În 1504, în timp ce Cristofor Columb era blocat în Jamaica, el s-a folosit de faptul ca stia de o eclipsa de Luna pentru a-i pacali pe bastinasi sa îi aprovizioneze oamenii.
Aflat la a patra sa calatorie transatlantica, navigatorul de origine genoveza esuase împreuna cu oamenii sai pe coasta de nord a Jamaicai, ultimele lor doua nave fiind ciuruite de viermii marini. Dupa ce a trimis o mica echipa în „Hispaniola” ocupata de spanioli, la 160 de kilometri spre est, marinarii spanioli vâslind în canoe croite din lemn local, Columb a asteptat sa fie salvat. Dar mâncarea se terminase, iar jamaicanii care fusesera încântati sa îi aprovizioneze când sosisera prima data, se saturasera de margelele, oglinzile si alte nimicuri pe care spaniolii le puteau oferi în schimb.
Din fericire, Columb avea cu el tabele astronomice, care indicau ca pe 29 februarie urma sa aiba loc o eclipsa de Luna. Convocându-le la el pe capeteniile locale, Columb le-a spus cu gravitate ca Dumnezeul crestinilor era atotputernic si foarte nemultumit de refuzul jamaicanilor de a-i hrani, iar ca semn al mâniei sale, Luna se va întuneca si va capata culoarea sângelui în acea seara.
Multi dintre bastinasi au râs, desi altii s-au temut. Cu totii au fost convinsi ca într-adevar zeii ascultasera plângerile conchistadorilor, atunci când eclipsa a început exact asa cum le spusese Columb.
Pentru a spori efectul dramatic, Columb s-a retras în cortul sau, prefacându-se ca se roaga la Dumnezeu pentru a-i cere sa îsi retraga semnul – sau cel putin asa le-a spus amiralul înspaimântatilor bastinasi.
De fapt, el a cronometrat eclipsa cu ajutorul unei clepsidre, iesind din nou afara la momentul potrivit, exact când discul lunar a început sa se vada din nou, în toata splendoarea sa.
Rezultatul a fost cel pe care Columb îl anticipase: convinsi de puterea acestui „zeu strain”, jamaicanii au cazut în genunchi cerându-si iertare. Europenii esuati au fost hraniti din belsug de localnici, pâna la salvarea lor, sase luni mai târziu.
GABRIEL TUDOR
Comentarii