Unul dintre cei mai mari – si cu siguranta cel mai celebru – dintre imparatii Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana, Frederic I a reprezentat in epoca simbolul suveranului de sorginte divina, adevarat urmas al Cezarilor Romei, prin maretia si carisma lui aproape legendara. Insasi prezenta sa fizica inspira respect si teama superstitioasa printre supusi. De o statura impresionanta, cu chipul impodobit de o barba prelunga, de culoarea aramei, Frederic parea aproape un personaj de basm.
De altfel, atat datorita vietii sale plina de aventuri si ispravi cavaleresti, cat mai ales mortii invaluite in mister, el constituie astazi un personaj mitologic, legendele germane numindu-l „riga fara moarte” si considerand ca el nu a murit, ci se va intoarce curand, spre a stapani lumea. De altfel, e interesant de precizat aici ca insusi Hitler, atat de pasionat de miturile germane si de ocultism, era ferm incredintat ca reprezinta o reincarnare a marelui suveran medieval!
Luptator in cruciada
Despre copilaria lui Frederic – nascut pe la 1122 sau 1125, dupa unele izvoare – nu se cunosc prea multe lucruri. Mama sa, Iudith de Bavaria, provenea dintr-o familie guelfa (care sprijinea politica Papei), iar tatal sau – Frederic de Swabia, un Hohenstaufen veritabil, ce manifesta tendintelor hemonice ale imperialilor germani, sprijinitori ai ghibelinilor, a murit cand baiatul avea inca o varsta foarte frageda. Unchiul lui Frederic, imparatul Conrad, a decis sa-l lase mostenitor pe acesta, pentru a pune capat rivalitatii dintre cele doua tabere.
In 1147, Frederic a devenit duce de Suabia si curand a facut prima sa calatorie in Rasarit, insotindu-l pe unchiul sau, regele german Conrad al III-lea in cea de-a doua cruciada. Desi expeditia s-a incheiat cu un dezastru de proportii pentru armata crestina, Frederic s-a acoperit de glorie, dovedindu-se un talentat si viteaz ostean si cucerind totala incredere a regelui. Cand acesta a murit, in februarie 1152, coroana i-a fost incredintata lui Frederic, stiind ca o va purta cu cinste si ca va face fata anarhiei care ameninta sa cuprinda statele germane.
Potrivit descrierii pe care invatatul cleric Rahewin, autor al unei biografii a imparatului, i-a facut-o, Frederic „avea un caracter atat de brav incat nici macar cei gelosi pe puterea sa nu se puteau abtine sa nu-i aduca elogii. Era mai inalt si mai bine cladit decat un om de statura medie. Avea parul de aur, carliontat pe frunte, ochii sfredelitori si barba rosie ca focul. Intregul sau chip degaja bunatate si fericire si cand se inrosea, cel mai adesea o facea din timiditate, si de prea putine ori de manie.”
Pe drumurile Italiei
Frederic a intreprins sase expeditii in Italia, in prima dintre ele fiind incoronat – pe 8 iunie 1155 – imparat al Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana, de catre Papa Adrian al IV-lea. In toamna aceluiasi an, el a fost nevoit sa se intoarca grabnic in Bavaria, unde izbucnisera revolte impotriva autoritatii imperiale. Actiunea sa hotarata si pedepsirea fara mila a rebelilor au dus la restabilirea ordinii. In 1158, Milanul, principalul oras din Lombardia (provincie ce apartinea, formal, de Imperiul German) s-a revoltat impotriva dominatiei teutone, drept pentru care Frederic, in fruntea a nu mai putin de o suta de mii de soldati, a trecut Alpii, intr-o expeditie de pedepsire.
Dupa un asediu indelungat, orasul s-a predat, beneficiind de marinimia tanarului imparat, care i-a impiedicat pe osteni sa-l jefuiasca. Dar milanezii nu au apreciat cavalerismul lui Frederic si, abia plecate trupele germane, au ridicat iar steagul rascoalei. De aceasta data, represaliile au fost crunte: orasul a fost distrus si cele mai multe dintre cladiri date focului. Dar deja scanteia nesupunerii fusese aprinsa si curand, alte orase din Italia de Nord s-au razvratit impotriva autoritatii imperiale. Ele s-au unit intr-o liga, in frunte cu vesnic rebelul Milan si l-au sfidat pe imparat, avand si sprijinul noului Papa, Alexandru al III-lea, un dusman declarat al lui Frederic.
Suveranul Pontif nu a ezitat sa-i ceara imparatului sa paraseasca imediat Italia, amenintandu-l cu excomunicarea. Dar imparatul nu era omul care sa se lase impresionat de aceste amenintari si, cand Papa si-a tinut promisiunea, in 1160, el si-a declarat sprijinul pentru anti-Papa Victor al IV-lea! In octombrie 1166, Frederic a plecat iarasi spre Italia, pentru a o incorona pe noua lui sotie, Beatrice, imparateasa a Sfantului Imperiu. Motivul era se pare altul – intarirea influentei la Roma si in sudul peninsulei.
