Copilul este incomparabil mai receptiv la imaginea vizuala, decât la cea auditiva. Stim cu totii ca universul sau este alcatuit în mod precumpanitor din imagini.
Copilul este incomparabil mai receptiv la imaginea vizuala, decât la cea auditiva. Stim cu totii ca universul sau este alcatuit în mod precumpanitor din imagini. Aceasta este si explicatia surprinzatoarelor rezultate pe care le-a dat popularizarea picturii în rândul copiilor folosindu-se de creioane colorate si chiar de peneluri, ei dau curs marii lor impresionabilitati vizuale si astern pe hârtie sau pe pânza imagini de o extraordinara originabilitate si sugestibilitate în acelasi timp, imagini care pur si simplu ne capteaza. O asemenea expozitie a fost organizata, nu cu multa vreme în urma, chiar în cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Când copilul, absorbit peste masura gratie marii sale impresionabilitati urmareste concentrat ceva din caruselul de imagini fugare al micului ecran, el devine pe de-antregul captivul unei stari psiho-fiziologice de impregnare perceptiv-motorie, care îl aduce într-o stare de veritabila prehipnoza sau para-hipnoza.
Sa nu uitam, tot apropo de copii, ca televizorului îi este propriu un urias potential de impresionabilitate. Tot acest aparat dispune, în plus, de misterioase posibilitati de a ne oferi o realitate mai reala decât realitatea însasi. Este clasic în acest sens exemplul acelui copil care, dupa ce a admirat pe micul ecran cascada Niagara, admirabil si grandios prezentata gratie transfocatorului si elicopterului din care era manipulat acesta, copil care, într-o alta împrejurare se afla dimpreuna cu parintii sai chiar la fata locului, în bataia stropilor de apa, a exclamat de-a dreptul stupefiat: „Dar bine, tata si mama! La televizor cascada aceasta era mult mai frumoasa!” Pentru toate aceste motive, micul ecran urmarit dincolo de anume limite de catre copii, exercita asupra acestora si o serie de influente negative în ceea ce priveste sanatatea. Cel mai mult frapeaza din acest punct de vedere anume fatigabilitati oculare, care treptat se întind la întreg organismul. Si tot în legatura cu fatigabilitatea, sa nu uitam ca televizorul prelungeste în noapte oboseala de peste zi, si în special pe aceea de ordin nervos, desfiintând acel crepuscul fiziologic care precede somnul, asigurându-i acestuia eficienta.
Tot televizorului în exces îi datoram si asa-numita telenevroza, de care se vorbeste atât de mult în ultimul timp, frecventa în special la copii. W. Friedman, un cercetator în problema, de peste ocean, a descris în ultimul timp ceea ce el a denumit „sindromul de duminica”, sindrom constând din oboseala, neliniste, inapetenta, insomnie si irascibilitate, simptome care le-a observat la copiii si adolescentii mai fragili sub raport psihic, care vizioneaza alaturi de parintii lor, si da capo al fine, programele TV de sâmbata seara.
Cât de complicata este îmbatrânirea?
O enuntare inspirata a lui Aristotel defineste batrânetea ca o „boala naturala”....
Comentarii