Societatea azteca era cu totul acaparata de razboaie. Dar nu in sensurile obisnuite ale agresiunii (cotropire, razbunare, jaf etc.). Razboiul era, inainte de toate, un mod de viata. Acest popor era incredintat de faptul ca viata pe Pamant e posibila daca se ofereau ofrande zeilor si se purtau razboaie, cariera militara asigurandu-le astecilor un viitor promitator, o garantie a unei rapide si onorabile ascensiuni sociale.
Forta si stoicismul razboinicului aztec, misiunea sacra care il mana pe campul de lupta in cautarea gloriei sau moartea sacrificiala pe treptele templului erau foarte apreciate de societate. Conchistadorii ne-au lasat descrieri foarte clare legate de razboinicii azteci, extrem de curajosi si sfidatori in fata mortii.
Existau doua scoli in care tinerii invatau „arta” de a deveni razboinic: Calmecac si Telpochealli. Prima, se pare, era apanajul fiilor de nobili in timp ce a doua era destinata tinerilor din popor. Odata intrati aici, baietii, cu varste cuprinse intre 15-20 de ani erau obligati sa indeplineasca o serie de treburi gospodaresti. Sa mature, sa intretina curatenia in scoala si in templu, sa caute lemne pentru foc sau sa faca penitenta intepandu-se cu ace de cactus. La toate astea se adauga, fireste, instructia militara. Invatau sa foloseasca arcul, sabia din obsidian sau sulita.
Ascensiunea sociala era posibila in urma capturarii de razboinici inamici, prizonierii fiind sacrificati apoi in timpul principalelor ceremonii religioase ale anului solar. Un tanar razboinic aflat pentru prima oara pe campul de lupta putea face un prizonier impreuna cu 4 camarazi de lupta, impartind onoarea succesului. Capturarea celui de-al doilea inamic nu-i mai era insa permisa in grup, revenindu-i obligatia de a face urmatorul prizonier doar prin fortele sale pentru a-si demonstra calitatea de razboinic. In acest context, fiecare camarad era un posibil rival.
Orice actiune incununata de succes pe campul de lupta – si mai ales capturarea inamicilor – era recompensata cu onoruri, insigne si cadouri din partea suveranului: pamanturi, mana de lucru, permisiunea de a se imbraca cu haine din tesaturi brodate si incrustate cu pietre pretioase. Fiecare grad militar presupunea o anume coafura, insigne, vesminte speciale. Spaniolul Diego Duran precizeaza, printre altele, faptul ca ierarhia militara includea doua importante ordine militare: cel al Cavalerilor-Vulturi si cel al Cavalerilor-Jaguari, razboinici dedicati aspectelor diurne si nocturne ale Soarelui.
Un razboinic care oferea o victima divinitatii pregatea intru totul sacrificiul prizonierului: postul, penitentele si veghea. Dupa ritualul sacrificial, urma sa guste din carnea victimei oferite zeilor in cadrul unui banchet canibalic iar in timpul sarbatorii Talacaxipehualiztli se imbraca in hainele acesteia, impodobindu-si parul cu ciucuri de puf si trasandu-si pe corp dungi de creta, reprezentand simbolul sacrificiului.
Vechii azteci era incredintati de faptul ca razboinicii plini de vitejie care mureau pe campul de lupta sau pe piatra de sacrificiu isi gaseau odihna in Casa Soarelui. In prima etapa, il insoteau pe zeu pana la amiaza in cursa cotidiana apoi se transformau in pasari, insecte sau fluturi care se lasau pe Pamant pentru a gusta nectarul florilor. Iar noaptea se transformau in stelele ce straluceau pe bolta cereasca.
DORIN MARAN
Comentarii