Catarat pe un colt de stanca, bantuit de umbra infricosatorului Dracula, castelul Bran, priveste de secole cerul inconjurat de padurile pline de umbra si racoare. Situat la 30 de kilometri de Brasov, intre Muntii Bucegi si Piatra Craiului, castelul a fost initial o fortareata ridicata de Cavalerii teutoni in 1212 si cucerita de sasi la sfarsitul aceluiasi veac. Prima atestare a acestei constructii o reprezinta un document din 19 noiembrie 1377 prin care regele Ungariei Ludovic I (1342-1382) confirma sasilor din "Scaunul Brasovului" stapanirea unor sate din Tara Barsei si, printre alte privilegii, dreptul de a ridica pe cheltuiala lor, o noua cetate de piatra la Bran, pe locul celei vechi inaltata probabil din lemn.
Piatra de temelie se pune, dupa cat se pare in 1378 si castelul devine martorul multor evenimente istorice schimbandu-si proprietarii de-a lungul anilor. Ludovic I de Anjou incredintase conducerea cetatii unui castelan, intre zidurile castelului functionand o garnizoana permanenta, compusa din arcasi si balistari. Ulterior, castelul intra in posesia lui Sigismund de Luxemburg care, in 1395, il foloseste ca baza strategica pentru o incursiune in Tara Romaneasca, prilej cu care il indeparteaza pe Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Batran.
In 1407 Sigismund ii acorda lui Mircea dreptul de stapanire a Branului, fara domeniul respectiv, si castelul ramane in folosirea Tarii Romanesti pana in 1419. In 1427, cetatea este proprietatea regelui Ungariei si, in timpul lui Iancu de Hunedoara trece sub conducerea voievodatului Transilvaniei. In aceasta perioada se fac lucrari de intarire iar garnizoana isi sporeste efectivele, castelul devenind un important punct de aparare impotriva invaziei turcesti. Ca urmare a dezvoltarii comertului si a influentei negustorilor brasoveni, din 1498 cetatea a intrat sub stapanirea acestora.
In felul acesta rolul cetatii s-a schimbat, devenind un punct important pe drumul comercial care lega Brasovul de Tara Romaneasca. In 1920 Consiliul Orasenesc Brasov a donat Castelul Bran reginei Maria a Romaniei, drept recunostinta pentru contributia ei la infaptuirea Romaniei Mari. Castelul a fost restaurat intre 1920-1927 dupa planurile arhitectului Carol Liman si regina l-a lasat mostenire fiicei sale, principesa Ileana. Dupa expulzarea familiei regale, castelul a intrat in proprietatea statului roman, fiind o vreme abandonat.
In 1956 este deschis vizitelor publice, partial amenajat ca muzeu de arta feudala. Ultimele restaurari au fost facute intre 1987-1993. Recent a fost retrocedat mostenitorilor principesei Ileana, Dominic de Habsburg si cele doua surori ale sale. Acestia s-au angajat ca timp de trei ani sa nu schimbe destinatia de muzeu a castelului iar statul roman are drept de preemptiune in cazul unei eventuale vanzari. Initial au fost cerute sume exorbitante, renuntandu-se ulterior la vanzare.
Complexul de cladiri a fost conceput ca un post de aparare avansata, cu menirea de a inchide trecatoarea spre Tara Romaneasca. Respectivul post era format din doua randuri de ziduri din piatra bruta si caramida, avand dispuse deschizaturi si metereze. Intre cele doua ziduri se afla oficiul vamal, care nu se mai pastreaza, si alte cladiri facute in 1758.
Cetatea a fost ridicata pe varful unei stanci calcaroase. Zidul de incinta era construit de asemenea din piatra bruta si caramida, avand doua siruri de guri de tragere pe toata lungimea lui. Donjonul, asezat in partea de nord, este sprijinit pe stanca. Peretii sunt strapunsi de guri de tragere iar in varf se afla un punct de observatie la care se ajunge pe o scara de lemn. Turnul rotund din coltul de sud-est dateaza probabil din 1593 si era destinat pastrarii prafului de pusca, una dintre incaperi fiind folosita mai tarziu ca inchisoare.
Turnul portii a fost inlocuit in 1622-1625 cu un turn dreptunghiular. Vechea poarta putea fi blocata cu un gratar de barne, care se manevra cu ajutorul unor scripeti. La aceasta intrare se ajungea cu ajutorul unei scari mobile, coborata la aproximativ 15 metri, pana la poalele stancii. In curtea interioara a fost sapata o fantana la o adancime de 57 metri, cu ghizduri lucrate din barne.
Intre 1622-1625 s-au facut noi transformari dupa planurile lui Gabriel Bethlen cand au fost construite doua turnuri noi, de fapt o noua aripa a cetatii. Castelul adaposteste numeroase opere de arta medievala si, intr-o nisa, se afla inima reginei Maria.
Locul este invaluit in legende. Se spune ca a apartinut contelui Dracula, identificat cu Vlad Tepes, desi voievodul a fost numai oaspete la castel si asta pentru foarte scurta vreme. De fapt un rol important in aceasta poveste l-a avut cartea Dracula a lui Bram Stoker, publicata in 1897. Povestea lui Stoker este legata atat de faptul ca Vlad Tepes (1431-1476) era renumit pentru spiritul sau justitiar cat si pe acela ca era fiul lui Vlad Dracul. Totul a fost coroborat cu credintele din zona, credinte populate de duhuri si strigoi. Legenda sporeste insa farmecul cetatii care, de acolo de sus, pare sa stea de vorba cu vulturii si sa priveasca undeva, departe, saltul ametitor al caprelor negre.
IRINA STOICA
Comentarii