Dupa esecul „campaniei lungi” întreprinse de Iancu de Hunedoara împotriva sultanului Murad al II-lea, cele doua tabere, crestina si otomana, au semnat un armistitiu pe zece ani. Dar, profitând de ragaz, coalitia crestina a început sa faca iar pregatiri de razboi si a declansat o cruciada, profitând de faptul ca Murad abdicase, în favoarea fiului sau, Mohamed. Imediat, sultanul si-a reluat tronul si a pornit spre Balcani, în întâmpinarea puternicei armate crestine, din care faceau parte unguri, polonezi, valahi, cehi, italieni, cavaleri teutoni, croati, bulgari, sârbi si chiar lituanieni. Scopul cruciadei era alungarea definitiva a turcilor din Europa. Ajunsi la Varna înainte ca flotele venetiana, genoveza si papala sa soseasca, spre a-i sprijini de pe mare, cruciatii s-au vazut blocati de turci si, desi au existat propuneri de retragere, tânarul rege al Ungariei si Poloniei Vladislav a refuzat o asemenea „rusine”.
A urmat o batalie sângeroasa si poate ca armatele crestine ar fi iesit victorioase daca Vladislav, ignorând sfatul lui Iancu de Hunedoara, nu s-ar fi avântat, nesabuit, în prima linie, alaturi de doar 500 de cavaleri polonezi. Chiar în fata cortului lui Murad, calul regelui s-a poticnit într-o groapa, iar ienicerii din garda sultanului l-au macelarit pe Vladislav, taindu-i apoi capul si înfigându-l într-o sulita. Vederea acestei scene a provocat o panica generala în rândurile armatei crestine, care a fost, practic, anihilata de turci. Mii de cavaleri si-au pierdut viata si alte mii au fost luati prizonieri.
Disparitia lui Vladislav a pecetluit soarta Constantinopolului, caci din acel moment si pâna în 1453, când capitala bizantina va cadea în mâinile turcilor, nici o alta armata crestina nu va mai încerca sa-i provoace pe otomani, care si-au putut extinde, astfel, dominatia asupra întregii regiuni balcanice.
GABRIEL TUDOR
Comentarii