Pentru creatorii tuturor timpurilor, factorii de mediu care actioneaza asupra operelor de arta constituie o provocare esentiala. Atmosfera, cu continutul ei de vapori de apa si gaze poluante, deterioreaza materialele metalice. Solul, prin sarurile dizolvate si dezvoltarile biologice, actioneaza atât asupra metalelor, cât si a materialelor de constructie.
Acesta este avertismentul ecologic al naturii. De aceea, fiecare creator îsi selecteaza cu maxima rigurozitate materialele unei opere monumentale. Generatiilor care se succed le revine obligatia de a le asigura perenitatea printr-o activitate de conservare fundamentata stiintific.
În anul 1886, inginerul francez Gustave Eiffel realiza Statuia Libertatii, cel mai important simbol al Americii si al patrimoniului de monumente ale umanitati. Statuia a fost conceputa din cupru la exterior si otel carbon la interior. Cuprul a fost utilizat ca urmare a excelentei rezistente la oxidare, iar otelul carbon era singurul cunoscut în acel moment – otelurile inoxidabile fiind abordate mult mai târziu pentru constructia monumentelor de arta. Restauratorii anului 1980, proveniti de la Texas Instruments Incorporation au evidentiat minunata „patina" a timpului pe care o dobândeste suprafata din cupru expusa atmosferic. Dupa 100 de ani, numai 5% din grosimea initiala de 2,5 mm s-a deteriorat prin coroziune electrochimica. Ranile profunde ale lui Lady Liberty s-au concentrat în osatura interioara a statuii: barele din otel carbon au ruginit ca urmare a coroziunii galvanice caracteristice zonelor de contact dintre cupru si otel carbon. Eiffel îsi luase o masura de protectie prin captuseala interioara a statuii cu o umplutura de azbest impregnat cu selac. Cu timpul, aceasta a devenit poroasa si a asigurat un mediu electrolitic deteriorarii corozive. Statuia Libertatii a fost restaurata de compania Texas Instruments, între anii 1980 si 1986, dupa procedurile pe care însusi Gustave Eiffel le-a recomandat, dar, în acelasi timp, au respectat opiniile sculptorului francez Frédéric Auguste Bartholdi. Fondurile de finantare s-au constituit din contributii particulare si au totalizat 230 milioane de dolari. Stratului exterior din cupru i-a fost redata uniformitatea structurala, iar otelul carbon de la interior a fost înlocuit cu otel inoxidabil austenitic. Aceste interventii riguroase au fost efectuate pentru a marca un demers durabil. În acest mod, americanii au facut sa triumfe ceea ce sculptorul român Constantin Brâncusi denumea: „disciplina spiritului asupra efervescentei materiei." Românii constata, de asemenea, ca din 1937 si pâna în prezent, monumentul de la poalele Carpatilor – „COLOANA FARA SFÂRSIT" din Tg.Jiu – necesita un efort de restaurare. Au gândit, însa ca aceasta activitate poate fi încredintata unui mecena al artelor plastice, într-o tara care a pregatit timp de un secol specialisti reputati în domeniul constructiei si protectiei suprafetelor metalice. Adevaratul mecena al Coloanei 2000 s-a remarcat a fi Banca Mondiala care a acordat un împrumut cu dobânda, rambursabil în 10 ani, în valoare de 10 miliarde de lei. Este un „business management" specific, în care primeaza mediatizarea, agrementarea unui cerc de initiati, cât si iluzia unui spatiu românesc redat turismului international. Aceste considerente vor sa ilumineze un tunel al sperantei.
Japonezii, avizi de cunoastere si comunicare, si-au împlinit visul de a urmari eclipsa din august 1999 la poalele Carpatilor, la Tg.Jiu. Ei doreau sa perceapa vizual si „Coloana fara sfârsit". Au fost uimiti, însa, de un spatiu plantat cu o multime de schele metalice multicolore, din care lipsea Coloana dezmembrata în module depozitate în cabine speciale. Totul, în vederea restaurarii atât de necesare dupa o jumatate de secol. Le-am înteles, atunci, uimirea: si japonezii, ca si românii, sunt mereu în cautarea – nu a „timpului pierdut" – ci a MIRIFICULUI!
Ecaterina Batraneanu
Comentarii