Considerata prima „superputere mondiala” a planetei, Spania stapanea, in secolele XVI-XVII un imperiu colonial mai intins decat al oricarei natiuni europene.
O importanta contributie la cuceririle si victoriile spaniole a avut-o infanteria profesionista a acestei puteri, compusa din unitatile „tercios”, numite si „Invincibilii” sau „Nemuritorii”. Tercio era un mare bloc de infanterie, compus dintr-o combinatie de lancieri, archebuzieri, muschetari si sabieri.
Variatiile ulterioare vor consta doar din muschetari si lancieri. Denumirea „tercio” (treime) provine din combinatia initiala a trupelor din cadrul formatiunii – o treime lancieri, o treime archebuzieri si o treime sabieri. Lancierii ii protejau pe archebuzieri de atacurile cavaleriei, sabierii ii protejau pe lancieri de alte trupe de infanterie, iar archebuzierii asigurau puterea de foc.
Odata cu trecerea timpului, sabierii au fost treptat inlaturati, in favoarea unor efective mai mari de lancieri si archebuzieri sau muschetari. Pe campul de lupta, tercios ofereau o imagine terifianta: in centru se afla o formatiune patrata de lancieri, iar in fiecare colt erau dispuse formatiuni de archebuzieri.
In timpul bataliilor, unitatile tercios semanau cu un castel miscator, cu patru turnuri. Aceasta tactica avea sa domine campurile de lupta ale Europei in secolele XVI si XVII, alte tarii imitand modelul spaniol, dar cu un succes mult mai redus. Regimentele tercios erau formate de obicei din soldati profesionisti si disciplinati – o exceptie a constituit-o unitatea recrutata de regele Filip al II-lea din detinuti de drept comun din Catalonia, pentru a lupta contra rebelilor din Flandra.
Desi jurau credinta habsburgilor spanioli, soldatii din componenta tercios erau rareori de origine spaniola – ei reprezentand doar circa 10% din totalul efectivelor. In rest, se inrolau straini din toata Europa, de la valoni si burgunzi la germani, italieni, portughezi si chiar irlandezi. Neinfricati in lupta, toti acesti mercenari se razvrateau insa adesea cand nu erau platiti – in special cei care luptau in Tarile de Jos.
Revoltele lor degenerau in orgii ale violentei, in cadrul carora mercenarii jefuiau targuri si orase, violau, ucideau si distrugeau tot ce le iesea in cale, in evenimente cunoscute drept „furia spaniola” – desi, asa cum am spus, majoritatea „furiosilor” nu erau spanioli. Ura inspirata de asemenea episoade populatiei locale a contribuit enorm la afectarea imaginii de soldati neinfricati a celor care luptau in tercios. Reputatia de invincibilitate a tercios nu era insa intotdeauna valabila.
Primul exemplu faimos a fost batalia de la Niwupoort, din 1600, cand Mauriciu de Orania a invins – ce-i drept, cu mare greutate – o armata spaniola. Mauriciu a instituit o serie de reforme, combinand tacticile tercios cu cele ale legiunilor romane. Adesea, batalia de la Rocroi este considerata „cantecul de lebada” al tercios.
Disputata in 1643, aceasta lupta a pus fata in fata o armata franceza relativ modesta si una spaniola foarte numeroasa. In ciuda sanselor reduse de succes, francezii s-au impus printr-o tactica abila: ei au atacat mai intai cavaleria spaniola, pe care au maturat-o rapid de pe campul de lupta, pentru a inconjura apoi din toate partile unitatile tercios. Au urmat doua sarje ale cavaleriei franceze, respinse cu succes de spanioli, si apoi ore intregi de bombardamente de artilerie.
Macinati de tirurile necrutatoare, multi mercenari straini au fugit, insa infanteristii spanioli au ramas pe loc, luptand pana la moarte. Rocroi a distrus pentru totdeauna mitul invincibilitatii tercios si, odata cu folosirea unor arme de foc tot mai performante, a devenit clar ca epoca tercio era incheiata.
GABRIEL TUDOR
Comentarii