În numarul 5 al revistei Luceafarul de dimineata, revista de cultura a Uniunii Scriitorilor din România, director Dan Cristea, secretar general de redactie Aurel Maria Baros, am retinut o extrem de interesanta analiza a operei lui Urmuz sub semnatura lui Petre Raileanu.
Articolul se intituleaza Urmuz, Burlesc & sublim si încearca sa patrunda în tainele literaturii lui Urmuz, un scriitor care ar fi ramas un anonim sau doar un scriitor de cafenea care vedea lucrurile prin ochelarii absurdului, daca n-ar fi fost revendicat de miscarea avangardismului europeana.
Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzau s-a nascut în 1883 la Curtea de Arges si a murit în noiembrie 1923, la Bucuresti, când s-a sinucis cu un foc de pistol la Sosea. Istoricul literar George Calinescu scria în monumentala lui Istorie a Literaturii Române din 1941 ca „el a vrut sa moara într-un mod original, fara vreo cauza sau vreun scop precis”.
Într-adevar Urmuz avea o situatie sociala stabila si bine remunerata, grefier la Înalta Curte de Casatie si Justitie, debutase cu un an înainte cu volumul Pagini bizare, si nimic nu anunta gestul lui fatidic din 1923.
„Scrierile lui Urmuz sunt o sfidare a literaturii”, scrie Petre Raileanu, „si a unei îndelungate traditii de conventii literare. Procedând mai întâi, asa cum se observa înca din titluri, la relativizarea genurilor literare formalizate ca atare si unanim acceptate de secole de istorie literara. Transgresarea genurilor, scrie Gérard Genette, nu înceteaza sa le presupuna. De altfel, si pentru aceasta chestiune specifica a genurilor literare, Urmuz plaseaza în textul naratiunilor un sistem de semnalizare bine pus în evidenta, astfel încât cititorul sa nu poata trece fara sa-l remarce: roman în patru parti, fabula, poem eroico-erotic si muzical (o noutate absoluta), epopeea.”
Despre romanul „Pâlnia si Stamate”, autorul scrie: „Pâlnia si Stamate” este un „roman în patru parti” care se întinde pe sase pagini si jumatate. Ce este un roman? Dictionarul Larousse propune aceasta definitie simpla si sintetica: „Opera de imaginatie în proza de o anume lungime, al carei interes rezida în na-ratiunea de aventuri, studiul moravurilor sau al caracterelor, analiza de sentimente si pasiuni, reprezentarea realului sau a diverselor date obiective si subiective; gen literar regrupând operele prezentând aceste caracteristici.”.
Textul lui Urmuz confirma si desfiinteaza în acelasi timp definitia romanului. Caci toate elementele enumerate mai sus sunt prezente în maniera redusa, uneori doar abia schitate. În interstitii el introduce contrasens, ironie, provocare, deriziune, terminând prin a ruina genul enuntat. La fel va proceda Gherasim Luca în Roman de dragoste, publicat în 1933, sase pagini si jumatate situate într-un alt registru: dorinta sexuala si ratacirile ei.
Cronicari, celebra fabula pe care Sasa Pana, cu o intuitie justa, a plasat-o la finalul primei editii Urmuz din 1930, reluata ca atare de toate culegerile publicate ulterior, scrie Petre Raileanu, „functioneaza ca un concentrat al stilului autorului: o succesiune de enunturi paratactice a caror juxtapunere nu are temeiuri logice, urmând principiul colajului vizual. Compozitia este rimata si ritmata în maniera cântecelor inventate de copii, cautând asonanta si nu sensul. Raportat la definitia fabulei, scurta naratiune în proza sau versuri menita sa ilustreze un adevar moral, textul lui Urmuz, animat de verva parodica si cantonat în absurd, este, ca si în cazul romanului, o parodie a genului pe care-l revendica. Daca ar fi sa degajam o morala din aceasta «fabula», pe principiul ca virtuozitatea investita în acest semnificant curios, «bizar», pentru a fi în acord cu autorul, are drept scop impunerea unui semnificat, cu alte cuvinte, non-sensul este un sens, ea, morala fabulei s-ar referi la imposibilitatea comunicarii. Având în vedere ca scrierile lui Urmuz se situeaza în preajma Primului Razboi Mondial cu cortegiul lui de morti si distrugeri de o violenta fara precedent într-o lume civilizata, morala pare verosimila”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii