Clasicul roman al lui Alexandre Dumas, Contele de Monte Cristo, este unul dintre cele mai faimoase si mai iubite carti de aventuri din toate timpurile, insa aceasta poveste despre nedreptate si razbunare s-a bazat pe o persoana reala pe nume François Picaud, care a fost inchisa pe nedrept pe baza unor acuzatii false.
Mai tarziu, Picaud a scapat de inchisoare si, dupa ce a recuperat o comoara ingropata, s-a intors la Paris pentru a se razbuna pe cei trei prieteni gelosi care il acuzasera in mod absurd. François Picaud a fost cizmar in Nimes, Franta.
In 1807, Picaud s-a logodit cu o femeie bogata si frumoasa pe nume Marguerite Vigoroux. Dar unul dintre prietenii sai, Mathieu Loupian, care ar fi dorit sa se insoare cu Vigoroux, a devenit gelos pe viitorul mire. Impreuna cu alti doi barbati, Solari si Chaubart, Loupian l-a acuzat pe nedrept pe Picaud ca ar fi spion si agent regalist in solda Angliei.
Un al patrulea prieten, Antoine Allut, stia de conspiratie, dar nu l-a alertat pe Picaud. In ziua nuntii sale, Picaud a fost arestat si dus la inchisoare in mare secret. A petrecut 7 ani in fortareata alpina Fenestrelle (acum in Piemont, Italia), nestiind nici macar de ce a fost arestat pana in al doilea an de detentie. In timpul incarcerarii sale, Picaud a sapat un mic pasaj catre o celula vecina si s-a imprietenit cu un preot italian pe nume parintele Torri, care era detinut acolo. Un an mai tarziu, Torri, aflat pe moarte, i-a lasat mostenire lui Picaud o comoara pe care o ascunsese in Milano. Cand Picaud a fost eliberat, dupa caderea guvernului imperial francez, in 1814, el a intrat in posesia comorii si s-a intors la Paris sub un alt nume.
Si-a petrecut urmatorii zece ani planuind razbunarea impotriva fostilor sai prieteni. Mai intai, l-a gasit pe Allut la Nimes si acesta, in schimbul unui diamant mare, i-a povestit povestea denuntului sau. Picaud a mai aflat ca Loupian cumparase o cafenea pe Boulevard des Italiens datorita zestrei lui Marguerite Vigoroux, cu care se casatorise la doi ani dupa arestarea lui Picaud.
Picaud l-a ucis mai intai pe Chaubart, infigandu-i un pumnal in inima. Apoi a determinat-o pe fiica lui Loupian sa se marite cu un infractor recidivist, pe care l-a dat apoi in vileag, dezonorand astfel numele familiei Loupian. Picaud a incendiat restaurantul lui Loupian, lasandu-l pe acesta falit.
In final, l-a otravit mortal pe Solari si fie l-a manipulat pe fiul lui Loupian sa fure niste bijuterii de aur, fie i-a inscenat acestuia fapta. Baiatul a fost trimis la inchisoare, iar Picaud l-a injunghiat mortal pe Loupian. Allut, care a aflat de fapta lui Picaud, a pus sa fie rapit si i-a cerut bani. Cand Picaud a refuzat, Allut l-a ranit mortal. Un Picaud muribund a fost gasit in cele din urma de politisti, iar acestia i-au inregistrat marturisirea inainte de a muri din cauza ranilor.
In 1828, refugiindu-se intr-un cartier sarac din Londra, Allut, bolnav si aflat pe moarte, a chemat un preot francez si i-a dictat intreaga poveste inainte de a muri. Povestea a aparut pentru prima data in „Memorii din arhivele politiei pariziene” de Jacques Peuchet, publicate in 1838.
Alexandre Dumas a dat intamplator peste aceasta poveste si a recunoscut acest lucru intr-o nota intitulata „Pierre Picaud: Istorie contemporana”, care a aparut ca anexa la roman.
Cu toate acestea, istoricii pun la indoiala autenticitatea povestirii. In primul rand, povestea este prea fantastica, iar in arhivele politiei nu exista nicio inregistrare a lui Pierre Picaud. Se pare ca povestea pe care Alexandre Dumas o considera adevarata este de fapt o fictiune creata de Jacques Peuchet pentru a romanta arhivele politiei.
Arhivele au fost distruse intr-un incendiu in 1871. Avand in vedere imposibilitatea de a ajunge la sursa, unii cercetatori au emis ipoteza ca „Memoriile lui Peuchet” ar fi fost de fapt opera lui Étienne-Léon de Lamothe-Langon, un scriitor francez cunoscut pentru numeroasele sale memorii apocrife si pentru lucrarile sale istorice controversate.
GABRIEL TUDOR
Comentarii