Este unanim recunoscut faptul ca americanii sunt specialisti in filmele care trateaza intrigile politice, multi regizori de peste Atlantic abordand cu curaj aspecte delicate, precum coruptia politicienilor, birocratia sau demagogia. Este drept, cel mai adesea ei nu indraznesc sa puna degetul pe rana, cum ar fi facut-o de pilda un european (vezi Costa Gavras, in „Z”), multumindu-se sa arate doar cu el situatii si figuri care nu sunt deloc „politically correct”. Este si cazul recentei pelicule Lions for Lambs, care va rula de saptamana aceasta pe marile ecrane de la noi.
Intre emfaza si ironie
Momentul 11 septembrie a fost, fara indoiala, o mina de aur pentru Hollywood, dinamizand latura „patriotica” a filmelor realizate aici. Filme care, de la Rambo incoace, cam epuizasera subiectul si se indreptasera spre alte sfere, menite sa canalizeze atentia unui public plictisit de basmele cu armata americana invingatoare. Priceputi ca nimeni altii sa exploateze sentimentele patriotice ale unui natiuni cu istorie scurta dar suflet mare, mogulii din „cetatea filmului” au mizat pe ele si au castigat.
Cu exceptia lui Michael Moore si a altor catorva eretici, care au avut indrazneala sa trateze in registru ironic „marele razboi pentru apararea patriei” in varianta yankee si color, majoritatea regizorilor de la Hollywood s-au inscris pe linia oficiala, proslavind lupta Americii contra terorismului islamic si pentru propasirea democratiei. Un gest demn de lauda, l-au catalogat unii, o propaganda ieftina dar bine stipendiata, si-au zis altii, plini de lehamite.
Redford, militantul
In Lions for Lambs, tradus in romaneste „Cand leii se jertfesc pentru miei”, filonul epic este aparent acelasi – lupta Americii cu „monstrul” fundamentalismului islamic. Modul in care se pune problema e insa total diferit. Reprezentand prima incercare regizorala a lui Robert Redford, din ultimii sapte ani, filmul are la baza o idee a lui Matthew Michael Carnahan, unul dintre cei mai in voga scriitori americani ai momentului.
Sa nu uitam ca Redford, veritabil artist militant, inca de pe vremea cand protesta cu Jane Fonda impotriva razboiului din Vietnam, are o pasiunea deosebita pentru filmele politice. Ca actor, el a fost prezent in Candidatul, Toti oamenii presedintelui sau Cele trei zile ale condorului, toate productii incitante, vorbind despre mizeria pe care politicienii lipsiti de scrupule vor sa o ascunda sub pres. Ca regizor, el reia tema, desi nu o mai face in mod angajat, ci mai curand din postura unui profesor care arata pe o tabla elevilor sai ce e bine de facut si ce e rau.
Un cuplu redutabil
De altfel, chiar acesta este si rolul sau in film – al unui profesor (dr. Stephen Malley) la o universitate californiana ce incearca sa-si convinga cel mai bun student, Todd Hayes, sa se implice mai mult in viata sociala. Hayes este ilustrarea perfecta a proverbului „branza buna in burduf de caine”: inteligent, dar lenes si lipsit de initiativa.
Malley ii vorbeste despre doi fosti studenti ai sai, Ernest Rodriguez si Arian Finch care au plecat sa lupte ca voluntari in Afganistan si incearca sa-l convinga ca e momentul sa actioneze. In paralel, vedem cum cei doi „eroi”, insarcinati sa asigure paza unei locatii strategice din muntii Afganistanului, sunt raniti si izolati pe un varf de munte, prada intemperiilor naturii si in pericol de a fi descoperiti de talibani.
O a treia directie a acestui film in care firele epice se impletesc, intr-o maniera ce aminteste de creatiile lui Inaritu se inscrie in sfera politica: la Washington, incisiva jurnalista Janine Roth (Meryl Streep) ii ia un interviu senatorului Jasper Irving (Tom Cruise), un „lup tanar”, militar transformat in politician, care-i vorbeste cu aplomb despre importanta razboiului contra terorii, motiv de a puncta strategiile, greselile si perspectivele implicarii Americii in Irak si Afganistan.
Este, de departe, cea mai interesanta si mai incitanta latura a filmului, Streep si Cruise facand roluri de exceptie, prima in pielea jurnalistei care vrea sa-si „descoasa” interlocutorul, cel de-al doilea dand viata politicianului trecut prin ciur si darmon, care stie ca vorbele i-au fost date omului spre a-si ascunde gandurile. Fie si numai pentru aceasta confruntare de idei, filmul merita vazut, caci cel putin aici scenariul, pe alocuri frust si aducand mai curand cu un discurs moralizator, devine acid.
Somnul natiunii naste… petrodolari
Trecand cu vederea tonul de „domnul Trandafir” al lui Redford, ca si patetismul scenelor petrecute in Afganistan, iata ideea ce se impune, ca o concluzie a intregului film: oare administratia de la Washington este singura vinovata de problemele care macina America sau o parte de vina are si natiunea americana, blazata si neimplicata?
Redford bicuieste fara mila apatia populara, argumentand ca impostura politicienilor si interesele mercantile ale acestora, dorinta de a pune mana pe petrol si bani, nu s-ar fi putut dezvolta pe fondul unei implicari mai active a oamenilor simpli in probleme de interes national. El spune, prin vocea profesorului Malley: „Problema nu este cu oamenii ce au declansat acest razboi, problema este cu noi insine.” Iar inteligentul dar lenesul student Todd Hayes reprezinta, din acest punct de vedere, personificarea perfecta a unei natiuni pentru care „morcovul” servit de guvern e suficient de indestulator spre o face sa uite de „bata” aratata de Casa Alba celor care au alte opinii privind democratia…
Ajunge cu jertfele!
Intr-un interviu acordat revistei „Variety”, scenaristul Carnahan marturisea ca titlul filmului i-a fost inspirat de un documentar vazut pe History Channel, in care un ofiter german, luptand in transeele primului razboi mondial, scria celor dragi despre sangeroasele inclestari cu britanicii: „Soldatii lor lupta extraordinar, sunt foarte viteji si devotati, dar ofiterii lor sunt incapabili si ordinele se contrazic. Niciodata nu am vazut astfel de lei condusi de asemenea miei.”
Fraza aceasta l-a marcat pe scriitorul american, care si-a pus, la randul sau, intrebarea: merita oare leii sa moara pentru niste miei? Cu alte cuvinte, este necesar sacrificiul miilor de americani (cifra soldatilor ucisi in Afganistan si Irak se apropie de 5000!) pentru ca o turma de miei fricosi sa traga profiturile? O intrebare indrazneata, pe care el si Redford au avut curajul sa o puna, prin intermediul acestui film, intregului popor american si care s-ar putea traduce si prin versurile unui celebru cantec, compus de Bob Dylan cu multi ani in urma, pe vremea razboiului din Vietnam, dar fel de actual: „Cati oameni mai au de murit ca s-aflam in sfarsit ca prea multi au murit?”
GABRIEL TUDOR
Comentarii