De asta data, nu italienii au fost cei ce l-au alungat, ci o cumplita epidemie de ciuma, care a decimat trupele germane. Peste opt ani, imparatul lua iar drumul peninsulei italice, cu la fel de putin noroc. Pe 29 mai 1176, la Legnano, langa Milano, armata sa a fost complet zdrobita de liga oraselor italiene. Insusi imparatul a fost ranit in lupta si multi l-au crezut mort. Neavand incotro, a trebuit sa inceapa negocieri de pace cu Alexandru al III-lea si Liga Lombarda, negocieri finalizate prin pacea de la Venetia (1177), prin care imparatul si Papa se declarau „prieteni”: Frederic recunostea dreptul Suveranului Pontif de a conduce Statele Papale, Alexandru accepta autoritatea imparatului asupra Bisericii din Imperiu.
O moarte bizara
Dupa stingerea conflictului cu Papalitatea, Frederic, ca pentru a-si rascumpara vina ca se ridicase impotriva urmasului Sfantului Petru, a cerut acceptul lui Alexandru pentru plecarea in cruciada. Sa ne amintim ca, dupa ce crestinii detinusera Ierusalimul vreme de optzeci si opt de ani, orasul unde Iisus a fost crucificat va fi recucerit de musulmanii aflati sub conducerea faimosului Saladin, in 1187. Aceasta veste a facut curand inconjurul crestinatatii, starnind un entuziasm religios fara precedent. Papa a acceptat solicitarea lui Frederic, proclamand de indata o noua cruciada.
De asta data nu multimile sarace sau cavalerii aventurieri s-au ridicat la lupta, ci cei mai puternici suverani occidentali – ai Frantei, ai Angliei si ai Germaniei. Adunand aproape o suta de mii de soldati, din toate statele germane, Frederic a pornit spre Palestina, visand deja ca va dezrobi Ierusalimul, proclamandu-se imparat universal. Ostile sale au trecut pe teritoriile actuale ale Ungariei, Romaniei, Bulgariei si Greciei, oprindu-se la Constantinopol in toamna lui 1189. De aici, cruciatii s-au indreptat spre Anatolia, unde, in doua batalii, Frederic i-a infrant pe musulmani.
Apropierea uriasei armate cruciate l-a ingrijorat pe Saladin, care i-a chemat pe toti emirii musulmani in jurul sau, pregatindu-se sa faca fata vijeliosului Barbarossa. Dar, inainte de a putea vedea macar zidurile Ierusalimului, s-a stins din viata intr-un mod deloc vrednic de un conducator atat de viteaz. Pe 10 iunie 1190, la traversarea raului Calycadmus (Salep, aflat in sud-estul Anatoliei), pentru ca singurul pod de lemn pe care aceasta se putea face era ticsit de trupe, si Frederic dorea sa-si intalneasca fiul, plecat mai inainte, cu ariergarda, imparatul nu a mai avut rabdare ca podul sa se elibereze, ci a pornit de-a dreptul prin apa, calare pe mandrul sau armasar.
Dar curentul s-a dovedit prea puternic si amandoi, cal si calaret, au fost luati de apa. Armura greoaie l-a impiedicat pe imparat sa inoate si, pana sa intervina cineva, marele Frederic se inecase… Potrivit cronicarului arab Ibn al-Athir, moartea imparatului s-ar fi produs in cu totul alte circumstante: aruncat de pe cal, el ar fi cazut in apa rece ca gheata, fapt ce i-a provocat un atac de cord fatal. De altfel, cronicarul, contemporan evenimentului, spune – si nu avem motive sa nu-l credem – ca apa raului nu era mai adanca de un metru…
Batranul de pe munte
Panicati de moartea conducatorului lor, atacati din toate partile de musulmani, multi germani au fost ucisi sau au dezertat. Doar 5000 dintre ei au reusit sa ajunga la Accra, sub conducerea fiului lui Barbarossa, Frederic al VI-lea al Suabiei. Acesta luase cu el trupul neinsufletit al tatalui sau, dornic sa-l inmormanteze la Ierusalim, dar eforturile de a-l pastra neatins de putreziciune, in otet, au esuat. Prin urmare, carnea imparatului a fost ingropata in biserica Sf. Petru din Antiohia, oasele la catedrala din Tir si inima si organele interne in Tars.
Insa, asa cum spuneam, pana si astazi se mai crede, in unele cantoane germane, ca Frederic nu a murit, ci se odihneste intr-o pestera din muntele Kyffhäuser, in Turingia, cu barba crescuta alba ca neaua, pana la genunchi, si ochii pe jumatate inchisi, si ca se va reintoarce candva, sufland iarasi din corn si chemandu-si ostile la lupta, pentru biruinta Crucii…
GABRIEL TUDOR
Comentarii