Gandind in termeni istorici, am putea spune despre acest film ca este „succesorul” si nu „continuarea” peliculei „Elizabeth”, turnate in 1998. Si totusi, regizorul Shekhar Kapur insusi sustine ca noul film, intitulat „Epoca de Aur”, ar fi foarte diferit de predecesorul sau, fie si din cauza faptului ca avem de-a face de asta data cu o suverana matura, total diferita de tanara nepriceputa in ale dragostei si politicii din „Elizabeth”. Ce a iesit? Un film incitant si indraznet, in care filonul sentimental se amesteca cu intrigile politice spre a recrea o imagine fidela a erei elisabetane, mandria oricarui supus al Majestatii Sale Regina…
„Regina Fecioara” suspina dupa curteni chipesi
Filmat la Sheppertin Studios si alte locatii din Marea Britanie, cu un buget de 60 milioane dolari, filmul a avut premiera pe 9 septembrie 2007, la festivalul international de film de la Toronto, unde s-a bucurat de o primire entuziasta, ca si in alte tari din Commonwealthul britanic, spectatorii aplaudand la scena deschisa prestatie frumoasei Cate Blanchett, chiar daca machiajul a facut-o sa arate ca o femeie de 52 de ani (varsta Elisabetei, la momentul in care este portretizata in film).
Actiunea filmului debuteaza in anul 1585, moment in care Spania catolica este cea mai puternica tara europeana, avandu-l pe tron pe Filip II. Vazand in Anglia protestanta o amenintare la fel de mare ca si neincetatele incursiuni ale piratilor aflati, mai mult sau mai putin oficial, in slujba guvernului de la Londra, Filip intentioneaza sa incheie, odata pentru totdeauna, socotelile cu vechiul sau inamic, pregatind invazia Angliei.
De partea cealalta a Canalului Manecii, Elisabeta este presata sa se marite cu puternicul ei sfetnic, Francis Walsingham (interpretat de Geoffrey Rush), din ratiuni pur dinastice, intrucat regina, trecuta de 50 de ani si deci in imposibilitatea de a mai avea copii, nu are ganduri de maritis. Asta nu o impiedica, desigur, pe „regina fecioara”, cum o numesc contemporanii, sa suspine dupa unii dintre chipesii sai curteni.
Faptul ca, din cauza lipsei unui succesor direct, tronul ar putea reveni rudei sale, Maria, regina Scotiei (Samantha Morton), o femeie fatarnica si intriganta, nu pare sa o ingrijoreze prea mult pe misterioasa Elisabeta care nu mai are ochi decat pentru Walter Raleigh (jucat de Clive Owen), mandrul si viteazul corsar care ii asterne inainte toate bogatiile Americii – e drept, multe furate de la spanioli.
Intrigi, politica, pasiune
Itele intrigilor de tot felul incep sa se lege si sa se dezlege. Pe de o parte, cele amoroase, intrucat domnisoara de onoare a reginei, Elizabeth Throckmorton, insarcinata sa-l supravegheze pe Raleigh, sfarseste prin a se indragosti de acesta. Pe de alta, cele oculte: astrologul reginei, John Dee, o avertizeaza pe acesta ca, prin intermediul magiei, a aflat ca doua imperii se vor infrunta.
Vrajile nu-i pot spune insa care dintre aceste imperii va iesi triumfator, ceea ce mareste frustrarea reginei. In paralel, un grup de iezuiti aflati sub ordinele lui Filip conspira la Londra, pentru a o ucide pe Elisabeta si a o inlocui pe tron cu Maria, catolica. Conspiratia a ramas cunoscuta in istorie drept „complotul Babington”, dupa numele agentului insarcinat sa o ucida pe Elisabeta. Dar credinciosul Walshingam vegheaza si va da in vileag conspiratia, actionand fara mila: Maria, regina scotienilor, va urca pe esafod, alaturi de complicii ei si razboiul cu Spania incepe.
Un razboi in care nu se va trage totusi nici un foc de arma, deoarece o furtuna puternica distruge Invincibila Armada, trimisa de Filip sa invadeze Anglia. Filmul are un final apoteotic, cand Elisabeta il binecuvanteaza pe Walsingham, aflat pe patul de moarte, apoi ii viziteaza pe Raleigh si Bess, binecuvantandu-le copilul nascut din relatia lor vinovata. Ea va ramane pentru totdeauna Regina Virgina dar va fi in acelasi timp mama intregului popor englez…
Cine nu munceste, nu greseste
Interpretarea data personajului principal de catre Cate Blanchett a fost laudata de critici, ca si recrearea atmosferei de epoca, decorurile somptuoase si muzica filmului. Si totusi, criticile nu au lipsit. Unele dintre ele au venit din partea cercurilor catolice, care au vazut in aceasta pelicula un atac la adresa religiei lor, comparand-o cu „Codul lui Da Vinci”.
Imaginile in care bisericile catolice sunt pangarite, crucile lor rupte si clericii catolici umiliti n-au fost deloc bine primite la Vatican si multi s-au intrebat „cum de aceasta orgie de anti-catolicism a putut fi ignorata de critici? Filmul prezinta Biserica Catolica drept o adunatura de conspiratori gata sa ucida pe oricine nu le impartaseste opinia.”
Regizorul Kapur s-a aparat si el cum a putut, argumentand ca a dorit sa releve cat mai fidel atmosfera de teroare a epocii, in conditiile in care insusi Papa acelor vremuri promisese catolicilor un loc in Paradis daca o vor ucide pe Elisabeta. Nu la fel de scrupulos a fost regizorul, spun carcotasii, atunci cand a abordat alte aspecte istorice. De pilda, Filip al Spaniei este portretizat ca un barbat brunet, cu mers schiopatat. Or, el a fost in realitate aproape blond si avea un mers tantos, ca sa nu mai vorbim de trasatura specifica Habsburgilor – falca proeminenta, pe care actorul care l-a intruchipat, Jordi Molla, nu o are… Pe de alta parte, infanta Isabela a Spaniei avea 21 de ani, dar filmul o prezinta ca pe o fetita aflata inca la varsta jocului cu papusi.
Multi dintre pretendentii pe care ii vedem ca vin sa ceara mana Elisabetei – Erik al Suediei, Ivan cel Groaznic etc – erau de fapt morti de ani buni in 1585… Iar istoricii se intreaba, uimiti, cum de nu se face nici o referire la Robert Cecil, faimosul amant al Elisabetei, mult mai important decat corsarul Raleigh. Trecand insa peste toate aceste scapari, inerente oricarui film, „Elizabeth – The Golden Age” ramane totusi o creatie agreabila, pe care ar fi bine sa va duceti sa-l vedeti cu toat familia, caci veti fi placut surprins de modul in care atmosfera Angliei elisabetane a fost readusa la viata…
GABRIEL TUDOR
Comentarii