Medicamentele marii

          Macar din când in când, este bine si absolut normal sa aruncam si câte-o privire optimista in viitorul nostru, sub aspectul sanatatii; desi o sumedenie de boli grave fac ravagii pe planeta (sa ne gândim la ceea ce ne afecteaza puternic si pe noi, românii: cancerele, tuberculoza, obezitatea, SIDA, bolile cu transmitere sexuala s.a.

          Macar din când in când, este bine si absolut normal sa aruncam si câte-o privire optimista in viitorul nostru, sub aspectul sanatatii; desi o sumedenie de boli grave fac ravagii pe planeta (sa ne gândim la ceea ce ne afecteaza puternic si pe noi, românii: cancerele, tuberculoza, obezitatea, SIDA, bolile cu transmitere sexuala s.a.m.d.). Ofensiva actuala a medicametelor de sinteza se loveste de paradoxul aparent ca, nu de putine ori, acestea vindeca temporar, ulterior fiind nevoie de un nou tratament, eventual cu doze sporite ori cu produse medicamentoase dintr-o generatie mai noua. Lucru de altfel explicabil prin faptul ca preparatele chimice actioneaza asupra efectelor unei boli, adica „radacina” acesteia ramânând cuibarita in organism si pândind momentul prielnic pentru a se manifesta din nou, mai virulent.
          Un mediu de mai mult timp explorat, in ideea identificarii unei resurse de remedii mai eficiente si mai greu de epuizat, este cel acvatic si in special cel oceanic. Lucru care nu trebuie sa ne surprinda, macar pentru faptul ca viata, se spune, a aparut in mare.
          
          Optimistii sustin ca, nu peste mult timp, prin farmacii va adia o puternica briza dinspre larg, semnificatia acestei imagini metaforice fiind ca specialistii si cercetatorii domeniului gasesc tot mai multe argumente pentru increderea lor in calitatile curative a tot ce inseamna mare, de la apa sarata, pâna la animalele ce o populeaza si la mineralele ei. Ocupând peste 70% din suprafata terestra, oceanele constituie o gigantica „supa moleculara” având printre ingrediente numeroase substante cu un potential terapeutic extrem de vast. De asemenea, marile adapostesc trei sferturi din diferitele forme de viata si un rezervor potential de medicamente aproape neexplorat. De altfel, atât varietatea biotopurilor (atoli tropicali, fose oceanice, tarmuri cu maree), cât si vechimea lor (3 miliarde de ani, fata de 400 milioane de ani, de când exista viata pe uscat) au determinat in primul caz o biodiversitate extrema.
          
          Pentru a supravietui atât de mult timp, pentru a se reproduce, a se apara, a ataca sau a coloniza spatiul din jur, organismele vii subacvatice au fost nevoite sa produca substante a caror compozitie chimica este deseori diferita in mod radical de cea a moleculelor intâlnite la vietuitoarele de pe uscat. Care, totusi, au permis fabricarea a 40% din produsele utilizate in chimioterapie. Datorita modului lor de viata – fixate pe roci, pe plante sau pe alte animale – aceste organisme incapabile sa fuga din fata pradatorilor au dezvoltat alte metode pentru a nu le cadea victime. Ele, ca si organismele impreuna cu care traiesc in simbioza, secreta o mare cantitate de substante toxice, repulsive sau indigeste pentru agresorii lor, substante ce reprezinta veritabile arme chimice.
          
          In special cancerologia, dar si alte domenii medicale se arata foarte interesate de substantele marine folosite deseori drept arme defensive. Prima descoperire importanta, in zona marina, s-a facut in anul 1951. Este vorba despre un burete oarecare, Cryptothetya crypta, la care s-au pus in evidenta substante chimice extrem de eficace impotriva anumitor forme de leucemie acuta. Buretele se gaseste pe fundurile marilor si chimistii i-au putut descoperi si copia „mecanismele”, transformându-l in Ara C (cytosina arabinosina). De altfel, de-a lungul anilor, farmacologia marina si-a câstigat un loc distinct in cadrul domeniului medical, in multe tari occidentale dezvoltându-se laboratoare specializate.
          
          Sute de compusi anti-tumorali de origine marina au fost repertoriati si, saptamânal, sunt izolati altii, la un animal marin, la o molusca, la un burete, la o alga etc. Oceanele au nascut deja medicamente impotriva herpesului si a zonei zoster, ca si o intreaga familiede antibiotice, cefalosporinele. Progresul tehnic ofera mari sperante, in ce priveste explorarea tezaurului farmaceutic marin, dar apar implicit si amenintari ale mediului, legate de o posibila supraexploatare. Cert este ca, in momentul prezent, visul capitanului Nemo, plasat in zona protejarii sanatatii umane, nu mai este o utopie. Numai in Spania, de exemplu, exista peste 3000 de asemenea compusi marini, iar tara noastra face pasi mici, dar eficienti, pe tarâmul reprezentat de aceasta noua categorie de remedii (sa amintim numai algele si cartilajul de rechin, care-si câstiga tot mai numerosi adepti). Asadar, sperante exista, trebuie doar sa le gestionam cu intelepciune.