Una dintre cele mai importante inclestari ale antichitatii s-a desfasurat nu departe de Mosul, pe teritoriul actual al Irakului, opunandu-i pe macedoneni persilor si ducand la prabusirea Imperiului Persan. Infrangerea persilor s-a produs chiar si in conditiile in care insusi regele lor, Darius, alesese locul bataliei, pe o campie intinsa, spre a-si putea desfasura armata, superioara numeric celei a lui Alexandru cel Mare. Desi istoricii antici vorbesc despre peste 100.000 oameni, probabil ca Darius nu a avut mai mult de 80.000 combatanti, in vreme ce Alexandru se putea bizui pe cel mult 47.000.
Cunoscandu-l pe vijeliosul Alexandru, persii s-au temut ca el ii va ataca noaptea, ceea ce nu s-a intamplat, cuceritorul motivand, elegant, potrivit unei surse contemporane, ca „nu fura biruinta”. Adevarul e probabil mult mai prozaic: epuizati de mars, soldatii macedoneni n-ar fi putut lupta imediat ce au luat contactul cu persii. Oricum, in vreme ce ei s-au odihnit, oamenii lui Darius au vegheat toata noaptea, fiind a doua zi sleiti de puteri. In plus, oastea de stransura a persilor nu se putea compara cu cea de elita a macedonenilor, calita in atatea lupte de Filip II, tatal lui Alexandru. Lupta a inceput prin atacul falangei macedonene asupra centrului persan.
In acest timp, cavaleria, condusa personal de viteazul Alexandru, a efectuat o miscare de invaluire, izbind apoi, ca un varf de lance, spre a despica in doua trupele greoaie ale persilor. Manevra a reusit si, amenintat direct, Darius a fugit de pe campul de lupta, ceea ce a dus la o deruta totala in randul persilor. Se pare ca peste 40.000 persi au pierit in masacrul ce a urmat, in vreme ce numarul victimelor din tabara macedoneana nu a depasit cateva sute. Totusi, situatia dificila in care se afla flancul drept al macedonenilor, condus de generalul Parmenion, l-a obligat pe Macedon sa renunte la urmarirea lui Darius, salvand astfel armata persana de la un dezastru total.
GABRIEL TUDOR
Comentarii