibil de mici de steaua noastra, sau Proba 3, care prin doi sateliti creeaza eclipse artificiale, permit studierea Soarelui fara a depinde de eclipsele naturale, însa aceasta nu le face mai putin interesante. „Cercetatorii care studiaza coroana solara continua sa faca observatii pentru ca ramâne important sa întelegem efecte foarte subtile care pot fi observate în eclipsele naturale”, a declarat Del Toro.
Oamenii de stiinta îsi întorc, de asemenea, atentia catre Pamânt, implicând mai mult ca oricând cetatenii în tot felul de proiecte, a subliniat doctorul în astrofizica Montserrat Villar de la Centrul de Astrobiologie.
Eclipsele permit studierea ionosferei, un strat al atmosferei situat la peste 80 de kilometri care sufera schimbari drastice din cauza lipsei bruste de lumina, ce îi afecteaza temperatura, densitatea si proprietatile.
În plus, datorita radioamatorilor, se analizeaza daca aceste schimbari pot interfera cu propagarea frecventelor radio.
Fiintele vii participa la eclipse
O eclipsa totala afecteaza si fiintele vii, informeaza EFE/Agerpres. În cronici medievale se gasesc referinte, „desi anecdotice”, despre oi care behaie sinistru si vaci care revin la grajd în timpul eclipselor.În prezent, povestile devin stiinta, cu studii în care participarea cetatenilor este – asigura Montserrat Villar – „foarte valoroasa”.
Cu câteva zile înainte, în timpul si dupa 12 august, ceasurile inteligente purtate de mii de voluntari vor înregistra date pentru a analiza raspunsul fiziologic al organismului în proiectul Solaris, initiat de Institutul de Studii Spatiale din Catalonia si de Institutul de Cercetare Vall d’Hebron din Barcelona.
Animalele sunt, de asemenea, obiect de studiu, deoarece este demonstrat ca unele pasari si insecte îsi schimba comportamentul, în timp ce altele nu.
O cercetare din SUA realizata în timpul eclipsei din 2024 a aratat ca multe pasari îsi schimba drastic comportamentul vocal când ziua se transforma în noapte, iar atunci când revine lumina izbucnesc într-un cor care anunta „zori falsi”.
Observatii facute de pe Pamânt pot aduce rezultate „deosebit de unice”, a spus Del Toro, referindu-se la eclipsa care a traversat SUA în 2017.
Atunci, peste 60 de telescoape si camere au fost distribuite voluntarilor de-a lungul traseului eclipsei pentru ca acestia sa faca aceleasi înregistrari când momentul de totalitate se producea în locatia lor.
Combinarea acestor observatii a permis obtinerea unei eclipse totale de 2 ore si 30 de minute, în contextul în care, în fiecare punct de observatie de pe traseu, aceasta dura doar câteva minute.
NICUSOR DINCA
Comentarii