Din ziua cand Churchill rostea memorabilul sau discurs privind aparitia unei „cortine de fier” in Europa, si pana in 1989, anul revolutiilor est-europene, batranul continent si apoi lumea intreaga s-au aflat permanent sub amenintarea izbucnirii unui razboi de proportii. Din fericire, aceasta infruntare intre statele capitaliste si blocul comunist, dominat de sovietici, nu s-a materializat niciodata si in zecile de ani cat a durat, nu s-a tras nici macar un singur glont. Asta nu inseamna insa ca razboiul rece nu a devenit, uneori, si „fierbinte”, amenintand sa arunce lumea intreaga in haosul unui conflict.
„Atacul” lebedelor
Primul asemenea moment a survenit in noiembrie 1956, in timpul crizei canalului Suez. Atunci, Comandamentul american al apararii aerospatiale – NORAD – a primit avertismente ce pareau sa indice ca se pregatea un atac sovietic de amploare: o flota sovietica se indrepta, din Marea Neagra, spre Marea Egee, intr-o actiune vadit agresiva. In plus, 100 de avioane MIG fusesera detectate zburand deasupra Siriei iar obiecte neidentificate evoluau deasupra Turciei, punand fortele militare locale in stare de alerta maxima. Toate semnalele erau evidente doar ca, la putin timp dupa aceea, s-a dovedit ca ele aveau un cu totul alt sens. Flota sovietica efectua execitii de rutina, MIG-urile faceau parte din escorta – ce-i drept, de dimensiuni exagerate – alcatuita pentru a-l conduce pe presedintele Siriei, ce fusese in vizita in URSS, iar obiectele neidentificate care luasera cu asalt cerul Turciei nu erau nici avioane sovietice si nici OZN-uri, ci niste banale stoluri de lebede!
Motorul buclucas
Pe 24 octombrie 1961, toate liniile de comunicatie dintre Comandamentul Strategic American al Aerului (SAC) si NORAD s-au intrerupt brusc, taind legaturile cu trei statii radar extrem de importante, din Anglia, Groenlanda si Alaska. Cum o „pana totala” era considerata ceva de domeniul imposibilului, singura explicatie luata drept plauzibila era ca avusese loc un atac nuclear sovietic. Toate bazele SAC au fost puse in alerta si echipajele bombardierelor B-52 s-au urcat la bordul aparatelor, asteptand ordinul de decolare, spre a contracara atacul. Din fericire, ordinul n-a mai venit niciodata; s-a descoperit ca „pana” fusese provocata de o defectiune survenita la un releu din Colorado, pe unde treceau toate informatiile provenite din Europa. Acolo, un motor se supraincalzise si provocase prabusirea intregului sistem.
Ratacit deasupra Siberiei
Avioanele-spion U2 au fost unele dintre cele mai sofisticate arme ale razboiului rece. Putand zbura la mari altitudini si efectua fotografii cu mare acuratete, gratie unor lentile speciale, ele au reprezentat o metoda eficienta pentru ca americanii sa poata „trage cu ochiul” in tabara adversa. Totusi, spre a evita escaladarea conflictului, in timpul Crizei rachetelor din Cuba (1962), pilotilor acestor avioane li s-a ordonat sa nu zboare la mai putin de 100 mile de URSS. Pe 26 octombrie 1962 insa un pilot evoluand pe deasupra Polului Nord a facut o serie de erori de navigatie din cauza ca luminile schimbatoare ale aurorei boreale l-au impiedicat sa interpreteze cu acuratete cifrele sextantului. Ca urmare, el a ajuns sa zboare deasupra peninsulei Ciukotka, din nordul Siberiei. Imediat, un grup de MIG-uri s-au ridicat de la sol, cu ordinul de a dobori avionul ratacit deasupra Siberiei. Statele Unite au ripostat, trimitand mai multe aparate de vanatoare F-102A sa escorteze avionul inapoi, in spatiul aerian american. Tactica a functionat iar sovieticii au abandonat urmarirea. Mult mai tarziu s-a aflat un amanunt socant despre acest incident: decizia de a folosi rachetele nucleare din dotare a fost lasata la latitudinea pilotilor americani, care au avut insa suficienta intelepciune sa nu declanseze un razboi atomic…
„Ursul sovietic” era de fapt un grizzly!
