In toamna anului 1978, nu departe de cabana Balea-Lac, se afla o cabana mai mica, unde erau încartiruiti mai multi militari în termen (între 12 si 20, dupa diferite surse), adusi pentru lucrari de constructie. Pe 23 septembrie, la ora 24.00, doi tehnicieni care dormeau în statia de sus a telefericului – aflat nu departe de cabana militarilor – s-au trezit datorita unei lumini rosietice, în forma de cerc, care se zarea prin ceata deasa, cuprinzand tot campul vizual. Martorii au apreciat ca se afla la circa 5-10 metri de geam. Era o liniste perfecta. Initial cei doi au crezut ca arde cabana Balea-Lac, dar aceasta s-a dovedit a fi în buna stare. Ulterior au fost eliminate si alte explicatii posibile: far de masina, lanterna etc., fenomenul ramanand neidentificat.
Aproximativ la aceeasi ora, fruntasul Ioan Dörr a iesit din dormitorul cabanei militare pentru a bea apa. In drumul sau spre robinetul de la coltul cladirii, luminat de un bec aflat deasupra usii, a zarit, de la 6-8 metri, o silueta intunecata, nemiscata, apreciata a fi de 1,90-2,00 metri. Din cauza cetii nu a putut distinge detalii. Fruntasul a strigat „cine-i acolo?”, dar, neprimind raspuns, a preferat sa se întoarca în camera. Peste cinci minute silueta era înca acolo, mai aproape de zidul cladirii, dar peste alte zece minute a disparut
In seara urmatoare, în jurul orei 21,45, în fata cabanei, sergentul Ion Radu atrage atentia militarilor Dörr si Vulpe ca pe o ridicatura de pamant, în directia telefericului, la o distanta de 15-20 de metri, se afla o silueta intunecata, pe care Dörr a comparat-o ulterior cu cea a unui cosmonaut. Înaltimea ei a fost apreciata la 2,5 metri, prin comparatie cu o cisterna cu motorina de 2 metri aflata alaturi. Era senin si fara ceata. În acelasi timp militarii din camera vecina au început sa strige ca cineva le-a deschis obloanele de la ferestre. Or, închizatoarele obloanelor se aflau la 2,5 metri de sol si fusesera asigurate cu sarma rasucita cu patentul si cu un lant transversal.
Alti militari au început sa arunce cu pietre spre silueta care între timp se deplasase pe ridicatura de pamant. La un moment dat, sergentul Radu, apucand un ciomag, s-a indreptat într-acolo, strigand spre soldatii D. Sibu si Gh. Stan sa-l urmeze. Ajuns la 1-1,5 metri de aratare, Radu a ridicat ciomagul s-o loveasca. S-a auzit atunci un „suflu ca de tigru”, iar sergentul a cazut pe spate, în zapada, cu bratele desfacute, cu capul spre vale. Ceilalti doi, aflati la 3-4 metri, au ramas cateva secunde paralizati. Entitatea, care – dupa unii martori – avea la maini gheare lungi, l-a examinat pe sergent, apoi a disparut, „parca plutind, în salturi laterale”. Alti doi martori au vazut scena ceva mai de departe. Unul dintre ei spunea ca entitatea se deplasa „ca un om care merge pe apa, aplecandu-se mult într-o parte si în alta, dar nu ca un urs sau alt animal, ca am vazut ursi destui. Parca plutea, cand pe un picior, cand pe celalalt”.
Cei doi si-au venit în fire rapid, au mers la sergent si, cu ajutorul altor doi camarazi, l-au dus în cabana. Era inconstient, dar nu-si desclesta mana de pe ciomag. Si-a revenit abia dupa zece minute de resuscitare. Nu-si amintea nimic. În acest timp, cinci militari au vazut, deasupra solului, pe locul in care fusese „umbra”, „o coronita de lumini” cu diametrul de circa o jumatate de metru. Patru lumini erau mai mici, iar alte patru mai mari, „cam de marimea unui ou”, care „dansau in cerc” si „sareau dintr-o parte în alta”.
Militarii s-au baricadat într-una dintre camere. Peste circa o ora si jumatate, au auzit cum cineva zgaria obloanele de la fereastra. Doi martori declara ca au auzit o voce groasa care aparent a pronuntat cuvintele „sergend… sergend…”. A urmat pentru toti o noapte alba… A doua zi dimineata au observat zgarieturi adanci pe obloanele care fusesera vopsite cu numai 2-3 zile în urma. În locul unde Ion Radu fusese doborat, nu se vedea nici o alta urma în zapada în afara de cea a sergentului. În noaptea urmatoare, militarii, cu exceptia sergentului si a unui caporal, au fost atat de înspaimantati încat au coborat la „Balea Cascada”, întorcandu-se abia în 26 septembrie, împreuna cu un ofiter.
Cazul a fost investigat de un grup de membri ai clubului „Univers” din Sibiu, condus de Gabriel Pál si Gheorghe Butiu, împreuna cu inginerii bucuresteni Justin Capra si M.T., iar ulterior si de Calin Turcu. Peste cativa ani, sergentul Ion Radu i-a confirmat lui Calin Turcu detaliile de mai sus. La vreo doua luni dupa evenimente, a venit si o comisie de ancheta militara, care a tras concluzia ca „a fost vorba de un fenomen de electrizare sau magnetizare a aerului”, care a cauzat „un soc electric” capabil sa-l doboare pe sergent. Ion Radu si-a însusit aceasta explicatie…
DAN D. FARCAS
Comentarii