A furore Normannorum libera nos, Domine (De furia normanzilor pazeste-ne, Doamne) a devenit o sintagma celebra in Evul Mediu, intr-o Europa cutremurata de spaima in fata pericolului venit din nord. Razboinicii vikingi au constituit, incepand cu secolul VIII, una dintre cele mai grave amenintari la adresa statelor occidentale, pe care sa se cristalizeze. Primul raid viking a avut loc, sunt de acord majoritatea istoricilor, la 8 ianuarie 794 (desi unii dau data de 8 iunie 793), cand furia oamenilor Nordului s-a abatut asupra manastirii Lindisfarne din comitatul englez Wessex, condus pe atunci de regele Beorhtric.
Iata cum descrie cronicarul Simon din Durham acest dramatic eveniment: „Si au venit la biserica din Lindisfarne, distrugand totul in cale, pangarind sfantul locas, sfaramand altarul si jefuind odoarele sacre. Unii dintre frati (calugari – n.n.) au fost trecuti prin sabie, altii izgoniti, dezbracati si acoperiti cu insulte, altii s-au inecat in mare”. Invatatul anglo-saxon Alcuin, care servea la curtea lui Carol cel Mare de la Aachen, punea invaziile vikinge pe seama pedepsei divine, facand referire la Biblie – „Si atunci Domnul mi-a spus ca dinspre nord un mare rau se va isca, abatandu-se asupra tuturor locuitorilor pamantului” – Ieremia 1:14.
Dupa ce primul raid a fost incununat de succes, in cursul urmatorilor ani vikingii vor lua cu asalt in nenumarate randuri coastele insulelor britanice. Dar ei nu se vor opri aici, invadand o mare parte a Europei Occidentale din Orkney pana la Paris si ajungand chiar in Sicilia si la Roma, ca si la Bizant, unde vor constitui, timp de veacuri intregi, temuta garda varengiana, aflata in slujba imparatilor bizantini.
Comentarii