Prinderea în „joc” a lui Mitterand

          Continuam publicarea, in exclusivitate, a unor fragmente semnificative din lucrarea „Servicii secrete straine”, vol. I (Autori: M.

          Continuam publicarea, in exclusivitate, a unor fragmente semnificative din lucrarea „Servicii secrete straine”, vol. I (Autori: M. Ureche si A. Rogojan, Ed. PACO, 1999). De asta data, avem prilejul sa deslusim itele unei actiuni a serviciilor franceze, in care sunt protagonisti, cu sau fara voia lor, François Mitterand, fostul Presedinte al Republicii Franceze, precum si câteva personalitati si personaje de pe meleagurile noastre, binecunoscute ca „disidente” fata de regimul de pâna in 1989… Unii – disidenti nascuti, iar altii… cum s-a nimerit! (A.H.)
          Dupa toate aparentele, potrivit unui bun cunoscator al liniei secrete de actiune franceze, primul caz de notorietate privind o manifestare disidenta în România anilor’70 a fost amorsat în mediul intelectualitatii filofranceze, stimulat de subredactia culturala de la Paris a postului de radio „Europa Libera”, la rândul sau parte componenta a arsenalului pus la dispozitie de S.U.A. în vederea realizarii strategiei anticomuniste globale. Este vorba de ceea ce s-a cunoscut a fi „miscarea Paul Goma”, o altfel de manifestare a ideilor „Chartei 77″ de la Praga în România.
          Operatiunile „media” desfasurate de C.I.A. în acest caz au condus, pe plan extern, la o supradimensionare si supraevaluare a „miscarii Goma”, în lumea libera acreditându-se ideea existentei unei opozitii efective, cu o oarecare baza de sustinere. Ratiunile politice au facut (bine sau rau?!) ca Paul Goma sa fie determinat sa plece din tara, stabilindu-se în Franta. Dupa cum si serviciile speciale franceze au recunoscut-o, ele s-au folosit de Paul Goma si de un alt opozant român aflat în Franta, scriitorul Virgil Tanase, pentru punerea în opera a unei ample operatiuni de dezinformare, în care s-au folosit inclusiv de presedintele François Mitterand.
          Pentru „prinderea” în joc a lui Mitterand s-a recurs la „volatilizarea”, cu sprijinul unui important reprezentant al diplomatiei românesti, aflat la post la Paris, a unei sume în echivalentul a circa jumatate de milion de franci pe care Nicolae Ceausescu a remis-o din partea Partidului Comunist Român pentru finantarea campaniei electorale a Partidului Socialist Francez. Pe de o parte, Ceausescu a fost informat ca suma a ajuns la destinatar, conform solicitarii acestuia, iar pe de alta parte lui Mitterand i s-a spus ca Ceausescu nu si-a onorat promisiunea, ceea ce a fost de natura nu numai sa obtureze perspectiva relatiilor franco-române, dar si sa-l determine pe Mitterand sa intre în scenariul unei afaceri scandaloase de „spionaj si terorism” desfasurate de România în Franta. Defectiunea ofiterului Matei Haiducu, agent ilegal în Franta, plantat la o societate industriala în scopuri de spionaj economic, era deja, un fapt de mai mult timp consumat si care nu grevase în mod deosebit asupra relatiilor bilaterale, deoarece cu cel în cauza se intrase într-un joc dublu, în momentul respectiv, însa D.S.T.-ul a considerat necesara, bineînteles, din ratiuni politice, deconspirarea publica a spionului român Matei Haiducu (pe numele sau neromânizat Hirsh, fiul unui fost sef al unitatii tehnice de securitate care realiza interceptarea telefoanelor în România). Dar nu orice fel de deconspirare, ci una prin care sa convinga opinia publica franceza si cea internationala ca el a primit misiunea sa-i asasineze pe Paul Goma si Virgil Tanase. (n.a. Este adevarat ca in perioada respectiva, Virgil Tanase a publicat într-o revista franceza unul dintre cele mai virulente atacuri împotriva regimului dictatorial al lui Nicolae Ceausescu, poate fara precedent în ceea ce priveste duritatea si excesele limbajului, ceea ce, în mod sigur, a determinat reactii pe masura, materializate, probabil, într-un plan de contracarare si reducere la tacere, întocmit de la bun început cu convingerea nemarturisita ca nu va fi niciodata îndeplinit).
          Matei Haiducu, alias Mathieu Forestier, pus în acord cu Paul Goma si Virgil Tanase, a facut o serie de declaratii publice senzationale referitoare la misiunea sa de asasinare a celor doi incomozi pentru Ceausescu. În acel moment, Virgil Tanase era bine ascuns, departe de Paris, într-un stabiliment al serviciilor secrete, ceea ce a indus credinta lichidarii sale efective. În contextul sus-mentionat, presedintele François Mitterand accepta sa faca declaratii publice la un post al televiziunii nationale franceze, prin care confirma regia serviciilor secrete. Impactul va fi deosebit de puternic: amânarea sine die a vizitei presedintelui Frantei în România; falimentarea cooperarii în cadrul Societatii mixte româno-franceze „Oltcit” de productie a autoturismelor; ambasadorii propusi de România în Franta nu primesc agrementul, Ambasada Frantei la Bucuresti devine mult mai activa în componentele ei de legatura cu serviciile secrete. Nu trebuie omis nici faptul ca în Franta a fost relativ bine tolerata emigratia legionara din România si alte miscari de opozitie, cu exceptia perioadelor vizitelor lui Nicolae Ceausescu, când ratiunile securitatii personale a acestuia, ca sef de stat, primau fata de dreptul de azilanta.
          Serviciile secrete de informatii si contrainformatii externe ale României rezulta a fi avut un teren fertil de actiune în Franta, daca avem în vedere chiar si numai acele cazuri în legatura cu care s-a facut mai multa sau mai putina publicitate – „reteaua Caraman” – obtinerea sprijinului unor politicieni pentru promovarea intereselor României, mentinerea unor legaturi relativ bune cu o parte a comunitatii românesti din Franta s.a. Cazul lui Matei Haiducu, în ansamblul sau, a avut si elemente de reusita, cel putin în prima perioada când, probabil, D.S.T.-ul l-a ajutat sa-si consolideze platforma sa de agent implantat, deoarece unele dintre informatiile si documentele transmise în România au avut se pare o utilitate concretizata în anumite beneficii economice.