Ultimul sultan otoman care a domnit ca un lider absolut, Abdul Hamid II a fost supranumit Ulu Hakan („Marele Han”), pentru caracterul sau dominator. Fiu al sultanului Abdulmecid I si al uneia dintre zecile de sotii ale acestuia, el s-a nascut in 1842 si a avut, in adolescenta, doua mari pasiuni – sculptura si muzica. O mare parte dintre obiectele de mobilier existente azi in palatul Beylerbeyi din Istanbul sunt realizate de el; de asemenea, a incurajat traducerea multor piese de opera clasica in limba turca si a supervizat punerea lor in scena. Adept al luptelor traditionale turcesti, a organizat turnee in toata tara, invitandu-i pe cei mai buni luptatori la palatul imperial. Calator pasionat, a vizitat, in 1867, Austria, Franta si Anglia, urmand la tron in 1876, dupa alungarea fratelui sau, Murad. Multi conservatori il priveau cu scepticism, considerandu-l atras de ideile europene, reformiste, dar, curand, noul sultan se va dovedi un veritabil despot oriental.
Desi initial a acceptat o schimbare constitutionala, prin care se infiinta un Parlament turc, el va profita de atacul rusilor din 1877 pentru a suspenda orice drepturi liberale. Pe toate fronturile insa, a suferit infrangeri: in Balcani, Rusia se impunea ca mare putere, jucand rolul de „ocrotitor al natiunilor slave”, iar in Egipt, Marea Britanie a inlaturat influenta otomana. In 1908 a izbucnit revolutia Junilor Turci si la aflarea vestii ca trupele s-au rasculat si se indreapta spre Istanbul, sultanul a capitulat, accepand restaurarea Constitutiei din 1876, abolind cenzura si eliberand detinutii politici din inchisori. Pe 17 decembrie, sultanul va inaugura lucrarile Parlamentului, dar va lucra, pe ascuns, la reinstaurarea tiraniei. De aceea, pe 27 aprilie va fi detronat si inlocuit de fratele lui, Resad. Captiv, si-a petrecut ultimii ani de viata in recluziune, la palatul Beylerbeyi din Istanbul.
GABRIEL TUDOR
Comentarii