Printre numeroasele neamuri ce populau la sfârsitul secolului al V-lea vestul Europei se numarau si francii, ocupând zona nordica a Galiei, pe teritoriul actual al Frantei. Intr-o epoca in care pagânismul nu fusese pe deplin alungat de crestinism, când superstitiile si sacrificiile umane erau inca o obisnuinta, mai ales in aceasta parte a continentului, francii au reprezentat cu adevarat ceea ce se poate numi un „popor ales”. Prin ei, noua religie a capatat solide radacini, facând din tarâmul druizilor de odinioara unul dintre cele mai puternice focare ale raspândirii crestinismului. Acest lucru nu ar fi fost posibil fara Clovis – un lider carismatic care, in numele crestinismului, a reusit sa-i uneasca pe franci si sa-i transforme dintr-un neam salbatic intr-unul dintre cele mai civilizate, la inceputul Evului Mediu.
Nascut pe la 465, ca fiu al sefului de trib Childeric si nepot al legendarului Meroveu (cel ce va da numele dinastiei Merovingiene), Clovis avea sa devina la rândul sau capetenie la doar 16 ani, o data cu moartea acestuia. El se va dovedi un conducator curajos si ambitios, reusind sa-i uneasca, pentru prima oara in istorie, pe majoritatea francilor. Dar el nu se multumea cu atât. In 486, a inceput o campanie de cucerire a intregii Galii, luptind impotriva celor ce-si revendicau apartenenta la deja defunctul Imperiu Roman.
Aceasta regiune, ce fusese cândva provincia romana Galia, era stapânita de Syagrius, un fost general roman, care, desi sustinea ca domneste in numele Romei, exercita propria sa vointa asupra provinciei. Francii i-au cerut generalului sa se predea, insa acesta a exclamat: „Ha! Francii, condusi de un copil, au venit sa-i infrunte pe romani, stapânii lumi!”. Jignit, tânarul rege i-a raspuns cu indrazneala: „Da, un copil, dar copilul asta iti va veni de hac!” Si intr-adevar, in batalia care a urmat, adolescentul Clovis a obtinut victoria, fapt ce i-a permis sa se proclame „rege al francilor” si sa-si extinda stapânirea asupra intregii regiuni de la nord de fluviul Loire.
Pentru a-si spori influenta, s-a aliat cu ostrogotii, maritându-si sora, pe Audofleda, cu regele acestora, Teodoric cel Mare. Sfatuit de mai vârstnicii sai tovarasi de arme, tânarul rege a inceput apoi, la rândul sau, sa caute o sotie potrivita. Auzind ca la curtea Burgundiei traieste o tânara de o frumusete extraordinara, a trimis petitori, sa o ceara suveranului burgund Gondebaud. Frumoasa fata, pe nume Clotilda, era nepoata regelui si se pare ca acesta ii ucisese parintii, spre a pune mâna pe putere.
Gondebaud a refuzat, initial, sa isi dea acceptul pentru casatorie, pentru ca se temea ca, o data ajunsa sotia lui Clovis, Clotilda va cauta sa se razbune. Pe de alta parte, insa, se temea sa-l infrunte pe vijeliosul franc. Cu inima indoita, el a trimis-o pe Clotilda in regatul francilor. Clovis s-a indragostit pe loc atunci când a vazut-o pe tânara si se pare ca sentimentul a fost reciproc – cel putin asa sustin cronicarii vremii.
O victorie miraculoasa
Au urmat zece ani in care Clovis a cautat sa-si consolideze creatia, opunându-se tendintelor anarhice ale sefilor de trib. Succesele obtinute de Clovis au atras insa gelozia vecinilor, triburile germanice ale alemanilor, care au invadat Galia. In primele ciocniri desfasurate, francii au fost infrânti si imprastiati. Se parea ca regatul faurit cu migala de Clovis se va destrama, in fata acestui uragan venit dinspre miazanoapte. Atunci s-a produs unul dintre acele evenimente stranii, pe care nici macar istoricii nu le pot explica pe deplin.
