Unul dintre cei mai faimosi regizori ai ultimelor decenii, Ridley Scott, se întoarce în viitor, o destinatie familiara pentru el, iar felul în care o face cu siguranta va va fermeca. Desi în aparenta un science-fiction de tip clasic, setat în decorul rosiatic al planetei Marte, aceasta adaptare a romanului best-seller al lui Andy Weir e mai curând o drama psihologica, repunând pe tapet temele favorite ale lui Scott – solidaritatea umana, responsabilitatea, locul omului în istorie.
Un Robinson fara Vineri
Dupa stralucitoarea performanta din „Alien” si mai putin reusitul „Prometheus”, Scott ne propune un alt cadru spatial: cel al vecinului de Sistem Solar, Marte, tinta urmatoare a expansiunii omului în spatiu. E o poveste de supravietuire, cu un Robinson Crusoe „naufragiat” pe o planeta unde nu exista nici macar canibali, daramite un Vineri.
Abia ajunsi pe Marte, cei sase membri ai primului echipaj uman aici sunt surprinsi de o furtuna teribila. Cinci scapa, abandonându-l pe al saselea, pe care-l considera mort. Dar acesta, Mark Watney (rol interpretat magistral de mereu surprinzatorul Matt Damon), îsi recapata cunostinta si analizeaza, la rece – si la propriu, si la figurat! – situatia. Se afla la milioane de kilometri de casa, iar proviziile de apa si hrana nu-i ajung decât pentru o luna. Dar prin natura lui, tânarul e un optimist, iar prin pregatire – biolog: ce alte calitati mai bune pentru supravietuirea într-un mediu atât de ostil?
Optimistul bine temperat
Lui Watney nici prin gând nu-i trece ca ar putea muri, desi urmatoarea misiune umana va ajunge pe Marte peste patru ani. El se instaleaza în spatiosul laborator (facut pentru sase oameni) abia montat de colegii sai si începe sa cultive legume si sa-si dramuiasca atent portiile; cu umorul sau cinic, Ridley ne da de înteles ca principala amenintare la adresa sanatatii eroului nu este singuratatea, ci… colectia de discuri cu muzica disco lasata pe Marte de colegii lui si care-i picura lui Watney stropi de melancolie în suflet.
Pe un alt plan, un tehnician agil al NASA remarca miscare pe suprafata martiana si, dupa analiza imaginilor, specialisti îsi dau seama ca nu poate fi decât astronautul dat disparut, pe care toti îl crezusera mort. Comunicatiile sunt rapid restabilite (pentru ca astronautul singuratic e suficient de abil ca sa recupereze sonda spatiala Mars 1996 si sa obtina, prin intermediul ei, contactul cu baza) si se pregateste o misiune de salvare. Va ajunge ea la timp pentru a-l mai gasi în viata pe temerarul Watney? Nu va ramâne decât sa vedeti filmul si veti afla raspuns la aceasta întrebare.
Toti pentru unul
Revenim la productia filmului, sa spunem ca scenaristul Drew Goddard a avut o misiune foarte dificila, trebuind sa transforme romanul lui Weir, ce abunda în detalii tehnice si stiintifice, într-o poveste pe întelesul si placul tuturor.
Felul cum a reusit sa o faca este absolut remarcabil si n-ar fi exclus sa-i aduca un Oscar, la anul. Mai mult eseu filosofic decât film de aventuri, creatia lui Scott pune spectatorul în fata eternei dileme etice: e corect sa pui cinci vieti în pericol pentru a o salva pe una singura?
Spre deosebire de celelalte filme cu subiecte oarecum asemanatoare (de pilda „Armageddon”), eroii nu fac caz de spiritul lor de sacrificiu si nici nu se bat cu caramida în piept ca sunt patrioti. Ei stiu ca trebuie sa-l salveze pe colegul lor, ramas singur pe o planeta pustie si nu fac caz de asta. Pe de alta parte, personajul lui Damon reuseste sa supravietuiasca în infernul înghetat de pe Marte gratie mentalitatii sale de învingator si, nu în ultimul rând, umorului sau cinic si spiritului autoironic. De la Tom Hanks încoace (în „Naufragiatul”) nu am vazut un actor care sa sustina cu atâta tarie partitura productiei – mai bine de trei sferturi din film Damon joaca singur.
Filmari în desertul iordanian
Începute în noiembrie 2014, filmarile la „Martianul” au durat 70 de zile si s-au desfasurat în studiourile Korda din Budapesta, unde au fost construite 20 de decoruri – putin în comparatie cu cele 70 improvizate pentru un alt film regizat de Scott, „Exodul”. Producatorii au filmat însa si cadre cu desertul Wadi Rum, din Iordania, pentru a da iluzia solului martian, cadre în care au inserat, ulterior, laboratorul unde se desfasoara aventura solitara a lui Damon – interesant e faptul ca tot la Wadi Rum, data fiind culoarea rosiatica a nisipului, s-au turnat si alte pelicule… martiene („Misiune pe Marte”, Planeta Rosie” si „Ultimele zile pe Marte”), dar si capodopera „Laurence al Arabiei”. Scott a avut si norocul ca Andy Weir, autorul romanului care a inspirat filmul, sa-i puna o „pila” la NASA, astfel ca regizorul si-a asigurat colaborarea unor specialisti pentru a dezvolta cât mai credibil latura stiintifica si tehnologica a creatiei sale cinematografice.
Si un alt detaliu picant: cartofii pe care eroul îi cultiva chiar au fost crescuti într-o sera instalata într-unul din decoruri, fiind filmati în diverse stadii de dezvoltare. Considerat de critici drept cea mai buna performanta a lui Scott si Damon din ultimii ani, „Martianul” constituie nu doar un thriller palpitant, ci si o invitatie la reflectie asupra naturii umane si a felului cum evolueaza ea în conditii extreme.
GABRIEL TUDOR
Comentarii