"Daca s-ar turna un film in care acest actor ar fi pus doar sa priveasca, fara sa scoata niciun cuvant, probabil, jumatate dintre spectatori ar plange, iar cealalta jumatate ar rade" spunea candva, Cristan Tudor Popescu. Valoarea marelui star al cinematografiei mondiale nu poate fi definita. Provine dintr-o familie de imigranti italieni stabiliti in East Harlem, New York City si a vazut lumina zilei pe 25 aprilie 1940, iar numele adevarat este Alfredo James Pacino. Tatal sau Salvatore, agent de asigurari in New York, se desparte de mama sa (Rose), cand copilul avea doar doi ani. Impreuna cu mama se muta la bunici unde s-a bucurat de o protectie exagerata din partea acestora. Era un copil timid si introvertit caruia ii placea sa imite voci din filmele pe care le viziona.
Copilarie inlacrimata
Porecla lui din copilarie era "Sonny". Cu scoala nu se prea impaca, se plictisea si lipsea nemotivat. Este muscat de microbul actoriei pe la 14 ani dupa ce a vazut o piesa de teatru a lui Cehov. Tot atunci incepe sa joace in piesele puse in scena la scoala. Al Pacino trece prin perioade de saracie, uneori fiind nevoit sa imprumute bani pentru a participa la auditii. A reusit sa treaca examenele si sa urmeze cursurile prestigiosului Actors Studio in 1966, studiind sub indrumarea legendarului profesor Lee Strasberg, cel care a marcat numerosi actori ai anilor '70. Dar o mare lovitura ii tulbura existenta. Isi pierde mama iar tanarul Al Pacino, aflat la doar 21 de ani, ramane devastat si complet bulversat.
Inceputuri timide, cariera stralucita
Joaca in nenumarate piese de teatru dar lovitura a dat-o cu "The Indian Wants the Bronx" castigand chiar si premiul Obie pentru stagiunea 1966-1967 iar pentru cel mai bun actor in rol secundar intr-o piesa jucata pe Broadway, "Tigrul poarta cravata", castiga premiul Tony, dobandind astfel notorietate in teatru. Debutul in film cu un rol important s-a produs cu "The Panic In Needle Park" (1971), unde Al Pacino a jucat rolul unui dependent de heroina iar performanta remarcabila l-a adus pe tanarul actor in atentia lui Francis Ford Cappola. Bucurandu-se de increderea lui Cappola, care l-a distribuit in Nasul, desi mai bine cotatii Robert Redford, Warren Beatty sau Robert De Niro erau in competitie pentru rolul lui Michael Corleone, Al Pacino a devenit repede unul dintre actorii de frunte ai Hollywood-lui. In loc sa fie tentat sa joace roluri usoare si comerciale care sa-i aduca castiguri importante, Al Pacino a preferat sa apara doar in pelicule de calitate (Serpico, Dupa-amiaza de caine), facandu-se remarcat atat de public cat si de criticii de film. Trei ani consecutiv a primit nominalizari la premiul Academiei pentru cel mai bun actor, dar, din pacate a inregistrat si esecuri cum ar fi "Cruising" (1980) "Author! Author!" (1982) si "Revolutia" (1985). Aceste esecuri l-au tinut departe de marele ecran aproape patru ani, intorcandu-se la prima sa dragoste, teatrul, unde a castigat al doilea premiu Tony si a interpretat rolul titular din "Richard al III-lea".
In 1989, renunta la autoexilul impus si revine pe ecrane in filmul "Marea dragoste", rol ce marcheaza a doua parte a carierei sale, fiindu-i, pentru prima oara, scosi in evidenta ochii intunecati si vocea grava. Intorcand-se la Corleone, joaca in "Nasul III" (1990) pentru ca tot in acelasi an sa-l gasim prezent in primul sau rol intr-o comedie "Dick Tracy", rol ce i-a adus o alta nominalizare la premiile Academiei. Intra apoi in sfera putin romantica a filmului si-l intalnim in Frankie and Johnny (1991) iar in 1992, straluceste in "Parfum de femeie", un amestec de perfectiune tehnica si carisma, (jucand rolul unui nevazator) personaj ce i-a adus un Oscar. Dupa cum sustin criticii de film, rolul parca a fost scris chiar pentru el, devenind astfel un clasic in istoria cinematografiei. Simtindu-se mult mai confortabil atunci cand joaca anumite categorii de personaje, a inceput sa realizeze roluri mai multe si sa apara doar in filme mari, precum "Calea lui Carito" (1993), un film clasic cu gangsteri, sau "Caldura" (1995) in regia lui Michael Mann, si multe altele unde talentul sau se dezlantuie.
Celebritate si refuzuri
Stabilit definitiv in varful piramidei hollywoodiene, Al Pacino devenit celebru de-acum pentru performantele obtinute, cunoscandu-si valoarea si pretentiile, incepe sa refuze roluri care, dupa parerea lui, nu l-ar fi reprezentat. Astfel, nu doreste sa joace in "Kramer contra Kramer", "Nascut pe 4 iulie" si alte cateva. Continua sa surprinda in alte filme cum ar fi "Ingeri in America" (2003), "Negutatorul din Venetia" (2004), "Viata ca un pariu" (2005) "Crime justificate" (2008), "Doctorul Moarte" (2010) etc. Pana la 39 de ani, actorul a refuzat sa stea de vorba cu presa, temandu-se mereu ca orice confesiune va duce la confruntarea omului cu actorul.
In cartea Al Pacino in dialog cu Lawrence Grobel, un fel de autobiografie a marelui actor, se face vorbire despre copilarie, adolescenta, familie si despre primele sale slujbe prin care si-a castigat existenta. Cum tot ce face Al Pacino este exceptional, si interviul acordat lui Grobel este iesit din comun. Acest dialog a durat peste 25 de ani!!!
O viata de burlac printre premii
N-a fost casatorit niciodata dar a avut o relatie indelungata cu Diane Keaton (1972-1989), apoi scurte legaturi cu Linda Hobbs, cu Penelope Anne Miller si Beverly D'Angelo (cu care, de altfel, tabloidele il vedeau si casatorit). In 2001 relatia lor s-a rupt, ea plecand, fara voia lui Pacino, impreuna cu cei doi copii, la Los Angeles. Viata personala a remarcabilului actor are multe necunoscute dar, in ceea ce priveste filmul si teatrul continua sa fie considerat o legenda vie a cinematografiei. Desi a primit nenumarate nominalizari la premiul Oscar, a fost castigator doar in 1993 pentru cel mai bun actor in rol principal din filmul "Parfum de femeie". In schimb, Globul de Aur i-a fost mai accesibil, fiind de patru ori castigator (1974, 1993, 2004, 2011) iar in 2001 a primit Premiul Cecil B. DeMille pentru intreaga activitate.
O combinatie perfecta intre talent, sarm si originalitate. Asa am putea sa-l caracterizam pe Al Pacino.
IOANA FLORIA
Comentarii