Nicolae Rusu este un scriitor din Republica Moldova, mai exact de la Chisinau, locul unde se desfasoara si actiunea romanului sau de succes, Sobolaniada, aflat la a treia editie si publicat anul trecut la editura Tipo Moldova din Iasi. În aceasta vara l-am reîntâlnit, dupa foarte multi ani, la vila scriitorilor din Neptun, prilej cu care am schimbat o seama de constatari despre viata literara de la Chisinau, pe care recunosc ca n-o cunosc aproape deloc, si cea de la Bucuresti, cu care, cât de cât, sunt familiarizat.
Curios, lumile sunt aproape identice, aceeasi conspiratie a mediocritatilor, aceleasi mici afaceri si lupte subterane pentru a impune noi canoane si criterii de publicare unora în detrimentul altora, aceeasi ignorare a valorilor si gonflare a superficialitatii care da puternic din coate. De la aceste schimbari de impresii triste, am ajuns sa vorbim despre activitatea literara si m-am bucurat când am aflat ca romanul Sobolaniada a fost tiparit si în România. Nicolae Rusu mi-a marturisit ca a scris romanul dupa experienta cumplita prin care a trecut, în urma careia a fost pe punctul de a-si pierde viata, doar pentru a se vindeca psihic. Practic, traversând infernul prin care a trecut în urma atentatului asupra lui, Nicolae Rusu a încercat sa descrie încrengatura mafiota în mijlocul careia s-a aflat fara voia lui, viesparul pe care l-a zgândarit si consecintele pe care le-a avut de suportat.
Ceea ce a iesit a fost o parabola în stilul Istoriei Ieroglifice a lui Dimitrie Cantemir, un roman „cu cheie” în care personajele cu nume destul de ciudate pentru noi, de fapt cu profunde trimiteri la viata culturala si politica a Moldovei, se întretaie cu traseele unor sobolani omniprezenti. Mai exact, Nicolae Rusu face din sobolani un laitmotiv, cu el începe, tot cu el se încheie romanul, cu toate deprinderile lor precum activitatea subterana de zi si noapte, lacomia, viclenia, hotia si crima, „calitati” pe care le au din plin si personajele selectate din lumea literara si politica, la un nivel de o mie de ori mai dezvoltat. Aceasta sobolaniada de oameni si rozatoare (ne vine în minte romanul Despre Oameni si Soareci-On Mice and Men scris de John Steinbeck) programata de servicii secrete omniprezente este cancerul care ataca si încearca sa dinamiteze temelia ceea ce Nicolae Rusu numeste Societatea Literatilor de la Chisinau unde Ion Josanu, alter-ego autorului, este „specialist în economie, responsabil cu sectorul economic”, „un pârlit de literat” dupa cum îl considera capeteniile celor care organizeaza sobolaniada. Un ins integru care nu doar ca nu are de gând sa intre în capcanele întinse de organizatori, dar îsi vâra nasul acolo unde era interzis, demascând afacerile de tip mafiot existente în lumea literara.
În final, Ion Josanu va plati, asa cum a platit si în realitate Nicolae Rusu, un atac cu acid clorhidric care l-a desfigurat pentru totdeauna, autorul atentatului nefiind nici azi descoperit. Pâna la urma existenta personajului Ion Josanu este una marginala, romanul lui Nicolae Rusu colcaind de figuri sinistre, deputati, colonei de securitate, criminali, afaceristi, gainari, pe lânga care scârboasele rozatoare par niste vietati nevinovate si blânde. Si actiunea reuseste daca gândirea organizatorilor sobolaniadei este coborâta din opera lui Machiavelli, nu e mai putin adevarat ca si literatii sunt suficient de vanitosi si lacomi încât sa fie tintele perfecte pentru jocurile subterane. „Daca reusim sa bagam zâzanie între ei, putem considera ca roiul nu mai exista” îi spune maiorul Cotofan superiorului lui, colonelul Sidorciuk.
Si daca Dimitrie Cantemir a dezvaluit în Istoria Ieroglifica identitatea reala a personajelor închipuite de el, Nicolae Rusu nu face acest lucru, poate si pentru ca, asa cum îmi marturisea, toata lumea literara din Chisinau a descifrat pe de-a-ntregul toate persoanele reale din spatele personajelor fictive. Realizarea majora a autorului sta tocmai în faptul ca trimiterile la realitate si persoanele aferente nu „omoara” naratiunea, nu devine investigatie jurnalistica (un soi de new-journalism precum cel inventat de Truman Capote în In cold blood (Cu sânge rece, 1967), dimpotriva, parabola traieste prin personajele sale si nu neaparat prin trimiterile la realiate. Si astfel Societatea Literatilor, abil sapata la temelie, în loc sa devina o societate libera, se transforma într-un topos plin de promiscuitate, dezbinat, compromis în ochii opiniei publice. Spalare de bani prin contul bancar al Societatii Literatilor, ajutoare sosite de la Bucuresti vândute la Odesa, scriitori asasinati, lovituri nocturne în magazia Societatii, anchete masluite, un tânar politist care da de firul afacerilor toate sunt acolo. Si ca o încununare a actiunilor organizatorilor Sobolaniadei, in final toti dirijorii sunt avansati, utopia inversa este perfecta.
În utopiile pozitive cu care ne-a obisnuit cinematografia în final, personajele negative sunt demascate si sfârsesc în închisoare, sa ne amintim doar celebrul film „Z”, filmul din 1969 al lui Kosta Gavras care a dat tonul acestor utopii pozitive. Nicolae Rusu se afla undeva la polul opus, si ceea ce ar fi trebuit sa fie într-un final festivism, este de fapt o tragedie.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii