Vitregia vremii a fost resimtita dintotdeauna de oameni drept una dintre cele mai teribile calamitati ce se puteau abate asupra lor. In urma cu zece mii de ani, insa, stramosii nostri erau obligati sa se ascunda prin pesteri, din cauaza erei glaciare si tanjeau dupa caldura Soarelui. Astazi, ne plangem de ierni prea scurte si de veri prea toride. Si daca inca va mai intrebati unde sunt zapezile de altadata, cu siguranta nu veti fi dorit sa le apucati. Cel putin nu pe cele din anul 1709, considerat de specialisti drept cel mai rece din istoria cunoscuta a omenirii.
Oamenii „mancau iarba precum oile”
In Anglia acea iarna a ramas cunoscuta drept „The Great Frost”. La francezi a intrat in legenda drept „Le Grand Hiver”. Au fost trei luni de frig naprasnic, ce vor aduce mai apoi foamete si razmerite. In Scandinavia, Marea Baltica a inghetat asa de tare incat oamenii au putut merge kilometri intregi peste zapoarele groase, pana in aprilie! In Elvetia, haite de lupi flamanzi au navalit, turbati de foame, in satele din vai. Venetienii traversau laguna inghetata pe patine iar pe coasta de vest a Italiei oamenii au murit de frig cu zecile. Dar in acel moment ce era mai rau abia urma sa vina. Pretutindeni pomii fructiferi, nucii si maslinii au degerat si n-au mai dat rod.
Cand primavara a sosit, in sfarsit, pe la finele lui mai, dupa frig a urmat foametea. In Paris, multi au supravietuit deoarece autoritatile regale, temandu-se de rascoale, i-au obligat pe bogatasi sa-si deschida baierele pungilor si sa ofere hrana gratuita saracilor. Ramasi fara proviziile de grau, taranii din multe sate ale batranului continent au fost obligati sa fabrice paine din ferigi macinate, la care au adaugat urzici si maracini. Disperati, oamenii mureau de foame pe campuri, „mancand iarba precum oile”. Pana la finalul anului, circa un milion de nefericiti aveau sa piara, de frig sau de foame.
Un continent de gheata
Aceasta grozavie nemaivazuta a inceput pe 6 ianuarie 1709. Atunci, temperaturile au scazut foarte mult si timp de trei saptamani gerul cumplit n-a mai parasit Europa. A urmat o scurta incalzire si din nou, frig fara seaman, mercurul inghetand in termometre! Din Scandinavia, la nord, in Italia, la sud, si din Rusia la est, pana pe coastele vestice ale Frantei, totul s-a transformat in gheata. Apele marilor au inghetat, ca si cele ale raurilor si lacurilor. Chiar pamantul era bocna, la peste un metru adancime. Vitele mureau de frig in grajduri, crestele cocosilor degerau si cadeau, din cauza gerului, copacii explodau iar calatorii ce se aventurau pe drumuri inghetau, intepeniti de frig.
„Cred ca anul acesta gerul a fost mai naprasnic decat oricand alta data, in memoria omului”, nota savantul englez William Derham, unul dintre primii pasionati de meteorologie, si nu se insela. Rector al Universitatii Upminster, de langa Londra, Derham obisnuia sa-si verifice de trei ori pe zi termometrul si barometrul, inca din 1697. In noaptea de 5 ianuarie, mercurul a coborat la minus 15 grade sub zero si a ramas acolo, nemiscat, vreme de doua saptamani. Apoi a urcat la minus 6 si a coborat iarasi si mai mult, pana la mijlocul lui martie. Intr-un raport inaintat catre Royal Society, Derham sublinia ca a vazut pesti inghetati in rauri si aprecia ca „milioane de pasarele” au murit, congelate. Pierderea arbustilor exotici din gradinile aristocratilor i se parea fireasca dar il mira faptul ca pana si stejarii masivi, obisnuiti cu iernile geroase, sucombasera.
Painea era taiata cu toporul!
Nici peste Canalul Manecii lucrurile nu stateau pe roze. Chiar regele si suita sa dardaiau vartos, la palatul din Versailles. Ducesa de Orleans ii scria matusii sale, aflate in Germania: „Stau langa un foc urias, am baricadat usile si ferestrele cu suluri de lana, am o blana de samur pe umeri si picioarele le tin intr-o blana de urs si totusi simt ca mor de frig. Abia tin penita cu degetele degerate, cand iti scriu aceste randuri. Niciodata n-am mai vazut o asemenea iarna.” In casele mai umile ale Frantei, oamenii mergeau la culcare incotosmanati, spre a se trezi, peste noapte, ca scufiile le inghetasera pe cap!
Painea era atat de inghetata incat taranii o taiau cu topoarele si o incalzeau la foc minute bune, ca s-o poata mesteca. Din toata tara ajungeau la Paris rapoarte ingrijoratoare, vorbind despre mii de morti, din cauza gerului. Cu drumurile si raurile blocate de zapada si gheata, transportul proviziilor spre orase devenise imposibil. Timp de trei luni, Capitala a fost izolata si fiecare s-a descurcat cum a putut, de foame oamenii ajungand sa se hraneasca si cu curelele de piele ale pantalonilor sau cu scoarta de copac.
Intrebari fara raspuns
Ce s-a intamplat in acel an? De ce iarna 1708-1709 a fost atat de grea? Climatologii moderni au incercat sa ofere o explicatie acestei anomalii, din cauza careia, apreciaza ei, temperatura medie a fost atunci cu peste 7 grade Celsius mai mica decat in cea mai rece iarna. Se stie ca vara anului 1707 fusese atat de caniculara incat multi oameni murisera din cauza caldurii. Dar apoi, temperaturile au inceput sa scada, din cauza ca in 1707 si respectiv 1708, vulcanii Fuji Yama, din Japonia, si Vezuviu, din Italia, au erupt, aruncand mii de tone de cenusa in atmosfera si aruncand un val asupra lumii. Cea mai afectata a fost Europa, dar sa se fi datorat iarna teribila din 1709 acestor eruptii? Specialistii in meteorologie apreciaza ca de obicei, cauza imediata a iernilor friguroase in Europa o reprezinta valurile de frig venite din Siberia.
Dar toate marturiile contemporane nu atesta prezenta unor vanturi din nord ci dimpotriva, din sud si vest, care ar fi trebuit, in mod firesc, sa aduca cu ele curenti de aer cald, dinspre Sahara si Atlantic. O alta descoperire stranie a meteorologilor este ca luna ianuarie 1709 a fost neobisnuit de furtunoasa. Or de obicei, furtunile de iarna aduc o vreme mai calda asupra Europei. Combinatia de ger, furtuni si vanturi dinspre vest sugereaza deci ca alte mecanisme au fost responsabile pentru conditiile de atunci. In anii ce au urmat, iernile au devenit incomparabil mai blande si cu timpul, situatia s-a normalizat. Insa oamenii de atunci n-aveau sa uite niciodata iarna „marelui ger”…
GABRIEL TUDOR
Comentarii