Terapie prin cuvântStresul combatut cu silentium-terapia

  
     Gheorghe Nanu, Bucuresti: "În permanenta ma simt obosit, nu-mi gasesc linistea, desi nu am motive serioase care sa-mi provoace aceasta stare. Numeroase cunostinte de-ale mele se plâng de acelasi lucru.
  
     Gheorghe Nanu, Bucuresti: "În permanenta ma simt obosit, nu-mi gasesc linistea, desi nu am motive serioase care sa-mi provoace aceasta stare. Numeroase cunostinte de-ale mele se plâng de acelasi lucru. Cauza sa fie doar viata stresanta în care traim, fara momente reale de odihna si relaxare?"   Este în afara de orice îndoiala ca linistea, ca un bun public, de o incomensurabila valoare, nu mai este la îndemâna noastra. Or, într-un asemenea context, nu trebuie sa ne surprinda faptul ca weekend-ul a devenit visul nostru saptamânal, dar si obsesia noastra tot saptamânala. Caci, într-adevar, aceasta microvacanta ritmica reprezinta în final expresia cea mai elocventa a dorintei de recuperare a linistii primare, pe care memoria genetica – întotdeauna infailibila – o pastreaza nealterata în structurile noastre cele mai intime. Este vorba, desigur, de acea liniste profunda si pura, care odinioara nu era tulburata de nimic. Cum omenirea a intrat, gratie masinismului si gratie mutatiilor pe care le-a indus aceasta si în special de ordin sonic, într-o epoca tot atât de diferita fata de cea anterioara, nu trebuie sa ne surprinda via miscare de idei iscata în lume pe marginea apelului din ce în ce mai insistent la silentium-terapie, respectiv la terapie prin liniste, care sa ne ajute sa iesim din impasul în care ne aflam din acest punct de vedere. Cum s-a demonstrat de pe pozitii stiintifice ca retragerile intermitente în conditii de liniste, de solitudine si de solilocviu, pot, pe baza unor misterioase restructurari si regenerari a disponibilitatilor noastre energetice, sa ne aduca pe linia de plutire a normalului, trei sunt directiile pe care se merge din acest punct de vedere. În primul rând, folosirea weekend-ului si, în acest scop, adaptarea acestuia strictei noastre personalitati si ambiantei sonice în care evoluam. În al doilea rând, cel putin pentru citadinii care suporta cu dificultate orasul, se impun iesiri periodice la tara, neuitând ca în optica poetului si prozatorului francez din secolul trecut, Charles Pierre Beaudelaire, ca si a multora dintre noi, notiunea de week-end este identica cu aceea de a reface orasul la tara. Si ca dovada ca, într-adevar, asa stau lucrurile, în din ce în ce mai numeroase centre urbane de pe mapamond, se practica fenomenul exurbanizarii, fenomen care consta din parasirea orasului cel putin la sfârsit de saptamâna, când cei în cauza se instaleaza într-o alta locuinta pe care si-au amenajat-o în apropierea respectivei metropole sau numai au închiriat-o. Reputatul medic si scriitor francez Georges Duhamel, plecat din lumea celor vii în 1966, propune o alta reteta si anume: "câteva ceasuri de solitudine (adica de liniste) în fiecare zi, câteva zile de solitudine în fiecare luna, si câteva luni de solitudine în fiecare an.