Istoria filmului este plina de adaptari proaste ale unor carti bune. Cu toate acestea, exista o serie de filme care reusesc sa inverseze aceasta tendinta, fie ca se bazeaza pe o carte absolut exceptionala, fie ca pornesc de la o carte buna, o mai înfrumuseteaza, pe ici, pe colo, apoi reconfigureaza povestea, adaugând personaje mai bune sau jucându-se cu decorul.
Iata, în rândurile de mai jos, câteva exemple care sunt, în opinia unanima a criticilor de film si a celor literari, mai valoroase decât cartea care le-a fost sursa de inspiratie.
Nasul
Chiar si autorul Mario Puzo a recunoscut ca epopeea sa mafiota din 1969, Nasul, nu a fost opera sa de capatâi. „Nasul nu este la fel de bun ca precedentele doua romane ale mele”, a spus el. „L-am scris pentru a face bani”.
Puzo avea datorii mari, pe care trebuia sa le plateasca, iar scrierea unui thriller plin de intriga i s-a parut o modalitate mai buna de a face acest lucru decât sa petreaca ani de zile lucrând la un alt roman care ar fi fost laudat de critici, dar care în cele din urma s-ar fi vândut prost.
Asteptarile erau atât de scazute încât a vândut optiunea de film catre Paramount pentru doar 12.500 de dolari în timp ce înca scria. Când cartea a aparut, a devenit instantaneu un bestseller, iar Puzo si-a putut plati datoriile.
Producatorii de la Paramount intentionau sa produca un film de gangsteri banal, dar regizorul Francis Ford Coppola a luptat pentru a face din film ceva mai bun. El a insistat sa filmeze cât mai realist, pastrând decorul de epoca al romanului, reducând unele fire narative si concentrându-se pe relatia dintre Don Vito Corleone, seful îmbatrânit al familiei, interpretat de Marlon Brando, si tânarul sau succesor Michael (Al Pacino).
Deciziile sale creative au dat roade: trilogia Nasul este considerata astazi una dintre cele mai mari realizari ale cinematografiei mondiale.
Forrest Gump
Da, este un pic ieftin. Nu a îmbatrânit prea bine. Si poate ca nu merita sa câstige premiul pentru cel mai bun film într-o categorie atât de prestigioasa, în 1995 (Pulp Fiction, Închisoarea îngerilor si Patru nunti si o înmormântare). Dar Forrest Gump este în continuare un film care înduioseaza cinefilii. Cartea pe care s-a bazat este în schimb modesta. În aceasta poveste haotica scrisa de Winston Groom, Forrest este un personaj mult mai putin adorabil, iubita sa Jenny (interpretata în film de Robin Wright) este abia schitata si exista o multime de rasism nu atât de voalat atunci când eroul nostru este capturat de un trib canibal în Noua Guinee.
Exista chiar si o intriga secundara bizara în care Forrest merge în spatiu cu o maimuta pe nume Sue. Chiar si lui Tom Hanks i-ar fi fost greu sa faca asta sa functioneze pe ecran.
Jurassic Park
Michael Crichton era deja un nume important în domeniul sci-fi atunci când romanul sau, Jurassic Park, a fost lansat în 1990. Trei ani mai târziu însa, adaptarea cinematografica a transformat povestea lui Crichton despre ingineria genetica care a mers prost într-o senzatie internationala. În timp ce Crichton se adânceste în genetica si teoria haosului (pe lânga faptul ca a fost scriitor, el a fost si om de stiinta si medic) si nu se abtine de la descrieri terifiante, Spielberg a eliminat o mare parte din cercetarea densa, a simplificat putin naratiunea prin eliminarea câtorva fire narative secundare (la fel cum a facut cu Falci) si a remodelat finalul pentru a-l face mult mai optimist.
Dar cel mai mare atu al filmului sunt imaginile: sa citesti despre o haita de velociraptori viciosi sau despre un brontozaur care se misca maiestuos este foarte bine, dar sa le vezi pe ecran a fost uluitor.
Închisoarea îngerilor
Când Stephen King îsi scria romanul Rita Hayworth si închisoarea îngerilor, el se inspira din filmele vechi cu evadari din închisori. Dar autorul nu avea vise marete cu privire la o adaptare cinematografica a lucrarii sale.
Când regizorul Frank Darabont i-a cerut drepturile de ecranizare, el a fost de acord, dar era sceptic ca aceasta poveste, mai contemplativa si mai linistita decât obisnuitele sale thrillere.
Darabont a decis însa sa dezvolte unele dintre personajele mai putin importante ale romanului, oferindu-le povesti emotionante si dure si, dimpotriva, a reunit mai multi gardieni de închisoare într-unul singur, pentru a oferi povestii un personaj negativ principal.
Filmul final, în care au jucat Morgan Freeman si Tim Robbins, a primit sapte nominalizari la Oscar, precum si o alta distinctie importanta: este adaptarea preferata a lui King a propriei sale opere, la egalitate cu Prietenie (1986).
GABRIEL TUDOR
Comentarii