„Seducatorul cu ochi albastri”

Hollywood-ul are câteva legende pe care le pastreaza cu sfintenie, pentru ca fara ele, „cetatea filmului” n-ar fi decât o industrie similara cu cea a detergentilor. Unele legende sunt moarte si misterioase, cazurile Marilyn Monroe, Orson Welles, altele vii si consistente.
Hollywood-ul are câteva legende pe care le pastreaza cu sfintenie, pentru ca fara ele, „cetatea filmului” n-ar fi decât o industrie similara cu cea a detergentilor. Unele legende sunt moarte si misterioase, cazurile Marilyn Monroe, Orson Welles, altele vii si consistente. Din aceasta ultima categorie face parte si Paul Newman, „seducatorul cu ochi albastri”, cum a fost numit de-a lungul timpului, care a împlinit de curând 80 de ani. 60 de filme la activ si doua premii Oscar. E mult, e putin?
          
          Paul Newman s-a lansat cu dezinvoltura tocmai atunci când putini credeau ca te mai poti afirma într-o lume a filmului dominata de mituri ca Marlon Brando si James Dean. S-a nascut pe 26 ianuarie 1925, în acelasi an, aceeasi zi si aceeasi luna cu Nicolae Balota, la Shaker Heights, în statul Ohio, într-o familie de americani din a doua generatie, tatal sau era de origine evreiasca germana, iar mama provenea dintr-o familie de unguri catolici. Nu împlinise 20 de ani si în 1943 putea spune ca pusese piciorul pe scena, jucând roluri marunte în companii teatrale din Illinois si Wisconsin.
          S-a înrolat în Marina americana, în cel de-al Doilea Razboi Mondial, dar nu a fost trimis pe linia întâi a frontului, pentru ca suferea de daltonism. A fost norocul lui, probabil, si în 1949 îl gasim absolvent cu diploma universitara în stiinte. Parând un om realizat, în acelasi an se casatoreste cu Jackie Witte cu care a avut trei copii, dar o casnicie scurta. Una calda, una rece, în 1949 îi moare si tatal, iar el trebuie sa preia si sa gestioneze magazinul de articole sportive al acestuia. Cu toate acestea, Paul Newman vrea mai mult de la viata si în 1951 se înscrie la scoala de Drama Yale. Îsi gaseste astfel drumul spre teatru, televiziune si film si, totodata, si o noua nevasta, pe actrita Joanne Woodward, cu care are alti trei copii si cu care este împreuna si astazi. Adevaratul botez ca actor a venit cu versiunea teatrala a filmului Picnic. Datorita acestui rol este remarcat de Warner Bros, care decide sa-l lanseze în lumea filmului. Contractul initial prevedea o remuneratie de doar 17.500 dolari pe film, dar, ca început, nu era rau. Probabil ca primele filme ale lui Paul Newman sunt si cele mai valoroase; e drept ca filmul american nu devenise înca o industrie pe banda rulanta, ca azi.
          Primul sau succes cinematografic vine o data cu filmul lui Robert Wise, „Cineva, acolo sus, ma iubeste” (1956), în care interpreteaza rolul boxerului Rocky Graziano. Din nou, destinul îi zâmbeste, pentru ca acest rol îi fusese atribuit rebelului James Dean, mort, între timp, într-un accident de masina, de altfel destul de misterios. Adevarata „clasa” a lui Paul Newman se va vedea în filmele care vin dupa debut, adevarate capodopere, daca termenul nu e prea pretentios. E vorba despre „Pisica pe acoperisul fierbinte”, în regia lui Richard Brooks (1958), unde îl vedem alaturi de o tumultuoasa Elizabeth Taylor, într-o prima întâlnire cu dramaturgul american Tennesee Williams, urmat de „Dulcea pasare a tineretii” (1961), pentru ca apoi, alaturi de Robert Redford aflat la începuturi, sa joace în filmele „Butch Cassidy & Sundance Kid” (1969) si în celebrul „Cacealmaua” (1973), unul dintre cele mai interesante filme facute la Hollywood, care a fost cap de serie al retetelor viitoare. As spune ca marile lui filme se opresc aici, ceea ce a urmat fiind aparitii corecte, în care a trait din faima. Probabil ca din plictiseala actoriceasca, Paul Newman a trecut de partea cealalta a aparatului de filmat, pe scaunul de regizor, cu câteva rezultate notabile: „Efectele razelor Gamma asupra anemonelor” si „Menajeria de sticla” (1987). A tras si pentru premiile Oscar, a fost nominalizat de sapte ori, dar de-abia în 1986 primeste un Oscar pentru întreaga activitate. Un an mai târziu, câstiga cel de-al doilea premiu Oscar, de data asta pentru rolul principal din filmul lui Martin Scorsese, „Culoarea banilor”. Când s-a plictisit si de actorie, si de regie, si-a întors ochii spre automobilism. Mai întâi, în 1979, a participat la raliul Le Mans, iesind al doilea la volanul masinii sale Porsche, în timp ce la circuitul de la Daytona masina i-a luat foc, fara urmari pentru pilot. Acum este proprietar de masini de curse care alearga în campionatele americane de automobilism, din seria „cart”, una dintre acestea fiind condusa de Paul Tracy, daca nu ma însel. Eu, unul, continuu si azi sa ma uit cu placere la doua filme ale lui Newman, de capatâi pentru cinematografia mondiala, chiar daca nu se compara cu „Cetateanul Kane”: Butch Cassidy si The Sting (Cacealmaua). Pe restul, le las pentru mai târziu.