Poate va vine greu sa credeti, dar strabunicii nostri vedeau filme mai violente si mai deocheate decat accepta astazi Hollywoodul. In anii 20 ai secolului trecut, pe platourile de filmare nu existau inhibitii si regulile de respectat erau foarte putine. Atunci a fost introdus asa-numitul „cod Hays”, de catre puritanii scandalizati ca lumea filmului „strica tineretul”.
O acuza comuna, de la Socrate incoace, pentru toate societatile. Cum a fost introdusa cenzura la Hollywood si cum a schimbat ea industria filmului timp de decenii, punand bazele actualei legislatii din domeniu va invitam sa descoperim impreuna, in randurile care urmeaza.
„Poruncile pentru lumea filmului”
Sa vezi un film la inceputul secolului trecut era, pentru multi, un act de curaj, din cauza continutului adesea socant. De pilda, faimoasa superproductie „Nasterea unei natiuni”, realizata in 1915, continea scene de o violenta extrema, care nu si-ar gasi locul astazi decat cel mult blurate, in jurnalele de stiri – sinucideri, linsaj si manifestari rasiste.
De asemenea, nuditatea era la ea acasa, chiar in filme de succes, precum „Semnul crucii” sau „Legenda lui Tarzan”, iar scenaristii nu se rusinau sa expuna folosirea fatisa de catre femei a sexualitatii, ca arma intr-o lume dominata de femei, in filme precum „Cautatoarele de aur” sau clasicul „Baby face”.
Un factor important care a determinat introducerea cenzurii a fost uciderea Virginiei Rappe, o tanara actrita, de catre un star hollywoodian al epocii, Fatty Arbuckle. Se pare ca acesta ar fi ranit-o pe actrita in timpul unui viol brutal, dupa o orgie de pomina, stropita cu alcool si droguri, la care participasera o multime de nume grele de la Hollywood. A fost picatura care a umplut paharul: in 1930, avocatul Martin J. Quigley si preotul iezuit Daniel A. Lord vor crea „poruncile pentru industria filmului”, numite oficial Codul de productie a filmelor, in functie de care, sustineau ei, producatorii de la Hollywood, ar fi trebuit sa realizeze peliculele lor.
Adulterele, prezentate „doar intr-o maniera amuzanta, atractiva”
Desi „cetatea filmului” a fost reticenta, initial, la ideea de cenzura, boicotul initiat de „Liga Nationala pentru Decenta”, o organizatie catolica extrem de influenta in marile orase americane i-a determinat pe producatori sa-si revizuiasca atitudinea. In cele din urma, insusi guvernul federal a luat atitudine, iar in fata acestor presiuni, studiourile de film au decis sa-si cenzureze singure productiile. In 1934, presedintele Asociatiei producatorilor si distribuitorilor de film din America, Will. H. Hays, l-a insarcinat pe un colaborator, Joseph Breen, cu redactarea unui cod de cenzura.
Practic, timp de trei decenii, Biserica Catolica a rescris povestile hollywoodiene, oferind spectatorilor propriile idei despre valoare si morala. Lumea intunecata a primelor filme, cu vampiri, banditi si femei fatale si dezinhibate, a incetat sa mai existe. Una dintre primele conditii impuse a fost ca in filme sa nu fie prezente crime. „Tehnica crimei trebuie sa fie prezentata intr-un mod care sa nu inspire imitatia”, se scria in Codul Hays. De asemenea, era interzisa prezentarea de relatii extraconjugale fatise, adulterul fiind acceptat „doar cand era prezentat intr-o maniera amuzanta, atractiva”.
Jos cenzura, sus fusta!
De asemenea, Codul Hays interzicea prezentarea pe ecran a unor legaturi sentimentale „intre negri si albi”, iar personajele feminine erau transformate intr-un fel de simboluri ale moralitatii. Chiar si scenariul de la „Casablanca” a fost modificat, astfel incat Ilsa, desi il iubeste pe Rick, nu mai poate fugi cu acesta, ci ramane alaturi de barbatul cu care era casatorita! „Concluzia filmului trebuie sa fie ca femeia vinovata isi da seama de ratacirea ei si nu va tenta femeile din audienta sa-i urmeze calea”, spunea unul dintre cenzorii de la Hollywood, Jason Jay.
Totodata, in filmele cu gangsteri, raufacatori sau banditi legendari, ca de pilda Billy the Kid sau Jesse James, chiar daca, in viata reala, acestia fusesera niste personaje extrem de populare, „simpatia audientei nu trebuie niciodata captata in favoarea pacatului, raului sau al faradelegii”, prevedea Codul. Insa restrictiile impuse, ca majoritatea dogmelor sociale, nu au durat la nesfarsit. Lumea postbelica, aflata in pragul revolutiei sexuale din anii 60, nu mai privea cu ochi buni cenzura. In 1954, „marele inchizitor” Joseph Breen s-a retras, iar un nou cod de „administrare a productiei de filme”, mult mai permisiv, a intrat in vigoare, punand bazele actualului sistem de clasificare de la Hollywood, care permite vizionarea filmelor de catre diverse categorii de audiente. Codul Hays a fost ingropat in colbul istoriei, dar cinefilii inca se mai intreaba: cum ar fi aratat pelicule precum „Casablanca”, „Viata e frumoasa” sau „Vacanta romana”, daca el n-ar fi existat… Iar raspunsul e unul simplu: mai proaste!
GABRIEL TUDOR
Comentarii