Jean-Luc Godard s-a nascut la Paris, la 3 decembrie 1930, ca al doilea dintre cei patru copii ai unei familii burgheze franco-elvetiene. Tatal sau era medic si detinea o clinica privata, iar mama sa provenea dintr-o familie de bancheri elvetieni.
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Godard a devenit cetatean elvetian si a urmat scoala in Nyons, Elvetia. Parintii sai au divortat in 1948, moment in care el s-a intors la Paris pentru a urma cursurile Liceului Rohmer. In 1949 a studiat la Sorbona pentru a se pregati pentru o diploma in etnologie. Cu toate acestea, in aceasta perioada a inceput sa frecventeze cursurile de cinematografie ale lui François Truffaut, Jacques Rivette si Éric Rohmer.
Dupa ce Godard a finantat doua filme ale lui Rivette si Rohmer, familia lui Godard i-a intrerupt sprijinul financiar in 1951, iar el a recurs la un stil de viata boem care includea furtul de mancare si bani.
In 1953 s-a intors pentru scurt timp la Paris, inainte de a obtine un serviciu ca muncitor in constructii la un proiect de baraj in Elvetia. Cu banii obtinuti din aceasta slujba a realizat in 1954 un scurtmetraj despre constructia barajului, intitulat Opération Béton (1958).
In 1956, Godard a inceput sa scrie pentru „Les cahiers du cinéma”, precum si pentru revista „Arts”. In 1957, Godard a realizat primul sau film francez, Charlotte et Véronique, ou Tous les garçons s’appellent Patrick. In 1958 a filmat Charlotte et son Jules, un omagiu adus lui Jean Cocteau.
In acelasi an, a luat imagini nefolosite ale unei inundatii din Paris, filmate de Truffaut, si le-a montat intr-un film intitulat Une histoire d’eau (1961), care era un omagiu adus lui Mack Sennett. In 1959 a lucrat cu Truffaut la publicatia saptamanala „Temps de Paris”. Godard a scris o rubrica de barfe pentru aceasta revista, dar si-a petrecut mult timp si scriind scenarii pentru filme si o serie de scrieri critice care l-au plasat ferm in fruntea esteticii „nouvelle vague”, precursoare a Noului Val francez.
In 1960 s-a casatorit cu Anna Karina in Elvetia. In aprilie si mai a filmat Le petit soldat (1963) la Geneva si pregatea filmul pentru o lansare in toamna la Paris.
In martie 1960, Cu sufletul la gura a avut premiera la Paris, cunoscand un succes enorm atat in randul criticilor de film, cat si la box-office, si a devenit un film de referinta in cadrul Noului Val francez. Filmul l-a transformat peste noapte intr-o vedeta pe foarte tanarul pe atunci Jean-Paul Belmondo. In 1961, Godard a filmat O femeie e o femeie, primul sau film in care a folosit materiale color pe ecran lat.
In 1964, Godard si sotia sa, actrita Anna Karina si-au format propria companie de productie, Anouchka Films. Au turnat un film intitulat Femeia maritata (1964), pe care cenzura i-a obligat sa il reediteze din cauza unei scene de plaja topless.
De asemenea, cenzura l-a obligat pe Godard sa schimbe titlul in O femeie maritata, pentru a nu lasa impresia ca aceasta femeie „scandaloasa” era sotia tipica franceza. In primavara anului 1965, Godard a filmat Alphaville la Paris; in vara a filmat Pierrot nebunul la Paris si in sudul Frantei. La scurt timp dupa aceea, el si Anna Karina s-au despartit.
Dupa divort, Godard a filmat Deux ou trois choses que je sais d’elle si L’amour en l’an 2000 (o continuare a filmului Alphaville). In 1967, Godard a filmat La chinoise distribuind-o in rolul principal pe Anne Wiazemsky, nepoata romancierului francez François Mauriac. In timpul realizarii filmului, Godard si Wiazemsky s-au casatorit la Paris.
In 1968, Godard a fost insarcinat de televiziunea franceza sa realizeze Le gai savoir. Cu toate acestea, producatorii de televiziune au fost atat de indignati de produsul realizat de Godard incat au refuzat sa il difuzeze.
In 1969, Godard a calatorit in Anglia, unde a realizat filmul „British Sounds” (1970) pentru BBC Weekend Television, dar reteaua britanica a refuzat ulterior sa il difuzeze, considerandu-l „prea stangist”. La sfarsitul primaverii, a calatorit la Praga pentru a realiza in secret filmul „Pravda”.
Godard a inceput din nou sa realizeze lungmetraje narative de succes in 1979 cu Sauve qui peut (la vie) (Fiecare om pentru el insusi), o poveste despre trei tineri elvetieni si problemele lor legate de munca si dragoste. In anii 1980 a fost implicat in proiecte cinematografice atat in Europa, cat si in California si Mozambic.
Cea mai remarcabila lucrare a sa din acest deceniu a fost „trilogia sublimului”, care a constat in trei filme – Passion (1982), Prénom Carmen (1983) si foarte controversatul Je vous salue, Marie – care au servit drept declaratii personale despre feminitate, natura si crestinism.
Godard a regizat putine filme de lungmetraj in anii 1990, concentrandu-se in schimb pe documentarul de televiziune in mai multe parti Histoire(s) du cinéma. Éloge de l’amour (2001; Elogiu iubirii), un film narativ care examina natura iubirii si a unei vieti in film, a starnit controverse din cauza criticii dure la adresa cinematografiei hollywoodiene.
Printre filmele ulterioare se numara Notre musique (2004; Muzica noastra), o meditatie asupra razboiului; colajul experimental Film socialisme (2010; Film socialism) si Adieu au langage (2014, Adio limbajului), o naratiune fragmentata despre un barbat, o femeie si un caine, filmata in 3-D. Le Livre d’image (2018; Cartea imaginii) este un eseu cinematografic, care prezinta un montaj de clipuri de film, fotografii si imagini din timpul razboiului, Godard oferind comentariul sonor.
De-a lungul carierei sale prodigioase, Godard a primit numeroase premii. Regizorul a incetat din viata in aceasta toamna, prin sinucidere asistata, in Elvetia, tara lui de adoptie.
GABRIEL TUDOR
Comentarii