Exista anumite aspecte ale sanatatii noastre, la care medicii au acces, dar care nu sunt usor sau nu sunt deloc comunicate direct pacientului, fie din motive ce tin de deontologia profesiei, fie de posibilul impact psiho-emotional si al evolutiei bolii. Anuntarea unui cancer sau a altui diagnostic la fel de grav va fi evitata de regula de medic, care se teme ca pacientul va renunta sa se ingrijeasca in mod corespunzator si deci sa lupte cu boala. Aceasta, deoarece exista numeroase idei preconcepute in asemenea situatii, iar daca medicul adauga si ca tratamentul presupune efecte secundare neplacute, apare riscul ridicat ca bolnavul sa nu urmeze tratamentul prescris.
Medicul stie tot?
Cel mai frecvent asa credem, iar daca constatam ca uneori acesta nu cunoaste detalii legate de afectiunea noastra, neincrederea ne poate face mai mult rau. Insa omul in halat alb poate sa ne ascunda adevarul in mod deliberat, fiindu-i greu sa admita daca nu are solutii optime de rezolvare a problemelor. El este, totusi, un om, deci are limitele si carentele sale si nu trebuie confundat cu Dumnezeul care speram sa faca peste noapte un miracol pentru a ne readuce sanatatea pierduta pe parcursul poate a zeci de ani. Sa nu uitam nici ca medicina e din ce in ce mai complexa, se dezvolta rapid si, chiar daca specialistul detine informatiile necesare, mijloacele concrete ce ii stau la dispozitie pentru a le aplica pot fi deficitare ori chiar pot reprezenta doar un vis frumos…
Sanse de vindecare
Timpul ramas de trait este una dintre cele mai sensibile si mai dramatice probleme cu care se confrunta bolnavul grav, dar si medicul – de altfel primul care stie aceasta. De fapt, mai exact spus, nu stie niciodata exact cat anume mai are de trait pacientul, ci doar ca sfarsitul nu este la fel de imprevizibil ca in cazul omului sanatos. Dar chiar si atunci cand evaluarea se poate face destul de precis, medicul nu ii poate spune bolnavului, pur si simplu: "Mai aveti de trait cam 3 luni!", mai ales ca e posibil si sa greseasca. De aceea se sugereaza o informatie oarecum relativa, de genul: "Exista 1/3 sanse de vindecare.", si nu "Exista 2/3 posibilitati de deces.".
Nu exista tratamente corespunzatoare bolii respective – iata o situatie mai degraba jenanta pentru medic si alarmanta pentru pacient, mai ales in cazul oarecum special al trecerii de la tratamentul curativ la cel paliativ (un fel de "anticamera" a mortii, unde se poate sta un timp nedeterminat). Oricum, cunoasterea adevarului nu ar ajuta in niciun fel la ridicarea moralului pacientului si nu va grabi vindecarea, daca aceasta mai este posibila.
Raspunsuri ezitante
Aparitia metastazelor (migrarea celulelor canceroase in organism, la distanta de focarul principal al bolii) este un anunt cel putin la fel de dificil ca si cel al cancerului. Numerosi medici evita de altfel sa vorbeasca despre aceasta, daca exista si cea mai mica indoiala asupra diagnosticului, pentru ca stiu ca risca sa greseasca, urmarile putand fi devastatoare pentru pacient si defavorabile medicului. Poate ca mai putin indreptatiti sa taca sunt cei care, desi metastazele sunt evidente, prefera sa nu-l informeze pe pacient asupra starii lui reale.
Intrebarile puse medicului in mod confuz, fara a urmari o tinta precisa, nu vor primi raspuns, deoarece acestuia ii este mai convenabila tacerea. Exista o diferenta clara intre a raspunde la intrebarile bolnavului si a oferi informatii din propria vointa. De altfel, unii medici se folosesc de inabilitatea ori nestiinta pacientilor de a pune intrebari, pentru a se ascunde cumva in spatele acestora sub motivatia de regula inexacta (exista si situatii opuse) "pacientul nu doreste sa stie, e intr-o perioada de refuz a adevarului de care se teme".
Efectele secundare
Efectele secundare ale medicatiei constituie un alt punct sensibil in relatia medic/pacient. In primul rand, pentru ca niciun medic nu poate spune cu fermitate "acest medicament nu are efecte secundare", "nu exista nicio interactiune cu alte medicamente" sau "nu pot exista recidive", stiut fiind ca toate medicamentele pot avea urmari nedorite. Aceasta, deoarece el stie ca si stiinta are limitele ei. In paranteza fie spus, in sistemul nostru medical, la fel ca in majoritatea tarilor, functioneaza si un fel de mecanism paralel de prescriere a medicatiei, in care medicii sunt "determinati" sa recomande anumite produse farmaceutice, in detrimentul altora, mai ieftine si cu aceleasi efecte, dar ai caror producatori nu isi pot face un astfel de lobby nu tocmai corect.
Anunt pe ocolite
Maladia Alzheimer reprezinta una dintre marile frici ale persoanelor trecute de prima tinerete. Pentru ca e o boala extrem de "urata" (se deterioreaza sistemul nervos, bolnavul are amnezii, halucinatii, tulburari de comportament grave etc.) si deocamdata fara sperante de vindecare. E de preferat atitudinea celor mai multi medici, care nu anunta brutal acest diagnostic, ci incep prin a sugera ca analizele nu pot exprima suficient de clar existenta unui inceput de Alzheimer, ca exista mai multe ipoteze legate de aceasta maladie, dar ca inca se fac cercetari in domeniu. Altfel spus, informarea se face in etape, astfel incat pacientul sa aiba la inceput un soi de ingrijorare in aceasta privinta, apoi sa se obisnuiasca cu gandul ca ar putea suferi de asa ceva; in final, aflarea situatiei concrete va fi mai putin traumatizanta pentru el. Pe scurt, atunci cand mergem la medic, fie si pentru o problema la prima vedere minora, trebuie sa ne asteptam si sa plecam acasa incomplet informati si lamuriti in legatura cu starea noastra reala de sanatate; din motive justificate mai mult sau mai putin.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii