Savantii reprezinta, fara indoiala, categoria multiprofesionala cea mai respectabila. Dar nu toti merita respectul suprem al omenirii. Minti geniale s-au vandut pe bani grei, furnizandu-le in schimb Cavalerilor Apocalisului metode inimaginabil de sofisticate, cu ajutorul carora acestia sa-si extermine dusmanii reali ori simplii opozanti de idei si idealuri. Astfel este arma atomica, ale carei efecte terifiante nu se reduc la tragediile numite Hiroshima si Nagasaki. Razboaiele din Golf si din zona Balcanica au readus in discutie spectrul mortii nucleare, intr-un mod aparent mai… subtil, insa cu efecte la fel de devastatoare.
Moartea vine in zbor
Perioada august 1990 – februarie 1991 a marcat una dintre cele mai negre pagini din istoria contemporana. Invadarea Kuweitului de catre Irak a atras riposta unei coalitii conduse de SUA, impunand si un adevar incontestabil: eficacitatea deosebita a aviatiei, intr-un conflict ce nu se doreste a fi unul de uzura. Dar asta pe campul de lupta, acolo unde asa-zisele legi ale razboiului mai exista doar pe hartie. In realitate, asemenea imprejurari sunt ideale pentru suveranii industriilor de armament, care-si testeaza pe viu cele mai sofisticate metode de ucidere si de distrugere. Noua arma folosita de americani a reinviat fara echivoc sinistra imagine a mortii nucleare: circa 300 de tone de uraniu saracit au fost deversate asupra Irakului, prin obuzele fabricate din acest metal utilizat de obicei drept combustibil nuclear. Strategii militari s-au aratat de-a dreptul incantati de proiectilele respective, considerate arma antitanc absoluta. O mandrie cinica si devastatoare.
Victime instantanee si efecte multiseculare
Avioanele de lupta americane echipate cu obuzele antitanc de 120 mm au incredibila cadenta de tragere a 4500 lovituri pe minut! Blindajul tancului este strapuns cu o viteza de 1700 m/s, proiectilul dezvoltand apoi in interior o presiune si o caldura la valori atat de mari, incat echipajul si aparatura sunt pulverizate, masina de lupta fiind paralizata instantaneu. Totodata insa se formeaza nor de praf contaminat urias, ce impune folosirea echipamentului special NBC (nuclear, bacteriologic, chimic). Victimele ulterioare – sau „colaterale” – sunt atat inamicii, cat si militarii din propria armata si civili. Concret, vorbim despre „sindromul razboiului din Golf”, care nu a facut victime doar printre soldatii americani, ci si britanici, belgieni, francezi, italieni. In plus, dispersia prafului radioactiv a contaminat mediul pentru cateva secole. Initial, cei care au incercat sa spuna adevarul despre acest lucru au fost tratati cu brutalitate, urmarindu-se reducerea lor la tacere. Totusi, pana la urma totul a iesit la lumina.
Cui ii va veni randul?
Din pacate, Golful a marcat doar un inceput. Obuzele cu uraniu saracit au fost folosite si in Kosovo, Bosnia, Serbia, fara a se lasa macar impresia ca ar exista un minim interes fata de soarta populatiei civile. Militarii contaminati in Irak au acuzat oboseala cronica, pierderea memoriei, capacitate respiratorie redusa, dar consecintele sunt mult mai complexe. Un ziar romanesc aproape anonim a publicat, cu cativa ani in urma, fotografii ale unor nou-nascuti irakieni, dupa bombardamentele atomice: fapturi humanoide cu trasaturi mai mult decat monstruoase, sfidand orice lege a naturii, dar totusi copii sortiti pieirii inainte sa se nasca. Nici unele zone romanesti nu au scapat neatinse, in contextul bombardarii Belgradului: cel putin culturile agricole din apropierea granitei cu Serbia s-au „imbolnavit” subit de o boala distrugatoare, pe care nimeni nu si-o putea explica. Problema armelor cu uraniu saracit cunoaste insa meandre mult mai intortocheate si greu de explorat. Cert este ca, intr-un fel sau altul, un alt fel de razboi atomic a fost declansat, de ani buni. Au fost lovite Irakul, Kosovo, Bosnia, Serbia. Cine va urma?
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii