In martie 1942, premierul britanic Winston Churchill avea sa puna eticheta celei mai lungi si mai complexe batalii navale din istoria lumii: Batalia pentru Atlantic. Cronica celui de-al Doilea Razboi Mondial fixeaza acest lung conflict strategic intre 3 septembrie 1939 si 8 mai 1945. Perioada de varf a acestor ani de lupte pe mari si oceane a fost intre mijlocul lui 1940 si finele lui 1943. Beligerantii au fost, pe de o parte aliatii (cu fortele britanice, canadiene si americane in prim-plan) si fortele Axei, compuse din flotele germane si italiene (in special submarine). Un bilant general arata ca victoria strategica a aliatilor (adica strapungerea blocadei germane) s-a soldat cu 3.500 vase comerciale distruse si 174 nave de razboi scufundate. Flotila germana a pierdut 783 submarine.
Operatiunea "Vremuri fericite"
Pentru a putea intelege importanta strategica fundamentala a Bataliei pentru Atlantic, trebuie sa amintim ca Marea Britanie, din cauza pozitiei sale geografice, era dependenta de proviziile de materiale de razboi si nu numai aduse din afara. In acest sens, un prim scop al flotilei de submarine germane, conduse de generalul Karl Doenitz, era distrugerea convoaielor de aprovizionare care stabateau Atlanticul spre Marea Britanie. SUA si Canada erau furnizorii principali, dar evenimentele petrecute in Europa i-au prins nepregatiti corespunzator pe americani. Acestia nu au putut mult timp sa faca fata aparatelor "Kriegsmarine" (flota de razboi) si "Luftwaffe" (flotila aeriana) germane. De aceea, a intrat in istoria Bataliei pentru Atlantic perioada denumita de Hitler si Doenitz "Vremuri fericite". Era vorba despre operatiunea de atac discretionar asupra vaselor comerciale americane in preajma coastelor de est ale SUA, de la statul Maine pana spre statul Nord-Carolina.
Pentru a vedea cu cata inversunare s-a aruncat flotila de submarine nazista asupra navelor americane, vom aminti ca generalul Doenitz a numit acea "perioada glorioasa" germana "Razboiul tonajelor". Practic, generalul neamt primea rapoarte asupra tonelor avute de vasele scufundate si facea un fel de competitie intre echipajele submarinelor atacatoare… Nu trebuie sa uitam faptul ca submarine italiene au sprijinit atacurile germane. Italia a intrat in Axa in iunie 1940, dupa formarea aliantei militare "Pactul de Otel" (martie 1939, semnatare Germania, Japonia si Italia). Atacand in mai multe valuri, distrugerile facute in "Happy Time" (primul val din 1940) au fost de peste 270 de nave aliate scufundate! Pe de alta parte, in aceeasi perioada, un numar de numai 32 de submarine italiene au scos din uz peste 109 nave aliate… Dupa cum se poate vedea, "Vremuri fericite" sau "Sezonul american de vanatoare" (cum spuneau ofiterii germani) a fost o perioada in care balanta razboiului parea sa incline in favoarea lui Hitler.
Rasturnarea situatiei
Evident, fortele navale aliate, in primul rand SUA, UK si Canada, au luat masuri urgente de contracarare a superioritatii germane din Atlantic. Pe baza experientelor din Marea Nordului si Mediterana (si nu numai), britanicii au reusit sa puna la punct sisteme de distrugere de detectare a submarinelor, inclusiv pe timp de noapte. Dupa ce primul submarin german a fost distrus de americani (abia la 14 aprilie 1942), lista pierderilor germane a crescut mereu. Sistemele radar si decodificarea telegramelor secrete au fost alte elemente ale succeselor aliatilor, despre care vom vorbi cu alt prilej.
PAUL IOAN
Comentarii