Pe 25 octombrie 1962, tot in timpul Crizei rachetelor, o sentinela de la baza aeriana Duluth, Minnesota, a observat o silueta intunecata, strecurandu-se spre gardul de sarma ghimpata ce inconjura unitatea. El a impuscat intrusul si a dat alarma, bazele din vecinatate intrand si ele in stare de alerta. Dar la baza aeriana Volk, din Wisconsin, firele alarmei fusesera pozitionate incorent si in loc sa anunte „intrus in vecinatate” au sunat „atac cu rachete nucleare”. Convinsi ca duelul atomic incepuse, pilotii erau pe cale sa decoleze cand un echipaj de la turnul de control aerian a ajuns pe pista, ordonand aviatorilor sa coboare imediat. In cele din urma, si „intrusul” de la Duluth a fost identificat: era un urs grizzly!
Intamplarea salvatoare
Un incident mai putin amuzant s-a petrecut pe 21 ianuarie 1968, cand la bordul unui avion B-52, cu incarcatura nucleara, a izbucnit un incendiu. Intelegand ca nu-l vor putea stapani, echipajul a hotarat sa se parasuteze iar avionul s-a prabusit, la circa 12 km distanta de o statie radar din Groenlanda. Aparatul a explodat la impact, ca si explozibilul conventional ce inconjura miezul radioactiv al armelor nucleare. Data fiind tehnologia „inapoiata” a acelor timpuri, acest tip de detonare accidentala ar fi trebuit, teoretic, sa declanseze a doua faza a reactiei de fisiune, rezultand in cele din urma intr-o explozie nucleara. Dar spre usurarea intregii lumi asa ceva nu s-a intamplat. Daca explozia s-ar fi produs, senzorii de radiatii ai NORAD ar fi semnalat-o si convingerea ar fi fost, desigur, ca sovieticii au lansat o incarcatura nucleara.
Panica totala
Pe 9 noiembrie 1979, patru centre de comanda ale arsenalului nuclear american au observat, pe ecranele radarelor, semnale ce indicau lansarea unui atac nuclear total de catre URSS. In cursul urmatoarelor cinci minute, avioanele militare americane au decolat si rachetele nucleare au fost initializate, pentru o riposta imediata. Postul de comanda pentru cazuri de urgenta – un avion echipat cu scut contra radiatiilor si dotari electronice de ultima generatie, permitand comunicarea instantanee cu orice colt al globului, destinat sa-i permita presedintelui SUA sa fie in contact cu guvernul si armata in timpul unui conflict atomic – a fost si el lansat, dar fara presedinte la bord! Alarma a fost anulata, intrucat nici un senzor sau satelit nu a detectat vreo lansare de racheta facuta de sovietici. Ulterior s-a dovedit ca totul fusese o eroare a calculatorului, care activase un scenariu de lupta contra unui atac nuclear sovietic. Senatorul Charles Percy, care intamplator se afla la cartierul general al NORAD, in timpul acestui incident, isi amintea ca reactia militarilor americani a fost una de „panica totala”. O reactie pe deplin justificata…
Microcipul care putea distruge planeta
Afisajele electronice ale NORAD, SAC sau Pentagonului, includeau si contoare pe care se putea citi numarul de rachete nucleare inamice detectate. De obicei, aceste contoare aratau patru zerouri, indicand ca nu fusese lansata nici o arma nucleara. Pe 3 iunie 1980, la ora 2:25 dimineata, contoarele au inceput sa se roteasca, cifra 0 devenind cifra 2. Ca urmare, pilotii au fost pusi in stare de alarma si li s-a ordonat sa incalzeasca motoarele bombardierelor nucleare. Rachetele au fost activate, fiind pregatite de lansare dar in ultima clipa ordinul de atac a fost contramandat, dupa ce alte statii de interceptare, aflate in Europa, au transmis ca nu depisteaza nimic. Peste trei zile insa, situatia s-a repetat, cu acelasi deznodamant fericit. Problema a fost depistata dupa o saptamana de cercetari minutioase: un microcip de la unul dintre computere se defectase. Ar fi fost o cruda ironie a sortii ca un razboi atat de mare sa fie declansat de un obiect atat de mic…
GABRIEL TUDOR
Comentarii