Oricat ar parea de curios, celebrarea Sarbatorilor de iarna nu este un apanaj al crestinatatii, intrucat trecerea de la un an la altul, considerata in societatile stravechi ca o moarte si o inviere simbolica, a fost intotdeauna privita ca un eveniment remarcabil, un triumf al vietii asupra mortii. Este drept, crestinismul a dat acestor Sarbatori atmosfera de caldura si fiorul de mister specifice, pe care fiecare dintre noi le traim, an de an. O istorie a traditiilor ce au culminat cu aniversarea crestina a Craciunului, vom incerca sa alcatuim, in cele ce urmeaza.
Rege pentru o zi
Antropologii si arheologii sunt unanim de acord ca multe dintre datinile de Craciun dateaza cu mult timp inainte ca pruncul Iisus sa vina pe lume, in ieslea de la Bethleem. Cele 12 zile ale Sarbatorilor de iarna, aprinderea focurilor, oferirea de cadouri, colindatorii care merg din casa in casa si procesiunile religioase se tineau, cu prilejul sfarsitului de an, in Mesopotamia, inca de acum 4000 de ani. Zeul suprem al mesopotamienilor era Marduk. Si in fiecare an, cand venea iarna, se credea ca acesta se bate cu monstrii haosului. Pentru a-l sprijini in lupta, oamenii aprindeau focuri, faceau galagie, dansau si chiuiau, intr-o feerie de lumina si sunet ce dura 12 zile si era numita Zagmuk.
Regele intra in templu si ii jura credinta zeului. Conform traditiei, el trebuia insa sa moara la finele ultimei zile din an, spre a i se alatura direct lui Marduk, in batalie. Spre a-i cruta viata suveranului, mesopotamienii apelau la un "rege de imprumut", ales de obicei din randul criminalilor. Imbracat in vesminte regale, acestuia i se acorda, in ultima zi a anului, tot respectul cuvenit si i se indeplineau toate dorintele, dar cand se implinea timpul cuvenit, i se taia capul…
Primii pomi de Craciun
Persii si babilonienii aveau festivaluri similare, numite Sacaea. In cadrul acestora, clasele sociale erau desfiintate pentru cateva zile, astfel incat sclavii deveneau stapani iar cei bogati trebuia sa li se supuna. In Egiptul antic se credea ca, o data cu venirea iernii, cu zilele mai scurte si noptile mai lungi si mai reci, Soarele va muri si nu se va mai intoarce, sa le daruiasca muritorilor lumina si caldura. De aceea se faceau incantatii, implorandu-l pe zeul Ra sa revina pe malurile Nilului. Traditia exista si la mii de kilometri distanta, in indepartatele meleaguri scandinave. Sosirea noptii polare ii priva zile in sir pe locuitorii de aici de privelistea Soarelui si de aceea erau trimise iscoade, spre a-i da de urma. Cand acestia vedeau astrul rasarind, se intorceau sa aduca vestea cea buna si atunci se tinea un festival numit Yuletide, unde se ardeau busteni intregi (de aici si obiceiul focurilor de tabara). In unele zone, oamenii legau de crengile brazilor mere, pentru a le aminti de vara, impodobind astfel primii "pomi de Craciun".
De libertatea lui decembrie, bucura-te!
La greci, sfarsitul anului era dedicat zeului Cronos, aflat in conflict cu Zeus si cu titanii. Romanii il celebrau pe acelasi zeu al timpului, numit de ei Saturn. Festivalul in cinstea sa incepea la jumatatea lui decembrie si se incheia pe 1 ianuarie, fiind numit Saturnalia. Atunci, romanii le permiteau sclavilor sa fie liberi (vezi faimosul vers al lui Vergiliu, "Age, libertate decembre" – Sclavule, foloseste-te de libertatea lui decembrie) si isi impodobeau casele cu ghirlande de lauri si cu frunze verzi, aprinzand lumanari parfumate.
La un moment dat, Saturnalia a fost legata de celebrarea renasterii Soarelui – probabil sub influenta cultelor orientale – si prin urmare sarbatoarea a inceput sa fie tinuta cateva zile mai tarziu, in preajma solstitiului de iarna. Imparatul Aurelian a promovat, incepand din anul 274, festivalul Natalis Solis Invicti, dedicat Soarelui Invincibil, zeu de origine siriana, si lui Mitras, Soarele Dreptatii, venerat in Iran. Abia in secolul IV dupa Christos, imparatii Romei au decretat oficial ca Saturnaliile sa fie tinute pe 25 decembrie, din motive inca necunoscute de istorici.
Origene nu voia sa sarbatoreasca Nasterea Domnului
La scurt timp, Parintii Bisericii au adoptat si ei o masura similara, afirmand ca 25 decembrie este ziua in care Mantuitorul Christos s-ar fi nascut. Masura geniala din punct de vedere social si politic, caci ce zi ar fi fost mai potrivita pentru amintirea Fiului lui Dumnezeu, decat sarbatoarea, deja extrem de populara, a Saturnaliilor, concomitent cu celebrarea renasterii Soarelui si a libertatii acordate tuturor oamenilor, stapani sau sclavi? Traditia crestina spune ca primul Craciun ar fi fost celebrat, in catacombele Romei, in anul 98, cand Traian ajungea la tron.
Cert este ca abia in anul 137 unul dintre primii Suverani Pontifi hotara ca nasterea lui Iisus sa fie celebrata ca atare iar in 350, un alt papa, Iulius I, a ales ziua de 25 decembrie ca sarbatoare a venirii pe lume a Mantuitorului. Totusi, sa amintim ca un ganditor crestin de talia lui Origene s-a opus vehement sarbatoririi Nasterii Domnului, "ca si cum ar fi vorba despre un rege sau un faraon", pe motiv ca "doar pacatosii, nu sfintii, se bucura de ziua lor." De-a lungul Evului Mediu, Craciunul a fost celebrat pretutindeni in Europa crestina, cu fast si bucurie. Regele Richard al II-lea al Angliei, de pilda, a poruncit sacrificarea, cu prilejul Craciunului din 1377, a douazeci si opt de boi si a trei sute de oi, pentru palatul regal.
Colinda de Craciun
La inceputul secolului XVII, reforma religioasa care a facut furori in Europa a dus si la schimbarea traditiei referitoare la Craciun. De pilda, cand Cromwell si puritanii sai au ajuns la putere in Anglia, una dintre primele lor masuri a fost anularea acestei sarbatori. Pelerinii englezi ajunsi pe coasta Americii de Nord erau inca si mai radicali si multa vreme, comunitatile lor au interzis strict sarbatorirea Craciunului! Cei ce incalcau regula erau nevoiti sa plateasca o amenda usturatoare si suportau oprobriul public. Dupa Revolutia americana, lucrurile aveau insa sa se schimbe, dar Craciunul va fi declarat sarbatoare oficiala abia peste un secol, la 26 iunie 1870. Cel ce a raspandit in lume ideea de Craciun, vazut ca o sarbatoare a intregii familii, in mijlocul unei atmosfere calde si primitoare, a fost scriitorul Charles Dickens, povestirea "Colinda de Craciun" proslavind valorile morale si bunatatea care trebuie sa ne calauzeasca pe toti, macar in aceasta zi sacra.
GABRIEL TUDOR
Comentarii