Hoardele alemane au fost invinse, intr-un mod miraculos, de catre franci, la Tolbiac, dupa ce Clovis a facut un juramânt religios. Trebuie spus ca, pâna in momentul respectiv, francii venerau zeii panteonului nordic, si insusi regele lor se credea descendent din zeul Wotan. Sotia lui, Clotilda, imbratisase insa crestinismul si incercase in zadar pâna atunci sa-l convinga pe Clovis sa renunte la credinta „desarta” in zei. De asta data, insa, situatia parea atât de periculoasa incât doar o interventie divina l-ar mai fi putut ajuta pe rege sa iasa din ea. Clovis a jurat solemn ca daca ii va invinge pe invadatori, va renunta la pagânism si va alege credinta crestina.
In cursul unei batalii crâncene, alemanii au fost batuti si insusi regele lor a cazut ucis, fapt ce a stârnit panica printre razboinicii sai. Regatul francilor era salvat. Reintors din batalie, Clovis si-a tinut promisiunea si a acceptat botezul crestin, alaturi de luptatorii sai, cerând poporului sa ii urmeze exemplul. Botezul regelui a avut loc in biserica din Reims, pe 26 decembrie 498, fiind oficiat de episcopul Remi. „Pleaca-ti fruntea, mândre Sicambre! Adora ceea ce ai ars, arde ce ai adorat!”, a spus episcopul si apoi i-a vârât capul in apa inghetata de trei ori, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh.
Urma a doua parte a ceremoniei, confirmarea ca rege, prin ungerea cu mir a fruntii lui Clovis, de catre episcop, in numele Domnului. In acel moment s-a petrecut din nou un eveniment aflat sub semnul miraculosului si pe care Hincmar, arhiepiscop de Reims, il va descrie astfel: „Cum Remi si Clovis ajungeau la baptisteriu, clericul care ducea mirul a fost oprit de multime, in asa fel incât n-a putut ajunge la cristelnita. La aceasta fântâna binecuvântata de vointa divina, lipsea deci marele si sfântul mir. Si cum multimea te impiedica sa intri sau sa iesi din biserica, sfântul pontif, in-dreptându-si ochii spre cer, a inceput sa se roage, varsând lacrimi. Si deodata, un porumbel mai alb ca zapada a venit in zbor, aducând in cioc un mic vas plin cu marele si sfântul mir, al carui miros suav, mai presus decât cel al tamâiei si al lumânarilor, a uimit pe toti cei care asistau. De cum sfântul pontif lua micul vas, porumbelul disparu”.
Mostenirea lui Clovis
Desigur, convertirea la crestinism nu l-a facut pe Clovis sa aiba intotdeauna si o conduita pe masura noii religii. El a ramas un rege crud. Se povesteste ca, inainte de convertirea sa la crestinism, atunci când Reimsul a fost capturat de trupele sale, soldatii au furat, din biserica orasului mai multe odoare sacre. Episcopul l-a rugat pe rege sa i le inapoieze, dar acesta i-a cerut sa astepte mai intâi impartirea prazii, dupa obicei. Pe motiv ca regelui nu i se cuvine, potrivit cutumei, decât a sasea parte din prada, unul dintre soldati a spart vasul inaintea lui, spunându-i ca n-are decât sa-si ia partea cuvenita.
Clovis a scrâsnit din dinti dar a tacut. Dupa ce a devenit crestin, in timp ce inspecta armele soldatilor sai, Clovis a gasit ca sabia celui ce-l infruntase nu era curatata cum se cuvine si imediat a scos toporisca si i-a despicat soldatului capul! Hotarele regatului franc s-au extins in ultimii ani ai domniei lui Clovis atât spre est, cât si spre vest, unde Clovis i-a invins pe vizigoti, in batalia de la Toulouse at Vouille, in 507. Curând, regatul francilor avea sa cuprinda aproape intreg teritoriul Frantei de astazi, zona de nord-est a Spaniei si o mare parte din Germania.
In 511, Clovis a murit, impartind regatul fiilor sai. Dar mostenirea lasata de el nu a dainuit. Cei patru fii – Theuderic (nascut de o concubina a regelui, inainte de casatoria cu Clotilda), Chlodomer, Childebert si Clotar – se vor dovedi niste risipitori si vor crea propriile lor structuri politice, regatele de Reims, Orleans, Paris si Soissons, inaugurând o perioada de dezbinari ce va dura pâna la sfârsitul dinastiei Merovingiene. Totusi, exemplul lui Clovis nu va fi uitat si din geniul lui politic si militar isi vor trage seva conducatorii de mai târziu – Carol Martel si Charlemagne – care vor face din regatul franc principala putere politica si militara a Europei.
GABRIEL TUDOR
Comentarii