Acest episod tragic din istoria comunitatii evreiesti, anticipand crimele in masa ale nazistilor, a avut loc in primavara anului 1349, iar numarul victimelor variaza, in functie de sursa relatarilor, de la cateva sute pana la aproape 3.000. Ingroziti de masacrele deja comise, unii evrei au preferat sa-si incendieze casele, pierind in flacari, decat sa fie linsati in chinuri de orasenii furiosi.
Ce a declansat acest pogrom? Acuzatia absurda ca evreii ar fi declansat, prin mijloace magice, epidemia de ciuma care in acei ani devasta Europa si ca doar uciderea lor putea indeparta „moartea neagra” din orasele Frantei si Germaniei. Desi convingerea a fost incurajata in dese randuri de episcopii locali sau de flagelantii itineranti, Biserica Catolica, inclusiv Papa Clement al VI-lea si succesorul acestuia, Inocentiu al VI-lea i s-au opus cu vehementa, condamnand masacrele.
Intr-o bula papala de la sfarsitul anului 1349, papa Clement al VI-lea critica „varsarea de sange evreiesc” de catre flagelanti. Ca o ironie a sortii, desi comunitatea de evrei din Erfurt a fost distrusa astfel, orasul va suferi din plin ravagiile Mortii Negre – peste 16.000 de locuitori ai sai pierind in doar zece saptamani, un an mai tarziu. Masacrele au fost in general insotite de jafuri de amploare.
Unul dintre obiectele furate in cursul pogromului de la Erfurt a fost cel mai vechi manuscris pastrat din cartea religioasa evreiasca Tosefta, datand din secolul XII, care are, potrivit unor surse, paginile patate cu sange. Multi dintre evreii bogati din Erfurt si-au ascuns lucrurile de pret – unele dintre acestea au fost descoperite in peretii unei case din oras in 1998. Printre cei ucisi in pogrom s-a numarat si celebrul interpret al Talmudului, Alexander Suslin.
GABRIEL TUDOR
Comentarii